Multe văzusem la viața mea, dar a transforma o parodie ieftină într-o parodie fină, rafinată și de succes, nu văzusem. Mi se părea imposibil să văd cum o tăcere naște hohote de râs, dar am văzut la Mircea Crișan. Dar trecerea de la Cristi, băi, Cristii! o filmare absolut fantastică, dar bazată pe o realitate primară spre o chestie de reality show foarte bine construită, este o treabă de mare maestru. Și am văzut și așa ceva. Mi-am adus aminte de filmul acela Rebelul magnific, în care proprietarul a venit să ceară banii pe chirie, și ciocănitul în ușă a dat cel mai special laitmotiv dintr- simfonie despre care eu am cunoștință, acel pam-pam-pam -pam la început din simfonia a V-a de Beethoven.
În disperarea de la finele lui 2009 când parodia cu afară plouă și cu Mircea Badea atingea culmea penibilului, am crezut că tot ce era de spus, s-a spus. Dar mixarea cu Cristi, băi, Cristi! pe tăceri prelungine, a arătat că e încă loc și pentru alte dezvoltări. Cristii!Cheamă-l, băi, pe Cristiii!
(16 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment