Wednesday, November 2, 2016

Filatelie în holul UVT

Holul FEAA a Universității de Vest Timișoara avea în data de 29 octombrie 2016 când am efectuat o vizită acolo, nenumărate panouri cu întreguri poștale într-o mare diversitate, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Mi-a adus aminte de o expoziție filatelică de la Atheneul Român, unde va prin 1975 când  neavând cu cine să-mi las fetița de sub un an am căutat să văd să văd ce era expus acolo. N-am reușit să văd prea multe. căci acolo în hol când am intrat cu copila în brațe aceasta aînceput să chiuie de fericire că vedea multă lumină, un spațiu foarte generos. Acum, după foarte mulți ani am zăbovit cu multă atenție și mi-am dat seama ca Filiala Timișoara a AFR este foarte puternică și are capacitatea de a fi prezentă în mediul academic și de a face cunoscute marile realizări ale filateliștilor bănățeni. Am văzut acolo piese excepționale, timbrele dedicate marelui Mihail Eminescu, am văzut acolo serii extrem de rare și multe piese de maximafilie. Am făcut câteva poze cu mobilul și voi exemplifica, fără a avea pretenția că am stabilit performanțe calitative în redarea măreției sau diversității a ceea ce era expus acolo. Este numai o invitație pentru a vizita acea expoziție dar și pentru a urmări alte evenimente ale Filialei Timișoara a AFR.











Sunt sigur că acest material va stârni curiozitatea unor tineri și vor dori să înceapă să colecționeze timbre, plicuri prima zi, colițe dar șipiese de maximafilie, căutând să construiască din aproape în aproape o colecție filatelică a cărei valoare va crește semnificativ în timp. Filatelia este o investiție sigură pe termen lung.
(03 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment