Am asistat lunile trecute la un schimb de replici destul de interesante între un profesor universitar, de provincie, dar profesor universitar și un profesoraș de școli generale și de liceu, tot de provincie, dar profesoraș de liceu, însă liceu de provincie, subliniez.
Profesorul universitar discuta ceva din domeniul unde a studiat facultatea, unde a făcut un doctorat, unde a urcat toate treptele ierarhiei universitare. L-a apostrofat profesorașul provincial de liceu într-o manieră neelegantă, iar profesorul universitar de provincie și el a răspuns destul de elegant dar categoric, punându-l la punct pe profesorașul de școli generale și de liceu, toate din provincie. Am făcut referire expresă la apartenența respectivilor la entități de provincie, pentru că dacă erau din București dialogul dintre profesor și profesoraș ar fi fost foarte contondent, iar replicile ar fi fost rapide, tăioase și pline de miez, neprăfuite și lipsite de vlagă exact cum s-au străduit provincialii.
Morala: dă-i unui român un scaun pe care să se cocoațe și imediat va crede că este veșnic pus acolo, iar numai pentru că s-a așezat pe el are impresia că i se cuvinte și are toate calitățile să-l ocupe.
(07 ianuarie 2018)
No comments:
Post a Comment