S-o criticăm pe Viorica!

Întotdeauna unul care apare pe firmament, mus-ai trebuie să aibe defecte, bube-n cap și trebuie să fie tăvălit prin noroi, să se simtă și el că trăiește. Așa se întâmplă cu femeia-premier Viorica DĂNCILĂ, prima femeie-premier din istoria politicii românești.

Cârcotașii sic despre Viorica DĂNCILĂ că:

- nu are notorietate;

- nu știe limbi străine;

- a făcut confuzii cu Pakistanul;

- nu are rezultate remarcabile;

- are coafura nu știu cum;

- seamănă cu un pavian cu mantie;

- e din Videle, Teleorman;

- e necunoscută multora;

- e femeie și asta spune tot.

Despre fiecare dintre noi, dacă vrem să enumerăm defecte, ne trebuie doar un număr cu oricâte cifre și pe NV vom scrie fiecare defecte despre alții câte zice respectivul număr. Despre noi, bineînțeles, enumerăm cu modestie, doar calități pentru că nu avem defecte. Cei care văd defecte la noi sunt numai niște răutăcioși, invidioși, limitați, ignoranți, adică proști.

Despre  Viorica DĂNCILĂ cine vrea să zică lucruri rele este liber s-o facă. Până una-alta ea este primul prim-ministru femeie din istoria României și nu este puțin lucru. N-am auzit decât o femeie despre care am o părere foarte proastă pe un post obscur de televiziune împroșcând-o cu lături pe Viorica DĂNCILĂ,  ceea ce rar se întâmplă ca o femeie să vorbească de rău o altă femeie. Nici nu m-a mirat că știam că de la respectiva nu aveam alte așteptări, pe cât de puțină minte are. Un pic mai mult ca la o găină, dar nu prea multă în comparație cu mintea unei pisici.

Noul prim-ministru Viorica DĂNCILĂ trebuie criticat, dar trebuie criticat pentru:

- cum face,

- ce face,

- când face,

- de ce face,

în niciun caz pentru că:

- respiră,

- gândește,

- există, 

- a acceptat;

- a mulțumit,

- a vorbit,

- a gândit,

- e blondă.

Ca orice om într-o lume civilizată, pentru Viorica DĂNCILĂ trebuie să existe cam 6 luni să vedem cum se mișcă, cum gândește, cum colaborează, cât de eficientă este și numai după aceea să punem mitraliera pe ea și s-o criticăm să-i meargă fulgii. Niciodată nu trebuie să aplicăm altora tratamentul pe care nu ni-l aplicăm nouă, când suntem foarte îngăduitori cu gafele pe care le servim celor din jurul nostru. Probabil, dacă s-ar uita în oglindă cu mai multă exigență cei care sunt simbriași în a formula critici, este clar că s-ar vedea strâmbi, hidoși și nici ei nu și-ar recunoaște nici privirea dar nici sufletul, căci banul este pentru ei deasupra la orice, căci meserie cinstită nu au.
Într-o bază de practică de dinainte de 1989 am învățat de la un student treiziceri:
- câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia;
- unde scuip, nu ling;
- stăpânul rău face sluga hoață.
În aceste zile fierbinți, aceste ziceri mi se par extrem de importante, căci se potrivesc așa de bine peisajului nostru mioritic ca trei mănuși făcute de trei fabrici diferite, pentru o singură persoană multiplicată într-o adunătură de personaje care istoria le va arunca la coșul de gunoi.

(19 ianuarie 2018)