Wednesday, September 21, 2022

1000 oameni care m-au dezamăgit: Valentin BLĂNARU

Valentin BLĂNARU este acum un bărbat de 55 de ani.
Valentin BLĂNARU este absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea Craiova, promoția 2003, la 36 de ani. A urmat cursurile la Fundaţia pentru Tineret „Decebal” Băile Herculane.
Valentin BLĂNARU a fost parlamentar între 2012 - 2016.
Valentin BLĂNARU m-a dezamăgit prin faptul că în cei 4 ani de când este la CNSAS nu a contribuit la realizarea acelei revoluții pe care nu numai eu am așteptat-o în CNSAS, adică, acea mișcare esențială de a-i scoate la lumină pe toți cei care au făcut poliție politică, adică de a le trimite automat, nu la cerere, adeverința de turnător sau ce au fost ei pentru securitate, iar ei să se judece sau să accepte, dar în final, toți, nu numai anumiți, deci toți turnătorii să aibă barat accesul la funcții publice. S-a văzut că declarația pe proprie răspundere a unor oameni fără onoare, nu funcționează. Ei ocupă funcții importante, sunt dovediți turnători sau că au făcut poliție politică, dar numai după ce au ieșit din viața publică și sunt doar niște bieți lătrători sau trepăduși neimportanți, pe colo și pe colo.
Valentin BLĂNARU m-a dezamăgit că nu are o inițiativă legislativă care să schimbe radical rolul CNSAS în așa fel încât să-l facă mult mai dinamic și mai eficient, astfel ca nu numai la nivel de deputați și miniștri să se vadă care au fost cei care au lucrat pentru securitatea comunistă, ci la toate nivelurile din societate, căci societatea românească trebuie să se curețe odată și odată.
Valentin BLĂNARU m-a dezamăgit că deși este membru CNSAS din 2018 nu am văzut apariții publice prin care să explice progresele pe care CNSAS le face pentru a curăța societatea românească. Dacă securitatea comunistă și-a încetat activitatea în decembrie 1989 și cel mai tânăr colaborator al său la acea vreme avea 18 ani, acesta are acum 51 de ani, deci este activ. În societatea noastră activează bărbați și femei de sub 65 de ani, deci dacă au fost colaboratori ai securității, aceștia aveau în 1989 sub 32 de ani și în spate o bogată activitate de turnători și colaboratori cu angajament. Valentin BLĂNARU ar fi trebuit să ne arate cum a muncit el la a-i scoate la lumină pe aceștia, pentru a curăța societatea de cei care au făcut rău semenilor lor, de pe poziție de poliție politică.


(22 septembrie 2022) 

No comments:

Post a Comment