Carnea pentru șnițele este o carne de porc sau de pasăre de cea mai bună calitate. Carnea pentru șnițele:
- este carne macră;
- nu are pielițe;
- nu are zgârciuri;
- este lipsită de grăsime;
- se taie pe verticala fibrei.
Oriunde în Europa un șnițel este o sărbătoare, în timp ce la noi un șnițel:
- este o foiță de carne;
- are foarte mult aluaat și pesmet;
- e bântuit de zgărciuri;
- are pielițe;
- e oribil.
Este imperios necesar să se reconsidere întreaga producție a șnițelelor așa încât să semene mai mult cu ceea ce se face prin Austria sau prin germania. Un șnițel vienez înseamnă:
- ceva comestibil;
- carne macră;
- carne suficientă;
- carne bine prăjită;
- puțin pesmet;
- o cantitate minimă obligatorie;
- calitate;
- onoarea de a face ceva bun.
Regret profund că din 10 șnițele mâncate pe Dâmbovița sau pe aproape, toate au fost de nota 2(doi) pentru că erau:
- prăjite în ulei lânced;
- mici;
- zgrumțuroase;
- pline de zgârciuri;
- cu fibra întreagă;
- sărate ca dracu;
- prea picante;
- casante.
Nu dezarmez și nici nu-mi pierd optimismul. Voi mai aștepta ca un elev silitor ziua aceea când în farfuria mea se va găsi un șnițel ca la Viena. Versurile: Vrem o țară/ Ca afară! în mintea mea se concretizează nici prin autostrăzi suspendate, nici prin salarii ca in Olanda, ci un șnițel vienez exact ca la Viena în farfuria mea.
(18 august 2016)
No comments:
Post a Comment