Friday, August 26, 2016

Acasă la Arnold Schwarzenegger

Nu departe de Graz, Austria, este localitatea Thal în Linakstraße 9, se află Arnold Schwarzenegger Museum. Thal este localitatea unde s-a născut la 30 iulie 1947 marele culturist Arnold Schwarzenegger. De aceste locuri îl leagă copilăria și adolescența. Este meritoriu că marele culturis, actor și mai apoi politician s-a gândit să facă o casă muzeu în localitatea unde s-a născut și mai ales s-o facă cunoscută în acest fel. Îmi amintesc de humuleșteni care sunt cunoscuți prin marele scriitor Ion Creangă, iar ei nu știu să semnalizeze corect și vizibil casa memorială a acestuia. Tot așa se întâmplă cu cei din Lancrăm. De câte ori am trecut prin micuța colalitate niciodată n-am nimerit casa memorială. Niște localinici chiar au ridicat din umeri.
Dicutând cu amicul meu Tat George Dan mi-a reamintit de Graz, de Arnold Schwarzenegger și de casa memorială, drept care mi-am propus s-o vizitez, eu fiind un fan Arnorld. La un drum de ... minute de Graz am ajuns în mica localitate și foarte repede am ajuns ghidat prin GPS la adresa unde se află muzeul. Drumul este de vreo 12 minute printr-un peisaj de poveste, cu o pădure răcoroasă și multă liniște. Thal este un sat de munte, cu case rare și cu multă verdeață. Muzeul este undeva în partea dreaptă a satului. Este o casă parter-etaj, luminoasă în a cărui curte chiar la intrare domină statuia marelui sportiv. Este o lucrare în bronz bine făcută de un artist talentat pe nume Ralph Crawford în anul 2010 și sunt evidențiate corect proporțiile. În interiorul muzeului, pe o tăbliță sunt date dimensiunile rezultate în urma măsurătorilor, cu care foarte mulți culturiști se compară. Sunt în muzeu multe piese originale, ceea ce evidențiază generozitatea sportivului, dorința acestuia de a arăta exact așa cum au stat lucrurile în vremurile de demult. Sunt acolo multe echipamente specifice antrenamentelor de sală. M-au impresionat ganterele, halterele și papucii metalici cu greutăți, specifici oricărui antrenament în care trebuie fortifiați mușchii picioarelor. Sunt acolo toate elementele care l-au călăuzit pe marele Arnold spre marea performanță. Sunt nenumărate fotografii în care acesta apare în compania altor mari culturiști ai vremii, ceea ce arată că atunci între marii sportivi existau enumite relații de prietenie și nu exista atâta secretomaniecare face diferențaîn mod artificial în ceea ce privește rezultatele în competiții.
Muzeul evidențiază cele trei laturi ale activității lui Arnold Schwarzenegger. La parter se află elementele de bază ale culturistului Arnold Schwarzenegger. Tot acolo se află nenumărate elemente legate de activitatea lui Arnold Schwarzenegger ca guvernator al statului California. La etaj se află multe detalii și chiar exponate care îl prezintă pe Arnold Schwarzenegger actorul. Tot la etaj se revine cu exponate legate de culturistului Arnold Schwarzenegger. Ceea ce m-a impresionat în mod special azi, a fost vizita unui grup de persoane cu dizabilități care și-au dorit să vadă cine a fost Arnold Schwarzenegger, probabil pentru munca acestuia de actor de film. Nu m-am așteptat să văs atât de mulți vizitatori la casa aceasta a lui Arnold Schwarzenegger, ceea ce înseamnă că el este simbolul pentru culturismul de pretutindeni. dacă celilalți culturiști au făcut pe prețioșii crezând că numai contra cost vor intra oamenii în posesia unor imagini cu ei, așa cum din păcate se întâmplă și pe Dâmbovita, Arnold Schwarzenegger nu a pus astfel de restricții și revistele au reprodus fără rezerve multe din poze cu el, devenind astfel poze clasice, care au călăuzit pașii a nenumărați puști pe drumul culturismului. Am fost surprins să văd că au contribuit la realizarea acestui frumos edificiu de cultură mulți sponsori și printre el se află și psihoterapeutul Constantin Ene .
Dacă în Thal există un muzeu Arnold Schwarzenegger,
 trebuie știut că la Timișoara există o galierie a celor mai mari culturiști din toate timpurile, iar Arnold Schwarzenegger are locul său binemeritat. A fost o inițiativă locală, galeria de statui fiind amplasată în zona sălii Olimpia și este inițiativa lui Florin Teodorescu, cel care organizează cele mai importante manifestări sportive de gen din zonă și care are o sală de culturism cu totul specială. Acest mare sportiv a definit numeroase destine ale tinerilor din toată lumea. Existența posterelor și a revistelor de culturism în care apărea marele Arnold i-a determinta pe mulți dintre ei să meargă la sală, mai întâi să arate cât mai bine, apoi să arate cât de cât ca Arnoldși în final să ia în serios antrenamentele pentru a deveni profesioniști și pentru a merge în competiții. Ar fi excelent dacă ar exista preocuparea oficialilor de la noi de a se preocupa pentru a conserva istoria culturismului românesc. La FRCF ar trebui să fie un locșor unde să se afle câte ceva dintre fotografiile cu campionii, cu sălile de culturism care au dat campioni. Probabil ar fi nimerit dacă la Liceul Spiru Haqret, acolo unde Szekely Laszlo a făcut o adevărată școală de culturism s-ar pune o placă de marmură așa cum sunt pe multe clădiri în București, care să arate câteva elemente legate de personalitatea acestuia, dar și despre ceea ce a făcut el pentru culturismul românesc.



(25 august 2016)

No comments:

Post a Comment