Culturiștii și galeriile foto

Este știut de toată lumea că în cultuyrism un rol determinant îl au albumele foto, căci totul este legat de performanța sportivului, performanță care este apreiată exclusiv pe cale vizuală. Cântarul, vârsta și metrul joacă un rol secundar pentru că au numai rolul de a constitui grupe suficient de omogene de concurenți.

În cazul în care se separă după greutate, apar categorii de 65, 70, 75, 80, 85, 90, +90 kg, iar dacă se constituie grupe după înălțime apar categorii ce corespund intervalelor delimitate de 165, 170, 175, 180, 185, +190cm. 

După ce au fost constituie grupele, concurenții sunt evaluați după cum se prezintă. La ei, performanța înseamnă:

• armonie;
• definire;
• proporții;
• prezență;
• contururi;
• dezvoltare;
• accente;
• simetrie;
• formă;
• concentrare.

Deci, rezultă că evaluarea performanței este realizată prin analiza a ceea ce vede fiecare membru al echipei de arbitrii, folosind proceduri suficient de riguros elaborate, pentru a nu obține diferențe foarte mari de la un evaluator la altul. Dacă în cazul altor sporturi rezultatul este concretizat printr-o lungime, printr-o înălțime, printr-un scor sau printr-o greutate ridicată, în culturism singurul lucru care rămâne sunt fie un set de imagini, fie filme făcute în timpul derulării competiției. Aici mai mult ca oriunde apar elemente subiective de interpretare, deși procedurile sunt complete și reroductibile. Dacă apar diferențe de câteva puncte sau zecimi de punct, acestea adunate și prin calculul mediei, apariția factorului compensatoriu, generează în arbitraj elemente de relativizare încât cu mare greutate ierarhizările devin mulțumitoare printre concurenți. Consider esențială existența unei galeii de fotografii la fiecare culturist așa fel încât să fie asigurată o comparabilitate între sportivi, chiar dacă apar decalaje în timp, chiar de zeci de ani.

Am constatat că și în culturism lucrurile sunt date peste cap, din toate ieșind păgubiți sporticii, exact ceea ce se întâmplăcu autorii de cărți. La cărți se întâmplă cam așa:

• 30% din tot se încasează de tipografie deși su investește nimic;
• 30% câștigă editorul deși nu investește nimic;
• 30% încasează librarul deși nici el nu riscă nimic;
• 10% și toate pagubele se sparg în capul autorului care este și editor.

La culturiști pozele costă, participarea la competiții costă, cazarea costă, suplimentele costă, toți câștigă din greu, numai sportivii care iau premiu câștigă ceva, ceilalți se aleg numai cu cheltuiala, eaxct ca autorii de cărți. De aceea nu se publică poezie, teatru sau alte cărți mai grele și tot așa se întâmplă și cu participările în Ro a culturiștilor când premiile în bani sunt de-a dreptul simbolice. Mi se pare halucinant să văd cum se pune embargou pe pozele unor culturiști, crezând cineva că ele sunt sursă de câștig ilicit. În opinia mea, așa se pierd în uitare nenumărate valor. În literatură, niște descendenți ciudați impun ca bunicii sau străbunicii lor ca să fie în manuale, să li se plătească drepturi de autor. În loc să fie bucuroși că generații află de existența acelor scriitori, că unii dintre elevi vor cumpăra cărți despre care au auzit în liceu sau în generală, din goana după bani, își generează propriile pierderi. Mi s-a întâmplat și mie cu niște indivizi care veniseră să ceară drepturi de autor pentru un produs de grafică. Simplu. L-am scos de pe site MEC și din manuale. Au venit ei în patru labe și atunci le-am pus condiții de au regretat și laptele care l-au supt la mămicile lor. Consider că este important ca sportivii să facă multe poze, corecte și cu rezoluție foarte bună. Dintr-o poză se extrag detalii cu ușurință, în timp ce dintr-o poză greșit făcută reconstituirea este imposibilă. Circulația unor poze, nu de rangul de a dveni postere, face bine culturiștilor care doresc să nu cadă în uitare. Câștigurile vin treptat și trebuie o politică decentă și inteligentă. Eu nu consult website-uri enervante și nici nu iau în considerare pe cei aroganți și care se supraevaluează. Discutam cu un vicecampion național retras și care se ocupa de o pizzerie să facem poze pentru o galerie. Când am aflat că fotograful cerea 10.000 de euro, bineînțeles că am abandonat. Eu nu reiau niciodată o discuție care începe prost. Voi pune niște poziții pe care eu le consider esențiale în orice galerie și dacă un culturist va vrea să-și facă un website, să aibăpoze de unde să selecteze și să construiască o bază de coparație realistă.

(06 august 2016)