Sunday, June 17, 2018

Cătălin HARNAGEA, invitatul lui Mihai GÂDEA

Despre Cătălin HARNAGEA am exact aceeași păfere ca despre toți care au lucrat în servicii secfrete și care ies ca păduchele în frunte. După părerea mea, oricine a lucrat în servicii:
- a luat banii pentru ceea ce făcea acolo,
- au pensii babane și li se respectă ceea ce au făcut,
- trebuie să se abțină să apară în public,
- nu trebuie să fie cu niciun fel de opinii în public,
- trebuie să trăiască în tăcere departe de lumea nebună.
Cred că și pentru Cătălin HARNAGEA este obligatorie această atitudine, chiar dacă au trecut destui ani de când el nu mai este legat de serviciile secrete și se consideră dezlegat de orice obligație. În ace zonă nu este nici ca la schimbarea de sex, adică azi e bărbat și mâine este femeie. Acolo o dată ce a intrat omul acolo, acolo rămâne, în acea lume și nu există drum de întoarcere. De aceea nu agreez eu ca unul care a fost și chiar o zi în slujba țării lucrând la un seviciu să iasă în public și să vorbească Actorii să o facă pe scenă. Jurnaliștii să o facă în ziare. Analiștii să o facă la televizor. Ei, nu. Eu respect pe toată lumea, dar vreau ca fiecare să se respecte pe el însuși și să-și respecte meseria, căci nimeni nu este altceva decât s-a definit și nimeni nu ia niciodată pauză în meseria lui, chiar și când iese la pensie. Se zice că actorii mor pe scenă. Spionii nu mor niciodată.


(17 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment