Veronica PORUMBACU este poeta cea mai reprezentativa, daca se spune si asa, perioadei staliniste celei mai intunecate, din arta romaneasca. Ea avea o usurinta in a versifica, dar nu avea nici talent si nici cultura, fiind un produs ieftin al comunismului timpuriu, nefondat si primitiv.
Poeziile ei, de un simplism revoltator placeau partidului, ca aveau mesaj direct, necodat si scurt, deci clasa muncitoare avea acel ingredient pe care sa-l foloseasca dimineata, la pranz si seara, in loc de cultura de calitate.
Am invatat si eu niste versuri tampite scrise de Veronica PORUMBACU, dar din cauze necunoscute, le-am uitat si ma mandresc ca nu mi-am incarcat memoria cu aiurelile ei. Cand mergeam cu masina 131 in 1977 toamna am auzit pe o batranica vorbind despre Veronica PORUMBACU, dar nu oricum, ci de faptul ca a fost pedepsita de Dumnezeu de a pierit la cutremurul din 4 martie 1977. Mult timp m-am gandit la rautatea omeneasca, dar o astfel de punere in corespondenta mi s-a parut fortata rau de tot. Poeziile ei de pe Internet nu au nicio legatura cu ceea ce publica pentru a-i fi cald si bine, pentru a avea usi deschise si pentru a fi unul dintre puternicii zilei. As vrea tare mult sa reintalnesc poeziile ei dedicate lui STALIN, ca tare m-as pradadi de ras sa le recitesc sa vad pana unde se coboara mizeria umana.
(03 ianuarie 2020)
No comments:
Post a Comment