Monday, August 29, 2016

Vasile Sebastian Dâncu

Vasile Sebastian Dâncu, Bazil, cum îmi place mie să-l alint pe acest politician, acum tehnocrat pur sânge, vine din celebrul grup de la Cluj, grup care n-a adus niciodată voturi în PSD deși s-a înfruptat din bunătățile unei stângi din care a făcut parte, s-a văitat că n-a fost reformată, dar nici n-a pus umărul s-o facă.
De la un timp, sondorul, dacă așa s-o zice ăluia care face sondaje, găsește în Vasile Sebastian Dâncu un personaj interesant, IRES - Institutul Român pentru Evaluare și Sondaje a dat tot felul de rezultate, dar un lucru este sigur, că sondajele se fac la comanda unor partide și sunt plătite de acestea. Vasile Sebastian Dâncu s-a lăudat cu finețea rezultatelor sondajelor sale, dar eu nu am văzut un indice calculat de fidelitatea acestor rezultate, indice a cărui formulă să o văd în clar.
Nu aș fi scris niciun cuvințel despre Vasile Sebastian Dâncu dacă nu l-aș fi văzut tot defilând pe la televiziuni și emițând tot feluri de ziceri, care nu-i stau bine deloc pentru că:
  • nu are vârsta senectuții să spună plebea că e înțeleptul satului;
  • nu este de notorietatea lui Deng Xiaoping cel de după 90 de ani;
  • pe dâmbovița numa Critoiu are dreptul să zică ziceri.
De pe funcția pe care este aflător acum, deși televiziunile l-ar vedea ca pe niște sfinte moaște, întrucât nu are culoare în frază, este bine să fie mai reținut în a se expune. Să nu uităm că în vremurile acestea grele, nivelul de absorbție de fonduri europene este ZERO BARAT, că guvernul din care face parte n-a făcut un km de autostradă, că numai mâine nu este 1 Decembrie 2018 și nu este legat Ardealul prin nimic de Țara Românească și nici Moldova de Ardeal, căci autostrăzile nu sunt nici măcar în imaginația văitătorilor și plângăcioșilor de lipsă de bani din buget, dar care nu fac nimic să crească visteria. Vasile Sebastian Dâncu este numai o persoană, nu este un personaj. A scris o carte, undeva pe la 37 de ani. Aștept să mi se pună în față articolele sale publicate în reviste precum Nature cu factor de impact de 42,351.  Alegațiile sale despre USR mi se par destul de slăbuțe, bazate pe deducții simpliste, care vor fi contrazise de realitate, căci USR este altceva și necesită alte instrumente de analiză, nu cele sociologice de acum 100 de ani, neică Sevastică.


(29 august 2016)

No comments:

Post a Comment