În anul 1975 am avut ocazia să vizitez Galeriile Tretiakov din Moscova și doream să văd în original picturi de Ivazowsky, de Repin dar și de alți artiști, știută fiind aplicarea ce a avut-o comunismul românesc spre a arăta că tot ce este sovietic este cel mai mare și cel mai bun.
Mi-am satisfăcut toate poftele, dacă se zice și așa în materie de văzut picturi pe care le știam din cărțile de școală, din albumele publicate la editura AURORA sau pe care le admirasem din diapozitivele proiectate la Casa Pionierilor pe vremuri. Vroiam eu să văd și Edecarii de pe Volga tot de Repin, numai că nu era acolo. Am regretat și regretul meu a renăscut când prezidentul Băsescu l-a catalogat pe Ion Iliescu drept bătrânul edec.
Îmi aduc aminte că acolo la Galeriile Tretiakov era o sală cam întunecoasă și pe un perete era un tablou cu o noapte în care luna strălucea misterios. Era un efect colosal, exact așa cum e în viața noastră în nopțile cu lună plină, cu lumina aceea rece. N-am să uit acest lucru. picturile de la Galeriile Tretiakov fie că este vorba de icoane, fie că e vorba de potrete fie că sunt tablouri cu procesiuni sau din vița cotidiană, se vede că au ceva specific al lor, al rușilor. Există acolo o simplitate dar și o măreție, care este numai și numai a lor.
(03 august 2016)
No comments:
Post a Comment