Vânzarea patriei la hectar sau la tonă

Îmi vine să râd când mă gândesc cum la începutul anilor  ' 90, din piepturi proletare zburau lozincile:
Nu ne vindem țara!

Nu ne vindem țara!

fie în Piața Victoriei, fie în Piața Universității sau pe marile bulevarde în drum spre zonele unde FSN își organiza mitingurile și contra-demonstrațiile.

Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg, după 30 de ani, vedem cum prin așa-zisa privatizare, uzilele cu clădiri și utilaje au fost vândute pe nimic străinilor, iar străinii au vândut utilajele la fie vechi, iar clădirile le-au lăsat de izbeliște sau le-au transformat în depozite. Pământurile rezultate din retrocedări au fost vândute străinilor, de noii lor proprietari, căci legea le-a dat voie, apărând în acest fel suprafețe imense cu propietari din alte țări, căci aceștia au oferit prețuri competitive românașilor ahtiați după venituri nemuncite. Văd acum niște afișe electorale în care se zice că românii trebuie să fie stăpâni în țara lor. Este interesant, din moment ce uzinele au fost vândute, zăcămintele de gaze naturale și de țiței au fost concesionate, minele de cupru nu prea mai ne aparțin, iar ninele de aur de la Roșia Montană și ele erau la un pas de a face picioare peste mări și țări din punct de vedere al proprietarului. Patria nu se vinde, așa cum o vindeau boierii pe la diferitele Porți simultan cu vânzarea domnitorilor, dar se vinde la hectar și la tonă, căci cei care cumpără știu ce să facă cu bunurile pe care le-au dobândit mai pe nimic, pentru că ei au management și când îi văd pe cei dispuși să devină slugi că se lasă cumpărați pe doi lei, nu pierd prilejul și fac ceea ce este normal să facă, adică să încheie afacerea avantajoasă pentru toate părțile. Pentru români afacerea este avantajoasă că primește un preț nesperat de mare în raport cu pretențiile lor, pentru străini este avantajoasă, căci prețul este exact cel care constituie baza unei afaceri prospere, în timp ce ei se vor bucura, iar românii vor fluiera a pagubă.

(08 august 2024)