Friday, February 8, 2019

Coabitarea la români

Cine a avut ideea coabitării prin Constituție a avut un minus de inspirație impardonabil, inexplicabil și imprecis. Altfel nu se explică nenumăratele situații bizare în care țara trăiește, căci perioadele cu guvenul de stânga și președintele de dreapta sau guvern de dreapta și președinte de stânga, au fost  cele mai rele din istoria acestei țări. Când Emil CONSTANTINESCU avea guvernut PNȚCD și Traian BĂSESCU avea guvernul PDL, țara trăia nasol, dar era liniște. Nu se hărțuiau unii pe ceilalți, căci regimul semiprezidențial nu e nici cal și nici măgar, este un fel de n-ar mai fi. Acum prezidentul este de dreapta, iar guvernul este de stânga. Bierul Klaus IOHANNIS și-a dorit guvernul lui și a avut dreptate, căci cu guverntul lui ar fi avut șanse să facă și el ceva pentru a rămâne în istorie cumva. Așa, cu Victor PONTA, cuSorin GRINDEANU, cu Mihai TUDOSE și cu Viorica DĂNCILĂ, toți de stânga și el liberal, deci de dreapta, clar că a fost tot timpul în război. Dreapta vrea ceva, stânga vrea alte politici și totul este ireconciliabil.
Toate se produc numai și numai că România nu are un proiect de țară, care trebuie să fie un text de o pagină, aprobat prin referendum, care să dea direcțiile acestei țări pe 25 de ani. Orice altă variantă va duce la contre și la acțiuni asemănătoare celor de azi din politică. Toți vorbesc de interesul național, dar acest interes nu este definit câtuși de puțin și totul apare în ochii cetățenilor doar sub forma unor lucruri poleite, lucitoare, de luat ochii, dar care în realitate sunt de fapt lupta pentru ciolan și dinspre stânga și dinspre dreapta.
Coabitarea la români este un basm de adormit copii, căci viața nu e populată nici de smei și Ilene Cosânzene sau Feți frumoși, ci de femei ca Viorica DĂNCILĂ, Raluca TURCAN, Gabriela FIREA, dar și de bărbați precum Klaus IOHANNIS, Liviu DRAGNEA, Crin ANRONESCU și Călin TĂRICEANU, toți cu calități dar și cu defecte.


(08 februarie 2019)

No comments:

Post a Comment