Și Elena Mirela DROG a fost studenta cu care am lucrat în anul universitar 2008 -2009 la disciplina Structuri de date, în vremurile când ea era studentă la Secția de Informatică Economică de la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Pe durata cât eu am ținut cursul de Structuri de date, studenta Elena Mirela DROG a lucrat exact așa cum trebuie, adică a rezolvat problemele cerute prin temele care trebuiau transmise pe e-mail la date exacte, dovedind că dorește să devină o profesionistă în domeniul informaticii. Ea a rezolvat problemele enunțate de mine pe parcursul semestrului, obținând nota 10. Și pentru proiectul pe care l-a realizat a obținut nota 10. Aici trebuie să remarc faptul că pentru a face acel proiect, studenta Elena Mirela DROG:
- a scris programe,
- a ales resurse,
- a făcut calcule de eficiență.
Proiectul realizat de Ligia Mădălina DRĂGAN a avut nivel de ortogonalitate măsurat cu un produs software realizat de doctorandul la vremea aceea, Daniel MILODIN de-am meu, cu valoarea 9,51 ceea ce este un nivel excepțional. În ziua de 26 ianuarie 2009 când a susținut examenul, Elena Mirela DROG a obținut pentru lucrarea scrisă nota 9,25 și aici trebuie să spun că subiectele nu au fost deloc simple, pentru că studenții Secției de Informatică Economică au un nivel de pregătire foarte bun, dovedit prin programele scrise în limbajul C++ și subiectele trebuia să-i diferențieze, căci într-un fel este apreciat un student care scrie proceduri în care folosește recursivitatea și secvențele de program sunt mai compacte și cu totul altfel stau lucrurile dacă secvențele sunt clasice, fără auto-referiri.
(09 aprilie 2023)
(09 aprilie 2023)
No comments:
Post a Comment