Sunday, June 30, 2024

Marea recalculare, în linie dreaptă

Marea recalculare, adică recalcularea pensiilor, a intrat în linie dreaptă și la 1 septembrie, pensionarii din spațiul mioritic, vor primim pensiile recalculate. Nu am zis pensiile mărite, pentru că nu despre mărire este vorba, ci despre recalculare, căci:
- pensiile speciale, vor rămâne în continuare pensii speciale,
- o parte dintre pensii prin recalculare nu se vor modifica,
- o altă parte dintre pensii prin recalculare se vor mări.
Marea recalculare nu înseamnă în nicio situație micșorare de pensii, căci un drept câștigat, nu se pierde niciodată, așa cum zice constituția.
De-a lungul anilor, s-a căutat o soluție pentru pensionari, pe care un nene, dovedit a fi turnător ordinar la securitatea comunistă, i-a considerat asistați sociali, fără ca vreo dată să se găsească soluția care să rezolve inechitățile create în timp, de mediocritatea celor care au gândit și votat legile după care s-au făcut pensionările. Marea recalculare, are pretenția de a rezolva marea majoritate a inechităților și pensionarii așteaptă cu gura căscată noile decizii de acordare a pensiilor.
La televizor au apărut tot felul de bătrâni, mai mult sau mai puțin decrepiți, care s-au dat mari maeștri în a-i învăța pe telespectatori să-și recalculeze pensiile după o așa-zisă nouă formulă de calcul, care de fapt este o mică jonglerie în spatele căreia se ascund adevăruri crunte, crude și de nebănuit. Acei vorbitori de la televizor, în loc să discute clar pe articolele de lege, veneau cu tot felul de digresiuni și de puncte de vedere personale, care evidențiau imperfecțiunile legii, de parcă cineva ar mai avea cum să opereze modificări, pentru a le satisface lor doleanțele, unele îndreptățite desigur, dar tardiv de luat în considerare.
Marea recalculare este expresia neputinței unui popor de a soluționa o problemă, căci noua lege a pensiilor nu va soluționa, ci va repara, ceea ce timp de peste 100 de ani s-a tot improvizat, fără succes, în domeniul pensiilor, deși în țările dezvoltate există soluții foarte clare pe problemă și mai mult, lumea știe ce-o așteaptă după vârsta pensionării, fără a sta cu mâna întinsă la mărinimia unui stat corupt, să-i dea și ei bănuțul pentru pâinea cea de toate zilele și pentru medicamentele absolut necesare. Și acum, statul se face că rezolvă problemele seniorilor, dar de fapt doar dă o fațadă ceva mai strălucitoare unui decor de mucava în care bătrânii se vor simți tot singuri, tot neajutorați și tot lipsiți de speranță. Nici nu va fi altfel, atât timp cât economia mioritică este bazată pe consum, iar banii doar se rostogolesc în fluxuri speculative, adăugarea de valoare fiind nesemnificativă, iar evaziunea fiscală este la cote maxime.
După marea recalculare, va urma mica recalculare, care este de fapt un business pentru cei care au derulat procesele de digitalizare arhivelor, ca lovitură de mare maestru, din moment ce procesul de digitalizare a început acolo acum 15 ani, s-a încheiat de câțiva ani și asemeni animalelor de pradă, au așteptat momentul în care victimele se vor apropia de prada virtuală pentru a-și primi adeverințele la costuri astronomice, căci businessul este business și economia de piață funcționează aberant atunci când termenele sunt foarte strânse și regulile le fac cei care s-au constituit în carteluri și joacă tare.
Marea recalculare va aduce o rază de speranță multor bătrâni pe care singurătatea și bolile îi macină și le va alina suferințele, dar este departe de a le rezolva problemele, căci societatea de azi nu are capacitatea de a vindeca răul produs de-a lungul zecilor de ani de comunism, nu pentru că nu s-ar dori acest lucru, dar nu există resurse pentru a înțelege problemele, pentru a le soluționa și nici inteligența artificială, oricât de mult ar progresa nu are capacitatea de a lua fiecare caz în parte și de a-l trata așa cum trebuie.


(01 iulie 2024) 

