În sistemul educațional toată lumea este frustrată.
Elevul este frustrat pentru că școala îl cataloghează imediat după niște reguli care nu au nimic comun cu realitatea, fie denumindu-l elev foarte bun, fie elev silitor, fie elev conștiincios, fie elev obraznic, fie elev rău. Învățământul de azi nu are nimic modern în el, ci este împietrit undeva la nivelul anului 1850, când a merge la școală era un calvar pentru elev, atunci din motive ale vremurilor acelea, acum datprită modului eronat în care se evaluează discrepanțele dintre aspirațiile elevului și dorințele profesorului. Elevul își dorește libertate, respect, înțelegere, apreciere, corectitudine, modele, claritate, creativitate, afecțiune și inițiativă. Profesorul își dorește roboței, liniște, disciplină, mecanicism, repetitivitate invariabilă, comenzi, tăcere, muncă și rutină cât cuprinde. Nimeni nu caută să vadă ce dorește elevul ca ființă care vine în școală cu cerințe specifice, ci caută să-l transforme exact în ceea ce-și dorește sistemul, prin depersonalizare, prin represiune, prin violență fizică și verbală, prin sancțiuni, prin presiune și mai ales prin acțiuni extrem de dure, dar ineficiente.
Profesorul este frustrat când își vede elevii cu mult mai bine îmbrăcați decât el, când știe că salariul său este cu mult mai mic decât al femeii de serviciu de le RENEL. Frustrarea profesorului se amplifică și când elevii cu care lucrează nu dau dovadă de respect față de el, mai ales atunci când respectivul profesor nici nu depune eforturi de a arăta cu adevărat cine este el din punct de vedere profesional și nici nu stăpânește metode și tehnici de a se face înțeles, ascultat și apreciat. Rigiditatea cu care profesorul abordează problemele și incapacitatea lui de a comunica produc acea fractură care se accentuează și care duce la acel dezinteres al elevilor, care culminează cu atitudini ale elevilor pe care mulți din exterior nu știu să și le explice. Decăderea relației elev-profesor are cauze adânci în atitudinea profesorului frustrat față de elevii frustrați, care fiecare își trăiește drama propriei lor frustrări, fără a căuta să identifice modalități de a ieși din impas, lăsând timpul să rezolve totul.
Părintele este frustrat că vede în elev, copilul său o investiție de idealuri și înregistrează tot timpul o îndepărtare de acestea a fiului sau a fiicei sale, primind de la școală tot felul de mesaje deloc încurajatoare. Părintele dă vina pe școală. Școala dă vina pe părinte. Elevul nu dă vina pe nimeni, căci el are cu totul alte preocupări, drumul lui fiind clar trasat de a se strecura printre frustrările profesorilor, cele ale părinților, chiar și printre propriile frustrări, făcându-și viața cu mult mai interesantă decât și-ar dori adulții, deși drumul ales de el nu este cu finalul cel mai fericit. Totul se bazează pe lipsa de comunivcară și pe reproșurile continue și accentuate ale fiecărei părți, ajungând la acțiuni vecine cu coliziunile nepermise, concretizate prin filmări și trimiteri în tribunal.
Ministrul este frustrat când ia portofoliul în primire, chiar dacă provine din sistem, pentru că este pus pentru prima dată în fața dezastrului și trebuie să ia măsuri concrete, de regulă cârpind și el așa cum au făcut predecesorii săi. Concepția eronată de implicare a ministrului cam în orice problemă este cea vcare generează necazurile din sistemul educațional. Ministrul este de vină că peste 80% din școli nu au aviz ISU. Ministrul este de vină că la 15 septembrie nu sunt pe băncile elevilor manualele. Ministrul este de vină școlile nu au încălzire iarna. Ministrul este de vină că reparațiile școlilor nu se fac la termen sau dacă se fac sunt de mântuială. Ministrul este de vină că elevii au promovabilitate redusă la bacalaureat. Adică tot ce e rău cade în sarcina ministrului, toate întâmplându-se datorită unei înțelegeri greșite a responsabilităților, căci se plătesc salarii pentru a se rezolva sarcini cu responsabilitate și directorilor și profesorilor și funcționarilor din minister.
Editorul este frustrat că procedurile pentru licitații și editarea de carte sunt lipsite de transparență, ceea ce face ca perdanții să se considere nedreptățiți de alții nu de carențele lor de performanță.
Construirea unui sistem permanentizat de frustrări care a cuprins întreaga educație este rădăcina involuției și trebuie schimbat din temeli sistemul de management, cu responsabilizarea certă a tuturor persoanelor, astfel încât fiecărei funcții să-i corespundă acțiuni, proceduri și criterii de evaluare precise, fără a mai lăsa loc arbitrariului. Numai cine va avea curajul să ia taurul de coarne și să definească o strategie pe 20 25 de ani pentru dezvoltarea învățământului fără ca vreodată în acest interval cineva să-și permită să o ia de la zero, exact cum se face acum, va aduce sistemul educațional pe drumul cel bun cu școli de succes, cu elevi de succes și cu profesori de succes, toți fără frustrări.
(14 ianuarie 2017)
No comments:
Post a Comment