Friday, September 23, 2022

Condamnarea comunismului ca farsă sinistră

Întotdeauna mi-au plăcut metaforele și asocierile noi de cuvinte , care vin să dea frâu liber imaginației. Comunismul a devenit operațional după 7 noiembrie 1917 în Rusia, câcd revoluția lui V.I. LENIN a ieșit glorioasă. Ce a însemnat statu sovietic știe toată lumea și nu mă apuc să scriu aici despre ce a însemnat I.V. STALIN pentru poporul sovietic, căci ar fi multe de spus și nu de bine. Au urmat apoi N.S. HRUSCIOV, L. BREJNEV, GORBACIOV, fiind ultimul care a mai ținut comunismul sun călcâi.
V. I. LENIN a spus clar că dacă sistemul comunist nu va depăși nivelul productivității din capitalism, va dispărea de la sine. Ori, în țările comuniste, nivelul productivității muncii nu a depășit niciodată 1/3 din nivelul productivității țărilor capitaliste. Rezultatul a fost exact așa cum l-a prevăzut V.I. LENIN, comunismul s-a prăbușit în țările Europei spre finalul anului 1989 asemeni unor piese de Domino. Nici nu avea cum să reziste un sistem care generează sărăcie, tristețe și insatisfacții pe toate planurile. Esența comunismului, egalitarismul, are la bază cu totul alte realități decât cele specifice speciei umane căci legea de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi nu avea cum să funcționeze știindu-se racilele speciei umane. Pornind de la o premisă eronată, ceea ce s-a creat a fost eronat și din eroare în eroare, s-a ajuns la dezastrul care a fost curmat în partea a doua a anului 1989.
Comunismul a fost diferit de la țară la țară, dar specificul său a adus în toate țările lagărului comunist lupta de clasă, inversarea valorilor și mai ales nemunca drept principiu de coexistență. Poezioara:
Cine muncește cinstit,
Ori e prost, ori e tâmpit,
spune totul despre stadiul la care s-a ajuns în acele vremuri.
Din start trebuie să spun că în România nu a existat o rezistență anticomunistă și aici mă refer la personalități puternice care să lupte pe față cu conducerea partidului comunist, care să-și exprime deschis opiniile și mai ales care să lupte cu sistemul.
Au existat persoane care au găsit diferite forme de protest împotriva regimului, care au făcut gesturi semnificative, gesturi care au impresionat o țară întreagă, dar sistemul comunist a avut nenumărate metode de manipulare care să facă acele gesturi ca fiind nesemnificative sau chiar nu au fost propagate în mase, căci presa, radioul și televiziunea ca instrumente de propagandă comuniste erau extrem de eficiente. Îmi amintesc de hărțuielile de la Cluj, de pârtia de la Poiană, de bilețelele de la metrou, de atentatele din Germania și de la Paris.
Au existat și mișcări muncitorești spontane care au avut rezonanță în popor, dar de asemenea, ele au fost mușamalizate și au fost rezumate în comunicate de presă ticluite de propagandiștii partidului astfel încât să fie date uitării rapid. Cei implicați au suferit rigorile legilor comuniste necruțătoare.
La noi, nemulțumiții din rândurile intelectualității, aveau soluția facilă de a-și face bagajele și de a pleca din țară, fie fugind, fie legal cu acte în regulă. Repet: noi nu am avut o mișcare anticomunistă condusă de o personalitate puternică, în jurul căreia să se afle poeți, prozatori de renume, cântăreți celebri, chiar și activiști de partid nerăsuflați, la care să se alăture tineri valoroși, dar și muncitori. Nu este vorba de un partid, de un sindicat sau de un grupuscul nesemnificativ, ci de o mișcare puternică, pe care partidul comunist s-o ia în considerare. 
Nicolae CEAUȘESCU nu a apărut din spuma mării. Elena CEAUȘESCU nu a devenit savantă că găinile de la AVICOLA Crevedia s-au ouat cu mult mai mult peste plan. Au existat oameni care:
- au lăudat,
- au aplaudat,
- i-au preamărit,
- au fost plătiți.
Totul are o explicație și noi trebuie să ținem seama de realitățile românești.
Când am aflat că Traian BĂSESCU dorește să condamne comunismul, mă gândeam ce înseamnă lipsa de moralitate. Traian BĂSESCU a fost comunist. Traian BĂSESCU a benefciat din plin de ceea ce i-a oferit comunismul, căci fără aprobări de la cabinetul 2, Traian BĂSESCU nu ar fi plecat niciodată la post la Anvers. Dacă Traian BĂSESCU ar fi fost un opozant al comunismului și nu un beneficiar al acestuia, dacă Traian BĂSESCU ar fi avut acțiuni de protest de pe pozițiile înalte pe care le-a avut, aș fi dat crezare demersului cu condamnarea comunismului.
În pcr au fost undeva 4.000.000 de membri, care la Revoluție au rămas cam tot atâția din moment ce știm cu precizie dă numai doi dintre ei au fost executați la Târgoviște. Nu știu care a fost echipa care a întocmit raportul prin care era condamnat comunismul, dar tare aș vrea s-o aflu, pentru că am mari temeri că din listă voi afla lucruri care mă vor întrista și mai tare. În sala parlamentului, când s-a citit acel raport erau deputați și senatori și aș fi extrem de bucuros dacă mi s-ar arăta cu documente că niciunul dintre deputați și dintre senatori nu a fost membru al pcr nici măcar o secundă.
Am scris în titlul acestui articol că acțiunea de condamnare a comunismului a fost o farsă sinistră. Noi avem proverbul că hoțul strigă: hoții! și la acest proverb m-am gândit când am auzit despre această condamnare. Când nu am avut o mișcare de rezistență anticomunistă, când cei care au fost aplaudacii regimului doresc să condamne regimul care le-a adus doar lor bunăstare, este bizar, imoral și stresant.
Aș fi fost de acord ca să fi avut și noi un Vaclav HAVEL, un Lech WALESA care să se pună în fruntea unor români asemeni lor la nivel de imaculare în raport cu comunismul și să vină într-un parlament nepoluat de foști membri de pcr și să condamne comunismul. Ei aveau căderea. Sunt tare curios, știind de PETROV, dacă cei care au elaborat raportul de comdamnare a comunismului nu simt o mică jenă pe coloana vertebrală, să zicem.
În opinia mea, ca tot ceea ce a făcut Traian BĂSESCU zis PETROV în cei 10 ani de mandat a fost un lanț de farse odioase, dintre care voi aminti două: anunțarea tăierii a 25% din salarii în 9 mai 2012 și chestia aceea cu ghici, ghicitoarea mea, din 7 decembrie 2015. Să spui că regimul comunist a fost ilegitim și criminal, când te-ai înfruptat din deliciile oferite de el, este chiar nelalocul celui care zice așa ceva, căci înseamnă că insul este rupt de realitate sau vrea să se spele de păcate, ceea ce nu i-a reușit.




(23 septembrie 2022)

No comments:

Post a Comment