Wednesday, September 21, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Nicolae VUVREA

Nicolae VUVREA este un bărbat de 67 de ani acum.
Nicolae VUVREA este absolvent al Facultății de Drept de la Academia de Poliție, promoția 2003, adică la 48 de ani, cam copt zic eu, dar niciodată nu e prea târziu să arăți că ești în stare de ceva bun. Apreciez.
Nicolae VUVREA nu are doctorat.
Nicolae VUVREA nu are lucrări publicate.
Nicolae VUVREA este membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS din anul 2018.
Nicolae VUVREA m-a dezamăgit prin faptul că în cei 4 ani de când este la CNSAS nu a contribuit la realizarea acelei revoluții pe care nu numai eu am așteptat-o în CNSAS, adică, acea mișcare esențială de a-i scoate la lumină pe toți cei care au făcut poliție politică, adică de a le trimite automat, nu la cerere, adeverința de turnător sau ce au fost ei pentru securitate, iar ei să se judece sau să accepte, dar în final, toți, nu numai anumiți, deci toți turnătorii să aibă barat accesul la funcții publice. S-a văzut că declarația pe proprie răspundere a unor oameni fără onoare, nu funcționează. Ei ocupă funcții importante, sunt dovediți turnători sau că au făcut poliție politică, dar numai după ce au ieșit din viața publică și sunt doar niște bieți lătrători sau trepăduși neimportanți, pe colo și pe colo.
Nicolae VUVREA m-a dezamăgit că nu are o inițiativă legislativă care să schimbe radical rolul CNSAS în așa fel încât să-l facă mult mai dinamic și mai eficient, astfel ca nu numai la nivel de deputați și miniștri să se vadă care au fost cei care au lucrat pentru securitatea comunistă, ci la toate nivelurile din societate, căci societatea românească trebuie să se curețe odată și odată.

(22 septembrie 2022)
 

No comments:

Post a Comment