Exportul de revoluţie la români

Dacă privimcu atenţie la ceea ce a fost mai demult dar şi mai recent, parcă se potriveşte de minune cu zicerea lui Nae CAŢAVENCU din piesa O scrisoare Pierdută a lui Ion Luca CARAGIALE:

- Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?... Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliţii noştri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!... (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.) 

Mergând pe aceeaşi linie, ideia de export de revoluţie de la alţii spre noi nu mai este nicio noutate. Din secolul al XIX+lea s-au tot manifestat tendinţe de a prelua din Occident tendinţe, uneori mai puternice, alteori mai anemice. Nici comunismul nu a venit pe cai albi după război, ci tot ca import de revoluţie, deşi pumnul de comunişti ocrotiţi de Armata Roşie nu a avut 100% capacitatea de a instaura singur un sistem politic, fără sprijinul obţinut din slăbiciune şi dezbinare a forţelor politice care se revendicau a fi democratice.

Chiar evenimentele din 1989 de la noi nu sunt pur mioritice, ci se înscriau într-o evoluţie cu mult mai largă a Revoluţiilor de catifea, într-un sistem muribund aflat în cădere liberă. Uzura morală, dar şi uzura fizică a comunismului ca produs al istoriei ajunsese la apogeu şi anul 1989 a fost anul de înlocuire a sa ca produs complet nefolositor. La noi a fost tot ceva de import, căci se vehiculează nişte chestii nevalidate de documente, dar scrise pe undeva fie cu turişti de la Răsărit, fie cu agenturi de peste graniţe. Inclusiv propaganda cu zecile de mii de morţi legaţi cu sârmă ghimpată, de dinainte de 20 decembrie, tot de import a fost ca formă eficientă de manipulare.

După anul 2004 chestia cu portocaliu care a năpădit Europa sde Este, cu vibraţii concrete la noi şi în Ucraina, tot import de revoluţie a fost. Cine va sta să analizeze fluxurile de finanţare de după 2015 va avea surprize dintre cele mai grăitoare să constate că există tentative, uneori mascate, alteori evidente de a se face export de revoluţie, căci semnul acela #  s-a extrins foarte repede în toată lumea şi nu pe gratis, evident. marele Octavian GOGA zicea:

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă;

La noi atâţia fluturi sunt,

Şi-atâta jale-n casă.

Privighetori din alte ţări

Vin doina să ne-asculte;

La noi sunt cântece şi flori

Şi lacrimi multe, multe...

Ce nu e de aici, de-al pământului, nu durează, se pierde în fumul istoriei ca şi cum nici n-ar fi fost. Nu va mai şti nimeni peste 20 de ani cine a fost Traian BĂSESCU, cum nimeni nu la mai şti cine a fost László TŐKÉS sau Ana PAUKER. Dar peste milenii numele de EMINESCU, BRÂNCUŞI şi ENESCU vor fi pomenite cu aceeaşi mândrie ca în zia de azi.

Să nu-mi spună mie nimeni că pică din cer revoluţionarii de profesie, echipamentele lor de propagandă şi mai ales mijloacele lor de propagandă rafinate, eficiente şi mobilizatoare...

Exportul de revoluţie nu e o chestie rea, dar nici bună nu este, căci orice export dse face cu costuri, iar importul este cel ce defineşte destinaţia unde se plăteşte factura. Nimeni nu investeşte de dragul de a investi, ci orice investiţie are o finalitate garantată 100% pentru investitorul care ştie în ce bagă banul şi ştie ce profit garantat are, căci nu am văzut niciun investitor tâmpit în viaţa mea.

(28 ianuarie 2018)