Pe vremuri, când prea era presă și ziarele erau citite, existau critici de teatru, știuți de frică atât de dramaturgi, cât și de actori. Ei erau invitați la premiere sau veneau inopinat. Unii critici de teatru erau profesioniști. Citiseră textul piesei care se monta. Citiseră despre montări ale piesei făcute în alte teatre și chiar văzuseră înregistrări cu spectacole realizate anterior. Dacă era montată o piesă pentru care exista și un film, din profesionalism, criticii respectivi văzuseră și filmul.
Criticul de teatru care scria pentru un ziar, era obligat ca în puține rânduri să lămurească lucrurile și să-l determine pe cititorul ziarului să meargă la teatru pentru a vedea spectacolul sau din contră, să rămână acasă, căci spectacolul nu merită să fie văzut.
În vremurile comuniste, critica de teatru avea mesaj. Dacă era ordin ca un anumit spectacol să fie demolat, criticul punea umărul, demola montarea și găsea el câteva argumente cu care să-l îmbrobodească pe cititorul ziarului, ca acesta să accepte că nu merită să meargă la spectacolul care între timp a și fost scos din repertoriul teatrului. Să ne amintim de spectacolul cu piesa Revizorul în montarea lui Liviu CIULEI de la Teatrul BULANDRA.
Eu nu am avut niciodată în criticii de teatru dâmbovițeni pentru că erau doar culturnici, care nu se remarcaseră prin lucrări publicate în edituri mari și care-și târau zilele pentru un dumicat de pâine prin redacțiile unor ziare și ar fi scris despre orice, doar să fie și ei luați în considerare cât de cât. Ei erau predictibili, căci citeam pe sărite ceea ce scriau și știam deja totul că mergeam cu gândul cu câteva rânduri înaintea lor, ei înșiși fiind repetitivi din lipsa lecturilor profunde și a superficialității ca indivizi.
(05 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment