Defectele sistemului educațional: imobilismul

Prin imobilism înțeleg incapacitatea unui sistem de a se autoadapta la cerințele mediului. În cazul sistemului educațional, imobilismul se manifestă prin:

• rămânerea în urmă în raport cu ceea ce înseamnă tehnologia educațională fie datorită lipsei fondurilor de a trimite personalul didactic la recalificare, fie din cauza imposibilității de a implementa acele tehnologii din cauză că nu există infrastructura necesară; sunt cunoscute eforturile de informatizare ale învățământului românesc de toate gradele și nivelurile, proces care și-a pierdut din intensitate din moment ce programele naționale de dotare cu tehnicăca ritm și intensitate; nefiind  ramuri productive așa cum sunt industria și agricultura, învățământul este considerat doar consumator de resurse, fără outputuri, ceea ce este eronat, căci calificarea forței de muncă este rezultatul său, acesta nu beneficiază de investiții masive, căci în concepția bolșevică, încă dominantă la noi, el merge de la sine înainte și fără fonduri, doar din pasiunea cadrelor didactice, exploatate de o societate nemiloasă și indecentă;
• crearea discrepanței majore între ceea ce cere piața forței de muncă și ceea ce produce sistemul educațional; este clar ca bună ziua acum că lipsa învățământului profesional sau vocațional cum nefericit este intitulat învățământul care scoate muncitori calificați, face ca minusul de muncitori calificați de pe piață să conducă la măsuri extreme, inclusiv la importul de forță de muncă din țările lumii a III-a, deși noi facem parte din lumea aIV-a dacă este să ne luăm după lipsa de autostrăzi și după străzile de pământ, neasfaltate din periferia  Bucureștilor, care se văd băltind din trenurile ce pleacă din gara Basarab;
• orientarea planurilor de învățământ în rimul rând după profesori și nu după cerințele pieței forței de muncă sau a tendințelor manifestate pe plan mondial; îmi aduc foarte bine aminte că în perioada 1950 -1964 limba rusă era limbă obligatorie în școlile de toate nivelurile și  se învăța cu un număr de ore mult prea mare în raport cu o altă limbă străină, limbă care lână în 1955 nici nu exista în școli, limba rusă fiind dominantă; ani în șir nu s-a trecut la modificarea planurilor de învățămând datorită faptului că nu se știa ce să se facă cu nenumărații profesori școliți pentru limba rusă; acum același lucru s-a întâmplat cu disciplinele de informatică predate de profesori care au făcut cursuri de reciclare, dar care nu au absolvit facultăți de specialitate și care au fost autodidacți în ale informaticii;
• rămânerea în actualitate a unor discipline care nu mai au prea mare lucru cu dezvoltarea științei și tehnologiei de azi, numai datorită că aceste discipline sunt predate de cadre didactice care au grade didactice, calificarea necesară și mulți ani până a ieși la pensie, dar care sunt lipsite de capacitatea de adaptare la nou; să analizăm ceea ce se întâmplă la matematică unde rezistența la nou este fenomenală; cam prin la toate manualele de matematică nu există introduse noțiuni descoperite în ultimii 50 -75 de ani, ceea ce este alarmant, nasol și grav; față de disciplinele din IT&C unde dacă nu se restructurează totul o dată la 5 ani lumea fuge ca dracul de tămâie, la matematică se consideră decent, interesant și grozav să se predea după manuale tipărite acum 50 de ani, căci sunt considerate clasice, adică monumente fundamentale, de la care se pleacă;
• acceptarea unor tipare ideologice penibile generate de doctrinele dominante în societate, ca singură modalitate de a face învățământ, deși dau senzația de revoluționarism, ele sunt generatoare de imobilism pentru că prin radicalismul lor intrinsec nu fac altceva decât să lovească în tot ceea ce este de fapt nou, dinamic și eficient; să mă explic: după venirea comuniștilor la putere, tot ceea ce era burghez a fost scos și cu el au fost trimiși la pușcărie și la canal și profesorii care predau acele noțiuni; a venit doctrina marxist-leninistă care deși nu era dogmatică, a fost dogmatizată; cine are bătrâni pe de peste 80 de ani să-i întrebe ce și cum cu scurta lui Stalin; dacă celelalte forme de imobilism erau cât de cât acceptabile, introducerea noilor ideologii generează un imobilism agresiv prin faptul că apar noi așa-zise științe precum socialismul științific, iar altele se restructurează fundamental conducând la rescrierea istoriei naționale dar și a teoriei și istoriei literaturii române, cu scriitori minori transformați peste noapte în genii, exact cum se face în ziua de azi când manualele de istorie au inclus o prezentattoare Tv și cărțile de literatură l-au trecut pe Eminescu undeva la și alții.

Imobilismul sistemului educațional se manifestă pe termen lung și efectul său resimțit este stagnarea, căci stagnare se numește circul cu manualele, stagnare se cheamă menținerea unei ponderi nepermis de mare a suplinitorilor, dar și lipsa unei strategii, care toate duc la cârpeli de pe o zi pe alta, ceea ce dau senzația unei dinamici, dar totul este de un imobilism anacronic, care nu are decât o singură consecință: involuția sigură a acestui sistem, cu riscuri de a nu se mai reveni vreodată la linia de plutire. Imobilismul este unul dintre defectele capitale ale sistemului educațional care are manifestări în straturile cele mai profunde ale sistemului și care afectează toate componentele, iar la intrări nativ-normale, outputurile sunt de o calitate cel puțin îndoielnică. Nu trebuie analizați cei 5% care sunt olimpici, ci cei 80% dintre acre 60% abia silabisesc cu diplomă de 8 clase, cât despre extragerea de radicali și despre suma termenilor unei progresii geometrice nu cred să-și mai amintească 10% dintre cei cu bacul, cât despre integrarea prin părți nici măcar atât.

(03 ianuarie 2018)