Wednesday, January 17, 2018

Note de 2(doi)

Deși am fost full profesor  universitar din 1994 până m-am pensionat în 2012, nu am dat nicio notă de 2(doi). Note de 1 (unu) am dat celor care copiau la examene, dar note de doi nu am dat. Azi însă am analizat prestațiilor unora, drept care le acord note de doi pentru cum au stat lucrurile cu vizita premierului Japoniei Shinzo Abe, la București de ieri 16 ianuarie 2018.
Ambasadorul țării noastre la Tokyo primește nota 2(doi) că nu a fost suficient de clar și insistent asupra regulilor japoneze legate de vizitele la cel mai înalt nivel ale oficialilor lor, având în vedere importanța acordată de aceștia relațiilor economice. 
Ministrul nostru de experne primește și el tot nota  2(doi) pentru că nu a prezentat cu fermitate în guvern problematica din 16 ianuarie 2018, lăsând să treacă momentul ca pe unul banal
Premierul de până în 15 ianuarie 2018, Mihai Tudose încasează și el nota  2(doi) pentru că nu a pus mai presus de orice chestie privată, de orgoliu, interesul și prestigiul țării sale, căci a-l primi și a avea un dialog cu premierul Japoniei Shinzo Abe era mai presus de orice chestii mărunte de frecușuri de doi bani dâmbovițele, brăilesciene.
Președintelui de partid Liviu Dragnea ia și el nota  2(doi) căci el avea toate pârghiile necesare pentru a amâna depunerea demisiei, căci dacă organiza acel CEX joiși nu marți nu se prăbușea universiul, iar vizita delegației japoneze devenea și un succes economic nu numai politic.
Administrația prezidențială primește și ea nota  2(doi) căci răspunde de politica externă și venirea lui Shinzo Abe la București intră în acest capitol . Probabil dorința de a gusta fără competitori din pocalul gloriei a dus la acea abordare necolaborativă cu efect direct asupra depunerii demisiei, căci aceasta fiind un act unilateral, nu trebuie nici măcar acceptată, ci doar se ia act de cunoștință că s-a produs și nimic mai mult.
A auzit cineva de management defectuos? Ieri a fost o mostră de management defectuos, iar antreprenoriatul a funcționat catastrofal.
Nu-mi imaginam cum un profesor dă numai note de doi la elevii săi din clasă și-l catalogam pe respectivul că are mari carențe de dascăl, că altfel trebuie să procedeze. În cazul de față, n-am ce face, că respectivii nu mai sunt demult elevi și stau pe funcții mari consumatoare de bani, care iată, se vede că nu sunt meritați cam deloc. Ce trist!



(17 ianuarie 2018)

No comments:

Post a Comment