Noul birou național al USR

În data de 29 iunie 2024 a fost ales noul birou național al USR, birou național format din următorii douăpzeci și patru de membri:
01. ARAMAND Clotilde-Marie-Brigitte, a pierdut alegerile la funcția de primar din sectorul 1
02. BaACIU Cristian-Mihai, nou membru în biroul național
03. BOGDAN Horia-Daniel
, nou membru în biroul național
04. COLIBAN Allen, a pierdut alegerile la funcția de primar la Brașov
05. COSTESCU Anisia-Georgiana
, nou membru în biroul național
06. DINICĂ Silvia-Monica
, nou membru în biroul național
07. DRĂGOESCU Cezar-Mihail
, nou membru în biroul național
08. ECHERT Adrian, a fost membru și în vechiul birou național
09. FRITZ Dominic Samuel
, nou membru în biroul național și câștigător al alegerilor la Timișoara 
10. GÂRBACEAa Florin-George
, nou membru în biroul național
11. ION Stelian-Cristian
, a fost membru și în vechiul birou național
12. MĂLUREANU Liviu
, a fost membru și în vechiul birou național
13. MIHAIU Radu-Nicolae
, a fost membru și în vechiul birou național, a pierdut alegerile  în sectorul 2
14. MIRUȚĂ Radu-Dinel
, a fost membru și în vechiul birou național
15. MOȘTEANU Liviu-Ionuț
, a fost membru și în vechiul birou național
16. MURARIU Oana, 
 nou membru în biroul național
17. NĂSUI Claudiu-Iulius-Gavril
, a fost membru și în vechiul birou național
18. NISTOR Andrei
 nou membru în biroul național
19. PRUNĂ Cristina-Mădălina
, a fost membru și în vechiul birou național
20. STANCIU-VIZITEU Lucian-Daniel
, a fost membru și în vechiul birou național
21. TANASĂ Ștefan
 nou membru în biroul național
22. ȚOIU Oana-Silvia
, a fost membru și în vechiul birou național
23. VASILE-VOICULESCU Vlad
, a fost membru și în vechiul birou național
24. WIENER Adrian
 nou membru în biroul național
Din cei 24 membri ai biroului național 11 sunt noi membri, adică 45% reprezintă membri USR care nu au a-și reproșa nici lipsa de performanță în alegeri și nici strategia catastrofală a partidului și aici mă refer la dansul cu demisiile și plecarea de la guvernare din septembrie 2021, dar și managementul defectuos care a dus la pierderea alegerilor în două sectoare și în mai multe municipii. Elena LASCONI va avea mult de furcă cu vechii membri ai biroului național, care vor perpetua un stil de muncă defectuos și idei care nu au dus partidul la rezultate bune, căci dacă numărul noilor membri în biroul național ar fi fost de cel puțin 19, adică peste 79%, Elena LASCONI ar fi avut șanse să reformeze partidul. În structura dată a biroului național, șansele de reformare a USR sunt ca inexistente, cu toată puterea de care va da dovadă Elena LASCONI, mai ales că ea conduce partidul de la Câmpulung, nu din București și elefanții din USR, o vor eclipsa cu toate cele 71% procente cu care a câștigat alegerile din 9 iunie 2024..

(30 iunie 2024)

Corupția din mediul academic

Ca orice domeniu al vieții economico-sociale românești și mediul academic este măcinat de o corupție aflată în toate formele ei de manifestare, de la corupția mică, trecând prin corupția de nivel mediu și ajungând la marea corupție, întrucât lipsa onoarei este patra de temelie a manifestărilor care antrenează la tot pasul corupția, fără a ocoli nici pe conducători, nici pe profesori, nici pe studenți.
În mediul academic funcționează sistemul pilelor. Este vorba fie de pilele pentru promovarea examenelor, fie de pilele pentru angajarea pe posturi didactice a celor mai puțin merituoși, fie de pilele pentru crearea de posturi didactice și derularea concursurilor pentru ocuparea de posturi în departamente, dar și a altor tipuri de pile care vizează accederea nemeritată la titlurile academice.
Deși există în mediul academic o serie de modalități care dau aspectul corectitudinii derulării proceselor, oamenii sunt cei care desfășoară activitățile și ei sunt cei care deturnează sensul celor mai nobile principii, ducând totul în direcția deciziilor bazate pe subiectivismul dus la extrem. 
Existența unor texte sofisticate în carta universității, în regulamente și în legile care supervizează mediul academic, lasă loc la interpretări și la efectuarea de modificări, în funcție de obiectivele și interesele urmărite la un moment dat, cu efecte directe asupra promovării mediocrității la tot pasul.
Corupția din mediul academic a determinat scoaterea examenului de admitere, definirea unui mod păgubos de constituire a notei de promovare a examenelor și scăderea nivelului exigenței în promovarea cadrelor didactice și în acordarea titlurilor academice, căci ideea de sancțiune este profund diluată.

(30 iunie 2024)

Saturday, June 29, 2024

Dacă noul birou național al USR...

Dacă mai mult de 92% din cei care alcătuiesc biroul național de conducere al USR este format din persoane noi, care se pliază pe ideile Elenei LASCONI, partidul USR se va reforma cu certitudine și la alegerile din toamnă va avea succesul pe care și-l doresc membri acestui partid.

Dacă mai mult de 78% din cei care alcătuiesc biroul național de conducere al USR, fără a depăși 91% dintre aceștia, este format din persoane noi, care se pliază pe ideile Elenei LASCONI, partidul USR se va reforma cu o probabilitate destul de mare, dar cei din garnitura veche vor tempera acțiunile curajoase ale Elenei LASCONI și la alegerile din toamnă va avea rezultate importante, fără a fi la nivelul succesului pe care și-l doresc membri acestui partid.

