Imi adduce amine cum pe vremea lui Emil CONSTANTINESCU, în lupta cu corupția a fost identificată cea mai coruptă româncă a tuturor timpurilor, o bătrânică nefericită, care a mituit cu 10 lei pe un conductor de tren, dar să nu uităm că era înainte de anul 2000 și 10 lei era un mizilic. Toată presa a vuit că a vost stârpită corupția și regimul CONSTANTINESCU a ieșit victorios în lupta cu hidra corupției.
A urmat în regimul BĂSESCU o ministreasă, școlită pe undeva prin Vest, care a identificat ca fiind evazioniste ce trebuiau sancționate, acele băbuțe care vând la colț de stradă fie două fire de pătrunjel, fie o căpățână de usturoi, fie câteva flori destrul de pricăjite.
Acum, iată, ministreasa de la muncă, s-a găsit să facă economie concediind o liftieră. Am mers de multe ori cu lifturi de peste 5 persoane, care presupun un număr foarte mare de drumuri in cursul zilei și care necesită liftieră. Nu credeam că se va ajunge ca o ministreasă să purceadă la un gest dezonorant, acela de a impune plecarea liftierei în șomaj, doar pe motiv că ea, ministreasa este o fire mai sportivă. Vreau să-i zic respectivei, că eu sunt un tip care face sport, care nu folosește prea des liftul, dar dacă m-am urcat în lift și acolo era o liftieră, la plecare i-am zis sărut mâna și i-am mulțumit. Eu respect omul și nu judec pe nimeni prin ceea ce sunt eu. Să știe cucoana că atunci când am avut funcții, mi-am făcut cafeaua sau am dus cafeaua unui coleg mai tânăr ca mine, dar nu am făcut-o nici din slugărnicie, nici din mândrie, iar dacă cineva a făcut ceva pentru mine, când am solicitat am spus vă rog frumos, iar după ce a făcut, am mulțumit. Să știe ea, că la fine de an am oferit femeilor de servici un suc și fursecuri, după care le-am pupat mâinile lor muncite ca semn al respectului meu față de niște femei care se scoală cu noaptea-n cap, care înghit mult praf și care se zbuciumă pe bani puțini, să ne fie nouă bine.
(01 februarie 2020)
No comments:
Post a Comment