Strigăturile românilor

Românii, au avut dintotdeauna umorul necesar sau obida acumulată pentru a le concentra în ziceri pe care le ofereau ori de câte ori era ocazia, în public sau în particular, pe muzică sau doar zise pur și simplu în ritmuri numai de ei știute.

Înainte de comuniști, la alegeri se striga în hore:

Cine n-o vota la cruce,

Soarele să nu-l apuce.

sau

Cine-o vota secera,

Să cadă cu burta-n ea.

În timpul războiului se cânta ironizând apariția soieiși necesitatea  de a dezvolta culturi cu această împusă de ocupantul german:

Soia-n sus și soia-n jos,

Doamne cât sunt de soios.

În comunismul timpuriu, același popor novativ, deși nu prea înțelegea direcția spre care se îndreaptă striga:

Ana Pauker și cu Dej,

Au băgat spaima-n burgheji.

Epoca Stalinistă, marcată de cultul exacerbat al personalității, de vânzarea pâinii pe cartelă, a prosoapelor tot pe cartelă, dar de cântatul victoriilor proletare care musai trebuiau să fie nenumărate și importante, era marcată de zicerea:

Stalin și poporul rus,

Libertatea ne-au adus.

Și în timpurile lui Ceaușescu, numite pompos epocă, s-au scris versuri, mult mai elaborate și s-au zis bancuri, unele mai bune, altele mai proaste, altele în diferite variante, precum:

N-avem bani, n-avem măncare,

Dar avem canal la mare,

Ca să meargă cu vaporul,

Ceaușescu și poporul.

Ironia a crescut în intensitate și creatorul popular, nu același care a făcut Miorița, dar nu prea departe de acesta, a dezvoltat varianta:

N-avem bani, n-avem măncare,

Dar avem canal la mare,

Ca să meargă cu bărcuța,

Ceaușescu și Lenuța.
Mulțumesc lui Ionuț Anica Popa pentru ajutorul de a completa ultimele catrenuri.

Să nu creadă nimeni că Revoluția din 1989 a stopat elanul creatorului popular. Nu. Acesta a dezvoltat la momentul potrivit distihul:

Ileiescu-apare,

Soarele răsare.

Cel mai tare, mi s-a părut ce-ar fi zis femeile de la APACA, înfocate FSNiste:

Nu vrem bani, nu vrem valută,

Vrem doar Petre să mângâie.

Acum lumea s-a mai potolit, dar nu i-a dispărut nici talentul și nici umiorul, ci pur și simplu nu i s-a mai ivit ocazia de a reflecta în vers realități dintre cele mai vii, în mod spontan, inteligent și metaforic.

(08 aprilie 2017)