Cum să nu-ți dai seama cine este Florin CÎȚU atunci când:
- ai văzut ce fel de ministru al finanțelor este,- ți-ai dat seama că nu e în stare să rostească o frază în clar, fără titrare,
- nu a fost în stare să ia treapta la un liceu oarecare de provincie,
- a ratat două examene de admitere la ASE,
- a păcălit o bancă din America cu mii de dolari,
- a încercat să hăcuiască fraudulos leul?
Pentru toate acestea Ciprian PANDEA m-a dezamăgit.
Un bărbat cu simț politic ca el, președinte de PNL la Călărași, nu avea voie să semneze acea depeșă de susținere a lui Florin CÎȚU. Ca să se facă și el remarcat, dar și util, a semnat, fi-i-ar jenă să-i fie, ca apoi să se dezică de Florin CÎȚU peste 6 luni, căci refuz să cred că el a votat împotriva înlocuirii lui de la șefia PNL. Ca politician de 36 de ani și ca absolvent de facultate de teologie la Universitatea București și un master Ovidius din Constanța, Ciprian PANDEA am avut senzația că este pe picioarele lui, are convingeri și principii foarte clare și că ia decizii în cunoștință de cauză. Se pare că nu e chiar așa din moment ce s-a plimbat și prin PSD pentru a ajunge în PNL. Tocmai pentru că a fost profesor de religie, trebuia să-l facă să stea să cumpănească dacă semnează sau nu și forța sa interioară să-l determine să nu. Numai că forțele exterioare lui, l-au împins de la spate să da. Oricum nu a fost lucrarea Domnului acea semnătură, să fie clar!
(10 semptembrie 2022)
No comments:
Post a Comment