Planificarea internă în facultăți și lipsa planificării la nivel macroeconomic

În vremurile când eu eram student, profesoara de economie politică a capitalismului vorbea despre haosul din economie din lipsa planificării la nivel național, în contradicție cu planificarea extrem de riguroasă din interiorul întreprinderilor. Profesoara mea spunea că numai economia socialistă rezolvă contradicția dintre planificarea riguroasă din întreprindere și haosul din economia națională, pentru că în economia socialistă există planificarea la nivel național și planificarea în interiorul întreprinderii și planul întreprinderii este rezultatul defalcării planului de la nivelul economiei naționale.

În facultăți se pornește de la:

- planurile de învățământ ale specializărilor facultății,

- numărul de cadre didactice cărora trebuie să li se asigure normele,

- fondurile alocate de minister,

- estimările numărului de candidați care ar veni la facultate,

- resursele estimate ale familiilor pentru studenții de la taxă.

Interesează puțin sau spre deloc capacitatea pieței forței de muncă de a absorbi absolvenții pregătiți, după terminarea studiilor. Numai așa se explică explozia apariției unor specializări, care atrag prin denumire și prin ambalajul frumos cu care sunt împachetate planurile de învățământ, dar care pregătesc specialiști care nu-și găsesc locuri de muncă în piața forței de muncă și sunt obligați să profeseze în domenii numai după ce termină cursuri de calificare de scurtă durată sau se califică la locul de muncă.

Există facultăți ceva mai ușoare, pe care tinerii le abordează pentru a avea certitudinea că obțin o diplomă, în speranța că vor profesa la un loc de muncă și vor fi asimilați cu ceva mai multă bunăvoință ca absolvenți de studii superioare. Există facultăți precum medicina, arhitectura, informatica, matematica, robotica, calculatoarele, contabilitatea, construcțiile, cibernetica, unde nivelul de dificultate este cu mult mai mare decât la alte specializări, dar efortul cerut determină o autoselecție a celor care le urmează, iar după absolvire, riscul de a nu lucra în profesia pentru care s-a pregătit absolventul este zero, totul depinzând de cel care dorește să lucreze în meseria pentru care și-a tocit coatele pe băncile facultății. La aceste facultăți numărul de locuri este redus pentru că este urmărită calitatea candidaților, condițiile de asigurare a procesului didactic, iar planificarea din interior depinde de resursele facultăților și nu de o așa-zisă nevoie socială imaginară, dictată de asigurarea unor salarii peste limitele  decenței acceptate. În cazul acestor facultăți există o discrepanță uriașă între ceea ce se planifică în interior și deficitul de absolvenți pe care economia reală îl resimte în mod concret, deși planificarea macroeconomică dacă ar exista, tot nu ar rezolva problema pe termen scurt, căci există autonomie universitară.


(02 august 2024)