Dacă stăm drept să gândim strâmb, vedem cum se spun aberații peste tot. Unele aberații vizează declanșarea sentimentului de teamă, a celui de panică sau a groazei, aducătoare de emoții puternice, stări în care omul ia decizii iraționale și se lasă condus de alții fără să gândească prea mult.
Aberațiile sunt produsul unora care nu prea au:
- logică,
- experiență,
- cultură,
- spirit,
- verb,
dar care vor să iasă în față cu orice preț. Am cunoscut persoane despre care din prima mi-am dat seama că au tendința de a spune aberații. Oricine, dacă este ceva mai atent la cei din jur, găsește cu ușurință pe cel ce aberează, pentru că respectivul:
- la orice subiect aflat în discuție are ceva de zis;
- face pe interesantul și pe omul sigur pe el;
- promite orice și-și stabilește termene nerealiste;
- vorbește cu voce tare și accentuează cuvinte;
- râde zgomotos din orice fără să se ferească;
- aleargă după unul și după altul ostentativ;
- din 10 cuvinte, 6 sunt nume de persoane;
- se laudă că știe pe toată lumea importantă;
- vine cu cifre exacte despre lucruri banale;
- face din lucruri simple ceva complicat;
- consideră realizabile toate fantasmagoriile;
- a pierdut demult contactul cu realitatea.
Am văzut maeștrii ai aberațiilor, dar cu un pic de expertiză și acești maeștrii sunt de arătat cu degetul și mai ales de evitat, căci ei produc pe unde trec numai și numai dezamăgiri. Noi avem o vorbă, că nu e prost cine cere, ci acela care plătește. La persoanele care spun aberații, ele sărăcuțele nu au nicio vină din moment ce au și ascultători și creduli care le înghit pastilele. Ne dăm seama de cei care aberează numai din simplul fapt că se îmbracă ciudat, să pară ceea ce nu sunt și sunt foarte atenți cu freza lor, pe care o vor impecabilă. Mai este un semn din care se vede că omul aberează: din cauză că se concentrează asupra aberației, nu clipește, stă cu ochii deschiși și are o privire fixă, goală și rece de om prost gata să mascheze de fapt cine este el în realitate..
(12 ianuarie 2018)
No comments:
Post a Comment