Constantin BUCHET este acum un bărbat de 53 de ani.
Constantin BUCHET este absolvent al Facultății de Istorie de la Universitatea Al. I. CUZA, promoția 1993.
Constantin BUCHET este din 1999 doctor în istorie cu teza intitulată Relații româno-germane între 1919-1933.
Constantin BUCHET a ocupat diferite funcții didactice în învățământul superior.
Constantin BUCHET este în CNSAS de la vârsta de 32 de ani.
Constantin BUCHET este președintele CNSAS din anul 2018.
Constantin BUCHET m-a dezamăgit profund că de pe pozițiile pe care le-a avut în CNSAS nu a făcut ceea ce trebuia făcut ca Traian BĂSESCU să fie deconspirat că a făcut poliție politică sub numele de PETROV. Nimeni și nimic nu mă vor convinge că au fost întreprinse toate demersurile pentru a nu ne găsi în cea mai cumplită situație în care mandatele respectivului vor fi anulate, căci cineva va trebui să rupă pisica în două.
Constantin BUCHET m-a dezamăgit pentru că nu a făcut acele demersuri ca să fie deconspirați toți cei care au făcut poliție politică, astfel încât să nu ne găsim în situația că aflăm că un nene sau o tanti au călcat pe bec, după ce aceștia au exercitat funcții publice importante. Nu mai încălzește pe nimeni, faptul că nu se ia nicio măsură împotriva celor care au făcut poliție politică.
Constantin BUCHET m-a dezamăgit că trebuia să solicite modificarea legii în așa fel încât să apară o bază de date publică cu toți turnătorii, căci este posibilă și o astfel de abordare, fără a fi încălcate acele elemente de protecție a datelor cu caracter personal.

Constantin BUCHET m-a dezamăgit că a lăsat ca instituția pe care o conduce să fie asociată cu un instrument cu care cei neastâmpărați sunt scoși turnători, iar cei buni, care și ei au fost turnători, sunt lăsați în pace, deși lucrurile nu stau așa, dar lumea face puneri în corespondență cum o taie capul, iar la noi, bârfa este elementul cheie în orice analiză așa-zis științifică. Dacă Constantin BUCHET ar explica mecanismele de deconspirarea a celor care au făcut poliție politică, sunt sigur că CNSAS ar crește în prestigiu.
(21 septembrie 2022)
(21 septembrie 2022)
No comments:
Post a Comment