Toată lumea care a vorbit despre doctorițele criminale, despre doamna cu coasa de la Sf. Pantelimon, a rămas cu gura căscată când s-a aflat azi 20 august 2024, mai spre seară, că doctorițele de la ATI au fost puse în libertate. Așa-ziselor jurnaliste care erau de fapt doar niște goarne ale nu știu cui, nu le venea să creadă că doctorițele acuzate de omor calificat, pleacă de la arest, libere ca paserile cerului.Doctorițele Maria MIRON și Mirela PĂIUȘ nu au beneficiat nicio clipă de prezumția de nevinovăție, căci altfel, din prudență, așa-zișii jurnaliști ar fi trebuit să foloasească un limbaj din care să rezulte că cele două beneficiază de prezumția de nevinovăție. Maria MIRON și Mirela PĂIUȘ au fost condamnate înainte de a se fi derulat un proces și înainte ca o instanță să le găsească vinovate. Ele au fost numite criminale și punct. Niciodată nu s-a spus la televizor că Maria MIRON și Mirela PĂIUȘ sunt acuzate pentru presupuse crime, ci tot timpul s-a spus că ele sunt acuzate de crime cu premeditare.
Rar mi s-a dat să ascult azi cum pe posturile de televiziune era pusă sub semnul întrebării decizia instanței de a le lăsa în libertate pe doctorițe. Eu nu știu ce conținea dosarul care s-a judecat. Eu nu știu cine a fost completul de judecată. Știu doar că toți comentatorii doreau altceva și anume privarea în continuare de libertate a celor două doctorițe, despre care se zicea apăsat că sunt doctorițe criminale, exact așa cum arată și captura de pe un ecran. Toată lumea se aștepta la o altă soluție, nu la eliberarea doctorițelor, căci de la crimă cu premeditare nu se trece de la arest preventiv la eliberarea pur și simplu a celor două doctorițe. S-a invocat cazul de omor de la Padina. Nu știu de ce, dar pe multe canale de televiziune s-a făcut o paralelă între cele două dosare.
Îmi doresc un alt limbaj al jurnaliștilor, din care prezumția de nevinovăție să fie respectată, iar etichetele lipite pe fruntea unor oameni să fie de domeniul trecutului.
(20 august 2024)
(20 august 2024)
No comments:
Post a Comment