Sondajele spun ceva, realitatea spune altceva. Dacă oamenii au învățat lecțiile istoriei, cu siguranță vo fi în stare să facă și agregările corespunzătoare folosind datele din sondaje în diferite ipoteze de lucru.
Un sondaj din iunie 2024 arăta următoarea situație:
Marcel CIOLACU - 25%
George SIMION - 19%
Mircea GEOANĂ - 15%
Elena LASCONI - 14%
Nicolae CIUCĂ - 12%
Diana ȘOȘOACĂ - 9%
Cristian DIACONESCU - 5%
Kelemen HUNOR - 1%.
Intrarea în turul al II-lea a lui Marcel CIOLACU și a lui George SIMION va duce la reeditarea situației din anul 2000 când regretata Doina CORNEA îi ruga pe alegători să voteze cu Ion ILIESCU pentru ca Vadim TUDOR să nu câștige alegerile.
Dacă partidele din dreapta eșicherului politic se aliniază în spatele Elenei LASCONI, aceasta va intra în turul al II-lea cu 32%. Dacă AUR și SOS care reprezintă împreună 28%, își îndeamnă membrii să voteze după cum le dictează conștiința, șansele lui Marcel CIOLACU de a ieși învingător cresc foarte mult, dacă acesta nu face greșeala din anul 2004 a celor din anturajul lui Adrian NĂSTASE de delimitare brutală de partidul România Mare, delimitare folosită eficient de adversarii lui politici. Până la alegeri mai este timp și multe se vor schimba, dar dacă SIMION mai vine cu alte idei la fel de puternice precum apartamentele de 35.000 de euro, să nu ne mai mirăm de răsturnări de situații, mai ales când se va bate monedă pe probleme vechi cu care deja electoratul a mai fost păcălit, precum chestia cu pensiile speciale.
(11 august 2024)
No comments:
Post a Comment