Sistemul educațional: învăț pentru a ști

În opnia mea, un sistem educațional este eficient dacă după terminarea ciclurilor de instruire elevul știe:

• să scrie corect în limba română;
• să citească corect în limba română;
• să vorbească corect românește;
• să facă acord între subiect și predicat;
• zilele săptămânii;
• care este țara în care trăiește;
• care este capitala țării;
• o strofă din imnul național;
• cine au fost Ștefan cel Mare, Eminescu, Creangă;
• tabla adunării și tabla înmulțirii;
• să deseneze un cerc;
• să deseneze un triunghi;
• punctele cardinale;
• ce este soarele și ce este luna;
• cum stă treaba cu igiena sa;
• să dea bună ziua, bună seara sau bună dimineața.

Or mai fi și altele absolut esențiale dar nu-mi vin acum în minte. Nu trebuie să fie nici prea multe ca să-l copleșească pe bietul elev, că are el și alte treburi pe cap, că mintea lui numai la școală nu stă cam 80% din timp. Învățământul trebuie să fie astfel structurat încât elevul să meargă la școală cu plăcere, cu convingerea că învață ceva, că dacă are carte are parte și tot timpul va fin un învingător. Orice altă abordare este ineficientă și-l îndepărtează pe copil de școală, îl determină s-o urască și mai ales să nu vadă în învățătorul sau în profesorul său acel model de care el are nevoie.

O școală bazată pe inechitate, pe tot felul de mivi business-uri cu caiete speciale, cu trolere de cărat cărțile și mai ales pe lecțiile de vacanță, nu va fi niciodată o școală agreată de copii, ci va fi o sperietoare groaznică de care aceștia sunt atât de înfricoșați încât fac tot posibilul s-o abandoneze. Școala trebuie să-l învețe pe elev să trăiască frumos, corect și creativ, să se dezvolte ca persoană civilizată și care să se deosebească de animalele violente și primitive. Elevul, devenit matur, trebuie să aibe clare niște lucruri care să nu-l ducă la pușcărie sau să fie el însuși o victimă. Dacă în școală și în familie are modele strict de la care învață că munca și cinstea sunt esențiale, el este un om câștigat. În școală elevul trebuie să dezvolte gândirea bazată pe logică, pe chestiuni practice, dar și pe reguli simple. Dacă elevul a învățat regula de trei simplă, va ști să facă multe calcule pentru a vedea:

• ceva despre salariul lui zilnic;
• consumul la supa de km;
• costul per unitate de produs;
• costul total al unei lucrări.

Dacă elevul știe un pig de geometrie și știe să lucreze cu procente va calcula riguros care este suprafața de gresie de care are nevoie pentru a acoperi niște holuri dreptunghiulare și de câți metri de plintă are nevoie, când meșterul îi zice să cumpere cu 15% mai mult. Este chestiune de a a duna suprafețe de dreptunghiuri la gresie si perimetre de dreptunghiuri la plintă. dacă este mai sofisticat va scădea locurile unde nu este plintă la uși și la continuările de holuri. Elevul care a învățat un pic de geometrie în spațiu va ști să discute cu un proiectant când își face o vilă, cerându-i clar cum să fie înălțimea acoperișului și mai ales cum să fie partea cu streașina și va ști și de câtă țiglă are nevoie. E chestie de a calcula suprafețe exterioare ale unor corpuri geometrice despre care el a învățat în școală.

Un sistem educațional bazat pe gândire nu are nevoie nici de:

• trolere pentru a căra zilnic tone de materiale didactice;
• sute de exerciții de matematică aiurea;
• lecturi tâmpite;
• memorarea de rezumate;
• texte înghesuite în 400-500 de pagini ale unui manual.

