Ne amintim cu toții cei care am trăit în comunism de mâna lungă a cenzurii, pe care o invoca toată lumea, dar cu deosebire scriitorii, care se văitau că cenzura le interzice publicarea producțiilor lor literare. Așa a apărut așa-zisa literatură de sertar, formată din toate lucrările pe care așa-zișii slujitori ai literaturii se lăudau că o realizează, dar din cauza cenzurii, nu se publică.
A venit 22 Decembrie 1989 și toată lumea se aștepta ca în 1990, 1991 sau 1992 librăriile să fie inundate de cărți excepționale, care nu fuseseră publicate în perioada comunistă, datorită temelor, care contraveneau dogmelor comuniste. Anii au trecut și librăriile au rămas goale, ba chiar din lipsă de mușterii, unele s-au și închis și marile orașe mai au ici și colo câte o librărie care pe lângă cărți vine ciocolată, vin, cafea și mezeluri.
Cenzura comunistă a fost scut al celor lipsiți de talent, dornici să se fofileze prin viață, motivând că cenzura este aceea care face ca munca lor genială să nu fie pusă la dispoziția poporului, căci ea, cenzura le măcelărește așa-zisele creații de geniu, inexistente în realitate.
Nu am spus nicio clipă că cenzura comunistă nu a fost o frână în dezvoltarea artei în general și a literaturii în special. Una este să ai talent, să scrii dar cenzura să nu te publice și alta este să stai cu burta la soare și doar să te înfrupți din darurile fondului literar al Uniunii Scriitorilor, să te vaiți că nu te publică cenzura, dar în realitate să nu existe nimic pe masa tartorilor cenzurii ca să fie supus analizei și interzis. Au fost și situații în care tiraje întregi au fost date la topit din cauză că anumite teme trecuseră de cenzură, dar cum comunismul era vigilent, după publicare, o altă cenzură a decis că respectivele volume nu trebuie să ajungă la mase pentru a atenta la valorile revoluționare, care ar altera conțtiința revoluționară a omului nou. Cenzura comunistă a jucat rol de frână în dezvoltarea artei, dar a fost și scut pentru cei care erau lipsiți de voința de a scrie, ci doar erau consumatori în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acum în democrație se zice că nu mai este cenzură. Se zice, dar cenzura există și este la fel de eficientă sau probabil mai eficientă decât cenzura bolșevică, pentru că ea se manifestă prin constrângeri de ordin economic. Se știe că un ziar publică sau nu articolul. Jurnalistul este plătit sau nu în funcție de materialele publicate. Politica editorială este declarată cu subiect și predicat și jurnaliștii trebuie să se alinieze acelei politici editoriale din redacție. Cine nu o face, nu este publicat și salariul său este direct proporțional cu cât publică. În zona audio-vizualului există organisme care veghează ca lucrurile să nu o ia razna, drept care se ajunge la atenționări, la amenzi, dar și la închideri de televiziuni și istoria post-decembristă de la noi, a cunoscut toate stadiile.
A venit 22 Decembrie 1989 și toată lumea se aștepta ca în 1990, 1991 sau 1992 librăriile să fie inundate de cărți excepționale, care nu fuseseră publicate în perioada comunistă, datorită temelor, care contraveneau dogmelor comuniste. Anii au trecut și librăriile au rămas goale, ba chiar din lipsă de mușterii, unele s-au și închis și marile orașe mai au ici și colo câte o librărie care pe lângă cărți vine ciocolată, vin, cafea și mezeluri.
Cenzura comunistă a fost scut al celor lipsiți de talent, dornici să se fofileze prin viață, motivând că cenzura este aceea care face ca munca lor genială să nu fie pusă la dispoziția poporului, căci ea, cenzura le măcelărește așa-zisele creații de geniu, inexistente în realitate.
Nu am spus nicio clipă că cenzura comunistă nu a fost o frână în dezvoltarea artei în general și a literaturii în special. Una este să ai talent, să scrii dar cenzura să nu te publice și alta este să stai cu burta la soare și doar să te înfrupți din darurile fondului literar al Uniunii Scriitorilor, să te vaiți că nu te publică cenzura, dar în realitate să nu existe nimic pe masa tartorilor cenzurii ca să fie supus analizei și interzis. Au fost și situații în care tiraje întregi au fost date la topit din cauză că anumite teme trecuseră de cenzură, dar cum comunismul era vigilent, după publicare, o altă cenzură a decis că respectivele volume nu trebuie să ajungă la mase pentru a atenta la valorile revoluționare, care ar altera conțtiința revoluționară a omului nou. Cenzura comunistă a jucat rol de frână în dezvoltarea artei, dar a fost și scut pentru cei care erau lipsiți de voința de a scrie, ci doar erau consumatori în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acum în democrație se zice că nu mai este cenzură. Se zice, dar cenzura există și este la fel de eficientă sau probabil mai eficientă decât cenzura bolșevică, pentru că ea se manifestă prin constrângeri de ordin economic. Se știe că un ziar publică sau nu articolul. Jurnalistul este plătit sau nu în funcție de materialele publicate. Politica editorială este declarată cu subiect și predicat și jurnaliștii trebuie să se alinieze acelei politici editoriale din redacție. Cine nu o face, nu este publicat și salariul său este direct proporțional cu cât publică. În zona audio-vizualului există organisme care veghează ca lucrurile să nu o ia razna, drept care se ajunge la atenționări, la amenzi, dar și la închideri de televiziuni și istoria post-decembristă de la noi, a cunoscut toate stadiile.
(02 aprilie 20250
No comments:
Post a Comment