N-aș vrea să localizez în timp ce și cum cu această frumoasă zicere a latinilor, căci într-adevăr, este vai și amar de cei învinși, pentru că întotdeauna:
- câștigătorul ia totul;
- câștigătorul are adevărul lui;
- cel care pierde nu rămâne cu nimic;
- contează victoria;
- învinsul nici rănile nu este lăsat să și le lingă.
Victoriile sunt de mai multe feluri:
- victorii la limită;
- victorii clare;
- victorii zdrobitoare;
- victorii pur și simplu.
În 11 decembrie 2016 învinsul, adică marele PNL și-a pregătit cu minuțiozitate înfrângerea întrucât a făcut tot ce omenește este posibil să i se întâmple acest lucru:
- necurățând răul de după locale;
- asumându-și inutil rolul de martir;
- apărând ceva ce nu era al său;
- lipindu-și o etichetă stranie;
- defilând ca învingător sigur;
- uitând că victoria se constată după bătălie;
- schimbând ramele ochelarilor;
- acceptând soldați slabi ca șefi de oaste.
Vae victis! Marele partid de dreapta, care s-a vrut izbăvire și în care am crezut și eu, a avut prea mulți oameni mărunți care nu s-au ridicat la înălțimea momentului. Vae victis! Este singurul lucru care se spune la adresa celor care încă se visează pe cai mari, deși nici mârțoagele nu vor să se lase încălecate, chiar de admiratorii lui Kill Bill. La români este ceva ce se potrivește cu mult mai bine decât acest Vae victis. Noi avem: unde dai și unde crapă. Căci o așa lipsă de inspirație numai într-o carte SF foarte slabă se mai găsește, pornind de la avalanșa de candidați la Capitală și terminând cu searbădele mesaje transmise, care începeau invariabil cu: noi, cei de la PNL. Adică, ce? Adică: Vae victis, plus decontarea aroganței, grandomaniei, suficienței și superficialității!
(13 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment