Circulă de câteva zile o poză cu o construcție care este unul dintre cele mai revoltătoare kichuri, ceva care nu are de-a face cu niciun fel de arhitectură prin tăblăria folosită și prin amalgamul de forme care generează niște disproporții care dau senzația că respectiva construcție se va prăbuși sub propria greutate. Este acea construcție cu mult mai hidoasă decât acele palate disgrațioase, tu turnulețe vopsite strident și în care disproporțiile în loc să arate grandoare evidențiază un soi de destrăbăl arhitectonic. este trist că în respectiva zonă unde este plasată construcția, există o cultură a construcțiilor, fără zorzoane, simple, armonioase, cu ziduri drepte, cu acoperișuri neîncârcate, adică exact ceea ce o comunitate trebuie să aibă pentru a fi complet definită. Îmi aduc aminte de un reportaj în care un tăntălău din Târgoviște se lăuda cum a distrus un monument istoric înlocuindu-i tâmplăria originală cu una determopan și se lăuda că se impune eliminarea zugrăvelilor vechi și inestetice punând niște plăci de melamină, gresie și ceva ștucaturi. Bănuiesc că după acel reportaj tătntălăului i s-a dat peste mână. Așa ar trebui să se întâmple oriunde există excese prin care dorința de a crea senzația de bogăție se transformă în opulență khichoasă.
Neîmplinirile unor oameni se transformă în frustrări și acestea capătă expresii concrete prin proiecte de o grandomanie mai mult decât maladivă, care duce spre ruină comunități așezate dealtfel. respectivele persoane nu se consultă cu nimeni, nu acceptă alte păreri și în final construcțiile sunt monstruozități, care redau expresia părții întunecate din sufletele celor care le imaginează dar le și transpun în realitate, la nivel de gloată amorfă.
(01 septembrie 2016)
No comments:
Post a Comment