Societatea românească și învățământul privat

Societatea românească este foarte conservatoare și vede învățământul privat, indiferent de grad, ca pe o chestiune:

- nenecesară,

- neserioasă,

- bănoasă,

- concurențială,

- vremelnică,

- superficială, 

- rea,

- parazitară,

- uzurpatoare,

- nesemnificativă,

- noncalitativă,

căci lumea nu a înțeles mersul istoriei în niciun fel și întotdeauna există o abordare superficială a fenomenelor în derulare și mai ales există luări de poziție dintre cele mai nepotrivite, ca să nu spun retrograde.

Când vorbesc despre învățământul privat știu ce vorbesc și nu bat câmpii pentru că am argumente dintre cele mai solide care-mi permit să abordez problema aceasta cu realism și mai ales cu detașeare, căci asemeni învățământului de stat, învățământul privat are și el punctele lui slabe, dar tot așa, asemeni învățământului de stat, învățământul privat are punctele pui tari. 

În primul rând, învățământul privat a funcșionat o lungă bucată de timp cu profesori provenind din învățământul de stat. Acum au proprii lor profesori promovați și validați după criteriile MEC.

În al doiela rând, învățământul privat a  crescut propriile cadre didactice folosindu-se din toate punctele de vedere de resursele oferite de învățământul de stat și aici mă refer la doctorate.

În al treilea rând, învățământul privat s-a supus și el acelorași criterii de evaluare și acreditare ca învățământul de stat, ceea ce i-a dat un grad de credibilitate ridicat, iar cei neacreditați au dispărut.

În al patrulea rând, învățământul privat are planurile de învățământ aliniate la cerințele impuse de calificările oferite de învățământul de stat, iar la unele discipline predau profesori de la stat.

În al cincilea rând, învățământul privat s-a manifestat într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic ca o supapă de absorbție a excedentului de forță de muncă pe care întreprinderile de producție și zona serviciilor nu avea nicio posibilitate de a o prelua și ar fi îngroșat rându șomerilor.

Am zis că societatea românească a privit cu suspiciune învățământul privat, dar cei care au strâmbat și încă mai strâmbă din nas nu au ezitat să-ți trimită copiii la școli private din varii motive, inclusiv din aceea că cheltuielile sunt cu mult mai mici la particulari care au sucursale cam în toate localitățile, decât o deplase în alt oraș la o mare universitate sau la un liceu dintr-o reședință de județ.

Se reproșează învățământului privat că este fabrică de diplome, deși foarte multe situații scandaloase cu trafic de influență, cu falsuri și cu tot felul de matrapazlâcuri nu din mediul privat apar în mass-media. Nu mai spun nimic despre tezele de doctorate dovedite ca fiind plagiate, niciuna nu a fost susținută într-o universitate privată.

Acum este momentul de a reevalua învățământul privat pentru a vedea ce trebuie corectat, căci tendința în lume este dată spre creșterea diversității și flexibilității. În societatea românească este loc pentru toate formele de învățământ. Așa cum există secții și facultăți neviabile la stat, tot așa există și la privați. Așa cum sunt liceea slabe la stat cu elevi care nu au niciun absolvent la bac, probabil și la privați este acestă problemă, deși în listele acelea rușinoase nu am văzut licee de la privați.

dacă vom strâmba din nas când vorbim de universități particulare, de licee particulare sau de grădinițe particulare, ne vom trezi că ele există, că au dat mii și mii de absolvenți și vom regreta că am avut o viziune îngustă. În lume există școli particulare cu mult mai bune decât cele de stat. Din puținele mele cunăștințe, din primele zece universități:

  1. Massachusetts Institute of Technology (MIT) (privat)

  2. Stanford University (privat)

  3. Harvard University (privat)

  4. California Institute of Technology (Caltech) (privat)

  5. University of Cambridge

  6. University of Oxford

  7. UCL (University College London)

  8. Imperial College London

  9. University of Chicago (privat)

10. ETH Zurich (Swiss Federal Institute of Technology)

nu știu cam câte sunt de stat. Știu că nicio universitate de la noi nu figurează în primele 100 universități ale lumii, ceea ce mă face să cred că o abordare mult mai aplecată se impune și afirmațiile asupra superiorității unor universități ce aparțin unor ierarhii mioritice după criterii foarte relaxate, trebuie trecute undeva pe planurile al II-lea sau al V-lea că  peste tot pimii contează și nu al 800-lea în ierarhie, oricât ne dorim noi să ne credem și frumoși și deștepți.
Nu vreau să spun niciun cuvânt despre faptul că învățământul de stat de la noi înainte de 1989 nu a produs niciun laureat al premiului Nobel, savant sau scriitor care să fi trăit aici și să fi mâncat salam cu soia aici cu noi și să fi degerat de frig în epoca de aur.

(03 ianuarie 2018)