Și în cazul examenelor din universități a vorbi despre securizare este un lucru normal. Fiecare student are mii de posibilități în a-și securiza examenele. Conceptul de securizare a examenelor nu este deloc sofisticat. El presupune întreprinderea acelor măsuri care să reducă la un nivel cât mai scăzut riscul de a nu promova examenul. Acum lucrurile sunt foarte clare pentru că există transparență maximă în ceea ce privește sistemele de acordare a notelor.
Există pentru fiecare discipină o curricula în care se specifică modul în care se construiește nota de la examen. În multe cazuri se zice că 40% din notă este activitatea din timpul anului și 60% reprezintă nota de la examen. Studentul face proiecte, dă teste și are intervenții în timpul seminariilor, toate fiind notate. La ultimul seminar se prezintă notele din timpul anului pentru fiecare student. Dacă studentul a avut activitate de nivel maxim, adică de nota 10 în timpul anului, el intră cu 4 puncte în alcătuirea notei finale. Aici am inclus și punctul din oficiu. Dacă studentul la examen ia nota 7, ponderea de 60% arată că în nota finală lucrarea lui va fi 4,20, deci nota studentului va fi 4+4,20 = 8,20 și prin rotunjire devine 8 sau dacă profesorul dorește, datorită activității din timpul anului acordă în final nota 9.
A securiza un examen, înseamnă:
- a munci în timpul anului pentru a acumula puncte cât mai multe,
- a învăța pentru examen, astfel încât nota de la examen să fie peste 5,
- a lăsa o impresie bună profesorilor pentru a stimula rotunjirea.
Mulți dintre studenți au defectul unei supraaprecieri nejustificate, care îi face să nu aibă activitate la cursuri și la seminarii și intră cu 0(zero) puncte în examen, ceea ce impune ca la examen, pentru a promova trebuie să ia cel puțin nota 8 pe lucrarea scrisă sau la proba orală. În acest context, 60% din nota 8 reprezintă 4,8 și prin rotunjire studentul primește nota 5 la disciplina unde structura este 40% semestru și 60% examen. Mulți cred că neparticipând la cursuri și seminarii vor fi în stare să obțină minim 8 la examen. Experiența arată că mai puțin de 30% dintre studenții care nu vin la cursuri și seminarii și intră cu 0(zero) puncte în examen, obțin note peste 8 și promovează undeva cu note de 5 și 6, prin aplicarea mecanică a algoritmului dat în curricula. Restul de 70% nu și-au securizat examenul. Sunt situații în care studenții fără activitate în timpul anului nu au drept de a intra în examen. Activitatea nu înseamnă doar prezență, ci prezentare de referate și de proiecte.
(12 februarie 2019)
No comments:
Post a Comment