Faptele vorbește

Așa se zicea pe vremuri, parafrazându-i pe propagandiștii de început ai comunismului. Faptele vorbește spuneau cei cărora dacă le spuneai că ai bacalaureatul te întrebau dacă ai liceul, pentru că ei aveau doctorat înainte de a avea liceul terminat.

Acum, foarte mulți tineri parlamentari de pe întreg eșicherul politic vin și etalează:

- talente;

- incultură;

- mecanicism;

- șabloane;

- nonperformanță;

- noneficiență;

- siguranță;

- încredere;

- eroism;

- stereotipii;

- stăpânire;

- aroganță;

- suficiență;

- obrăznicie;

- vorbărie;

- neglijență;

- răutate;

- impulsivitate;

- indecență;

- incisivitate;

- brutalitate.

Unele dintre acestea, definitorii, se văd cu ochiul liber, iar altele trebuie demonstrate. Eu accept orice, numai că este necesar să se facă demonstrații cu fapte. Toată lumea vorbește despre proiecte. Eu accept proiectele, îi accept și pe managerii de proiect, cu o singură condiție: proiectul să fie de succes. Eu înțeleg prin proiect de succes, acel proiect care:

- cei care-l propun sunt din domeniu;

- are un grup țintă larg;

- are un obiectiv bine definit;

- se realizează fără șmecherii;

- se încadrează în costuri;

- respectă termenele;

- generează valoare;

- asigură funcționalitate cel puțin 10 ani după terminare;

- grupul țintă obține mari beneficii;

- eficiența proiectului se măsoară;

- auditul final arată că proiectul nu are abateri de la calitate;

- sunt create premise reale pentru trecerea la noi proiecte;

- experiența acumulată permite creșterea complexității proiectelor viitoare.

Orice altă abordare este numai o porcărie.

A lucra la un proiect care e nefinalizat, nici măcat nu trebuie sus în lista de activității.

A lucra la un proiect fără eficiență demonstrată după finalizare este o rușine.

A lucra fictiv la un proect, fără a preciza exact componenta executată este o mare minciună.

A lucra la un proiect fără a furniza detalii din care să rezulte calitatea muncii proprii e doar o minciună sau o laudă ieftină și stupidă. A apărut cândva o copilă, ceva de pe la Parliament și se lăuda în aroganța sa nemărginită că a făcut ceva pe la performanța aeroportului Otopeni pe la human ressources, că așa se zice acum. Eu nici n-aș fi deschis clanța cu enormitatea aceea, știind că și atunci și acum acolo se lucrează pe pierderi și companiile aeriene autohone, adică una, tot pe minus este.

Mie îmi plac fetișcanele cele fără voice, care se fâțâie destul de durdulii și vorbesc despre proiecte și evenimente. În loc să spună că se duc să cânte în fața unor bețivi care le ating pe fese, spun că merg la evenimente. Ele spun că merg la evenimente și când fac cântări la nunți. Uneori confundă parangheliile unde cântă la urechile unora ce le lipesc bacnote, cu spectacolele. Și ele au proiecte. Mai de succes sunt acele proiecte decât multe dintre proiectele dinconstrucții ce rămân neterminate, proiectele de la drumuri care se desfundă la prima ploaie sau proiectele de renovări de școli unde cad tavanele în capetele elevilor. Ele măcar sunt eficiente, că pleacă cu banul în buzunar după terminarea proiectului, nuntă, botez, aniversare sau spectacol în club, cu playback sau live, dar pleacă cu bănuțul. Mie chestiile cu proiectele de comunicare, de politologie mi-ar părea interesante dacă ar exista o cuantificare. Adică, înainte de proiect Ț% din grupul țăntă făceau și dregeau nu știu ce, iar după implementare Ț a scăzut, dacă tendința de scădere este cea bună sau a crescut, dacă creșterea este benefică. Orice trăncăneală despre proiecte care nu fac nimic benefic este deja pierdere de timp și prilej de a-i sanționa pe cei ce deschid gura pe aceste teme. Despre matematicieni de succes aș vorbi mult și aș remarca faptul că un matematician de succes este acela care:

- a descoperit un enunț și demonstrat o teoremă:

- a descris într-o carte rezultatele sale remarcabile;

- a creat o școală care a continuat și aprofundat ceea ce el a inițiat;

- a primit respectul confraților de pretutindeni.

Am citit cu mare mândrie o carte de matematică din limba granceză, publicată în editura MIR și am văzut acolo că se vorbea despre descoperirire lui Ciprian FOIAȘ, cel despre care aflasem că președintele Franței venise să-l ia cu el, că în Ro nu era aer de respirat. Așa zicea legenda. Când m-am interesat ce și cum, el era full professor la Indiana University, în USA.

Cred că nu sunt absurd când îmi definesc exigențele în a aprecia pe cei ce deschig gurițele să spună măscări în loc de a spune ceea ce au făcut efectiv, eficient și mai ales cu modestie, că numai meriterele reale sunt de apreciat. Restul este deșertăciune, de lumea politicienilor tineri este plină.

(08 aprilie 2017)