Elevul are nevoie de viașă, de ceea ce-l ajută pe el. De lucruri simple. În loc proful de istorie să-i turuie tot felul de chestii, mai bine l-ar duce pe elev la un muzeu și i-ar vorbi despre lupte, despre eroi și elevul l-ar asculta atent și s-ar convinge cu mult mai mult decât i s-ar înșira ani și localități în neștire. La geografie tot așa. Elevul ar trebui să fie dus undeva în afara localității și să i se explice pe viu cum stă treaba cu vegetația locului, cu poziționarea localității, de ce nu este bine să pui o casă exact pe malul unui râu oricât de inocent ar fi acesta. Când eu am încept școala, am mers la cules de ghindă. Apoi am învățat cum este să faci un ierbar și mi-am făcut un insectar. Am apreciat-o ăe profesoara mea de matematică pentru că venea cu corpuri geometrice din lemn, ca materiale didactice făcute de ea și ne arăta în clasa a VII-a cum stă treaba cu secțiunile în cub, în piramidă și în cilindru, Și la fizică, n-am să uit cum a pus profesoara apă colorată cu cerneală în niște tuburi de grusimi diferite care comunicau între ele și am văzut pe concret că nivelul apei era același indiferent de diametrele acelor tuburi, ceea ce era principiul vaselor comunicante. Și școala mea nu era în buricul Bucureștiului, ci undeva în provincia provinciilor. Acum elevilor li se împuie capul cu tot felul de noțiuni pe care chiar profesorii nu le înțeleg, dar le emană, pentru a părea mai cool, mai trendy, mai șic. Numai în clipa când sistemul educațional va coborî la nevoile elevului și la nevoile reale ale societății, numai atunci se va zice că este un sistem educațional eficient. Îmi aduc aminte cu durere când un prezident îi spunea unui filosof că sistemul nostru de învățământ scoate tâmpiți, bazându-se probabil pe faptul că mulți dintre absolvenți nu știu nici să scrie și nici să citească și cu atât mai puțin să facă niște operații simple. Hoții care fac note de plată și-l încarcă pe client nu știu decât matematica hoților.Cei care au vorbele la ei pentru a-i păcăli pe creduli au oratorica borfașilor. Și tot așa. Numai o școală unde elevul este centrul universului, unde a-l învăța pe elev este obiectivul esențial, numai aceasta își va dovedi eficienșa. Niciodată o școală nu este evaluată după numărul de olimpici internaționali. Mai întâi o scoală trebuie să aibă 97% elevi care știu să facă acordul între subiect și predicat, 95% dintre elevi care au depășit stadiul silabizirii, 90% dintre elevi care știu să adune numere de 3 cifre fiecare, 70% dintre elevi care scriu corect după dictare, chiar dacă au la 30 de cuvinte două sau trei greșeli de folosire a cratimei. Și aș mai pune și alte condiții, dar n-o fac. Numai după aceea trecem la olimpici pe școală, pe oraș, pe județ, pe țară și apoi la nivel internațional. Acum suntem în stadiul la care baza este absolut șubredă, iar vârful are elite construite de sine-stătător și acestea merg la olimpiade și acestea aduc glorie unui sistem inert, involutiv. Numai o strategie care să pornească de la nevoile societății informaționale de azi are capacitatea de a defini un sistem educațional eficient, care echilibrează elementele de formare tradiționale, cu cele oferite de tablete și gadgeturi. orice altă abordare este sortită eșecului, pentru că elevul care are o tabletă va dori s-o folosească mereu și când nu-i este de folos.
Este o altă abordare în care elevul este format pentru a face față provocărilor vieții de zi cu zi, nu pentru a lucra cu șabloane, pentru că viața îi pune în față tot timpul alte și alte probleme, care sunt de fapt problemele lui. Sunt sigur că dacă învățământul era formativ, mulți n-ar fi luat credite în franci elvețieni. Există strategii în bănci și în zona monetară. O bancă în faliment va oferi dobânzi fabuloase ca să-i ademenească pe fraieri și să le ia banii. Știu 3 bănci care înainte de a sucomba așa au făcut, una avea numele ce se termnina în P, alt în O și alta în Ă. Să nu creadă nimeni că n-a fost gândită într-un laborator afacerea cu francii într-o economie unde spiritul spre datul de lovituri este esențial. Totul a fost simulat și cine a căzut în plasă, a căzut. Dacă învățământul era bazat pe deducții, pe întrebări, asemeni croitorilor, oamenii măsurat de 10 ori și tăiau materialul bine o dată, adică luau creditul rără riscuri prea mari, mai ales că jucătorii mari dau regulile, iar cei mititei doar se strecoară, uneori țepuiesc.

(30 august 2016)