Thursday, August 25, 2016

Culturismul și comparabilitatea rezultatelor

După atâțea ani de culturism și după câtă informație circulă în domeniu, este timpul să se stabilizeze lucrurile, adică:

  • să fie stabilite datele de concursuri în raport cu o anumită săptămână dintr-o anumită lună a anului, cu luarea în considerare a zilelor de vineri, sâmbătă și duminică;
  • să se definească un șablon de program, cu înscrieri, plăți taxe, măsurători, etape concurs, premiere, realizare albume foto, interviuri către presă;
  • anunțarea din timp a regulamentului de concurs, cu stabilirea categoriilor de participanți, după greutate sau după înălțime sau ceva combinat.
Pentru a asigura comparabilitatea rezultatelor de la o competiție la alta se impune ca în tot ce se definește să fie un nivel de stabilitate cât mai ridicat, adică să nu se schimbe de la o ediție la alta mai nimic, adică, să nu se schimbe nimic. dacă lucrurile sunt clare și atractivitatea competiției crește. Dar un lucru trebuie precizat de la început și anume, valoarea premiilor. Un concurs unde premiul întâi este 300 de lei, clar că va fi foarte puțin atractiv, în timp ce un concurs cu premiul întâi de 20.000 de euro are un cu totul alt nivel de abordare din partea:
  • organizatorilor impunând un nivel de exigență deosebit de ridicat;
  • concurenților care muncesc pentru pregătire că știu valoarea recompensei.
Cine lucrează cu simboluri, tot simboluri va avea și în competiție doar pentru a satisface orgolii locale, atât ca organizatori, cât mai ales pentru concurenți. Se știe că cu cât atractivitatea este mai amre, cu atât nivelul competiției este mai ridicat, adică reușește să adune laolaltă concurenți de foarte mare valoare din țară și nu numai.
Faptul că sunt competiții care nu sunt în calendarul FRCF este foarte trist, pentru că tot culturismul trebuie să se desfășoare sub egida acesteia. Trebuie inițiativele să vină din partea atât a federației cât și din partea organizatorilor, fără să însemne că unii dintre ei trebuie să aibă contribuții bănești. Stabilind structuri și perioade stabile de concursuri se va obține un câștig semnificativ la nivelul calității. Mergând pe criteriul înălțimi se vor construi categorii din 5 în 5 centrimetri, începând cu categoria sub 160cm și terminând cu categoria peste 200centrimetri. Dacă se ve merge cu criteriul greutății, se vor costitui grupe din 5 în 5kg, începând cu categoria sub 50kg  și încheind cu categoria peste 100kg. Acestea sunt numai două exemple. Au fost situații în care numărul concurenților nu a permis organizarea unei competiții la o anumită categorie și au trebuit comasate categorii. Aceasta este o altă mâncare de pește, iar regulamentele trebuie construite încât să prevadă toate situațiile posibile. Culturismul nu este în primul an de concurs, există experiență acumulată, există experiențele marilor competiții din întreaga lume. Există o zicere: la birserică și noi care pergem pentru prima dată, să facem ceea ce face baba din fața noastră. Așa că trebuie învățat de la alții, fără a ne pierde în teorii și într-o birocrație ciudată, absurdă și sterilă. Nodul gordian a fost rezolvat foarte simplu. Și în cazul competițiilor de culturism tot așa trebuie procedat, adică folosite soluții simple și atât.




(26 august 2016)

No comments:

Post a Comment