Prin 1962 spre primăvară, am avut ocazia să vizitez casa Memorială a pictorului Nicolae GRIGORESCU, marele nostru pictor. Era o construcție modestă, refăcută de comuniști și acolo se găseau multe lucrări. Îmi vine în minte tabloul cu vițelul Ghiocel. Acolo am auzit pentru prima dată de perioada albă din viața pictorului GRIGORESCU. Când a avut loc retrospectiva GRIGORESCU de la Muzeul Național de artă al RSR în intervalul 1984-1985, am retrăit momente de la casa memorială, pentru că acolo se aflau și picturi ale perioadei așa-zise albe din viața pictorului. M-am mirat că acolo, în micul orășel dintr-o zonă de deal, sunt atât de multe lucrări ale lui GRIGORESCU, dar știind cât de prolific a fost pictorul, desenele, acuarelele de acolo n-ar mai fi trebuit să mă surprindă. Am făcut legătura atunci cu regretul că mi-au lipsit în 1959 cei 30 de lei pentru a cumpăra un mic desen al artistului de la un anticariat de lângă Biserica Kretzulescu de peste drum de CC. Aveam în buzunar 3 lei, dar mă minunez și acum că gusturile nu m-au înșelat niciodată. Ca orice casă memorială, acolo erau obiecte ce aparținuseră pictorului, un birouaș, parcă și un șevalet. Mi-a plăcut lumina din toate camerele. Ferestrele erau mari și casa avea o astfel de poziție că o făcea să aibe odăi primitoare prin luminozitatea lor. Lumina este elementul esențial în pictură și GRIGORESCU cred că și-a ales acea casă exact pentru lumina ei. Tot acolo am văzut un tablou cu un bâtrân îngândurat și nu mi-am imaginat atunci că probabil pictorul s-a gândit la mine sau la toți ajunși ca mine, cel de acum. Trist, nu?
(03 august 2016)
No comments:
Post a Comment