Dacă numărul persoanelor noi din biroul național este mai mic de 77%, riscurile ca partidul USR să bată pasul pe loc este foarte mare, iar Elena LASCONI se va lupta cu morile de vânt pentru a-și impune programul cu care a câștigat funcția de președintă a USR, iar la alegerile din toamnă, USR nu-și va atinge marile obiective, deși situația sa va fi ceva mai bună decât la alegerile din 9 iunie 2024, fără a fi ceea ce a fost în 2020.

Nu am făcut altceva decât să translatez spre biroul național al USR o metodă din managementul calității software, verificată și răsverificată în practică.



(29 iunie 2024)

Actualizarea portalului USR întârzie...

USR este un partid tânăr. USR are în rândurile sale specialiști cu experiență. USR are un portal pe care îl actualizează cât de cât. Am scris aici cât de cât, pentru că la link-ul OAMENI acolo unde se află informații despre conducerea USR, deși au trecut câteva zile de când Elena LASCONI este președinta USR, actualizarea nu este operată și ca președinte apare azi 29 iunie 2024, ora 19:04 tot Cătălin DRULĂ. Nu mai vorbesc despre biroul național, car aici există o scuză, căci noul birou național a fost ales doar de câteva ore.

În opinia mea, nu trebuie ca informațiile esențiale să fie preluate din presa oarecare și așa bântuită de subiectivism în legătură cu ceea ce se întâmplă în USR, căci USR este asociat cu neo-marxiștii, cu cei recunoscuți ca  #rezist, ci direct de la sursă, adică de pe portalul acestei formațiuni politice. Consider că USR, acum în momentele de reconstrucție, este esențial să actualizeze portalul, astfel încât acest portal să reflecte cu fidelitate maximă, ideile noii conduceri și să explice membrilor săi care sunt deciziile luate și ce se așteaptă de la acestea, în raport cu derularea evenimentelor de pe scena politică.

Faptul că Elena LASCONI a fost aleasă cu 94% să fie candidată din partea USR la alegerile prezidențiale din toamnă, arată că s-au produs schimbări mari în rândurile membrilor USR, față de anul 2019, iar candidata din partea USR la alegerile prezidențiale vine în spate cu un nivel de notorietate foarte ridicat, ceea ce arată că opțiunile membrilor acestui partid s-au schimbat după 9 iunie 2024, corelându-se în primul rând performanța cu direcțiile pe care cei care doresc evoluții viitoare, trebuie să le urmeze, căci faptele trebuie să vorbească înaintea vorbelor și pozelor de fațadă.

PS: mă așteptam ca pe listele cu candidați la biroul național să nu mai regăsesc elefanți din vechiul birou, mai ales că unii au fost rejectați de alegători în 9 iunie 2024 sau alții au bătătorit potecile pe la DNA.

PS: nici pe 30 iunie 2024 ora 19:25 portalul USR în ceea ce privește conducerea - biroul național, nu este actualizat...



(29 iunie 2024)



Friday, June 28, 2024

Elena LASCONI zicea că...

Elena LASCONI zicea că USR este în situația care este, adică este în cădere liberă, datorită erorilor făcute de conducerea acestui partid, conducere formată din membri biroului național de până la data de 2024-06-27, adică, erorile următorilor:
Cătălin DRULĂ - președinte
Dan BARNA - vicepreședinte
Ionuț MOȘTEANU - vicepreședinte
Claudiu NĂSUI - vicepreședinte
Vlad BOTOȘ - vicepreședinte
Stelian ION - vicepreședinte
Vlad VOICULESCU - vicepreședinte
Silviu DEHELEAN
Allen COLOBAN - vicepreședinte
Cristina PRUNĂ
Radu PANAIT
Adrian ECHERT
Liviu MĂLUREANU
Radu MIRUȚĂ
Emanuel STOICA
Radu MIHAIU
Radu MIHAIL
Oana ȚOIU
Silviu ȘERBAN
Alin STOICA
Adina SĂNIUȚĂ
Alexandru DIMITRIU
Flavia BOGHIU
au dus la situația despre care am vorbit. Ei au fost aceia care au creat Alianța Dreapta Unită - ADU. Ei au fost aceia care scos USR de la guvernare țopăind cu demisiile în mână. Ei au fost cei care au validat politicile din ministerul sănătății în vremuri de pandemie. Ei au fost aceia care nu au adus corecțiile necesare politicilor din primăriile pe care le păstoreau,, astfel încât să fie iubiți de cetățeni, nu să se găsească în situațiile jenante de a le pierde. Mă refer la primării. Dacă biroul național de sâmbătă va avea cel puțin 70% noi membri, voi considera că Elena LASCONI demarează un nou început. În caz contrar, voi vorbi de aceeași Mărie, cu o altă pălărie și speranțele mele legate de ceea ce am văzut eu să fie USR pentru politica românească, adică altceva, cu totul altceva, se vor nărui în ritm galopant și ireversibil.


(28 iunie 2024)

Thursday, June 27, 2024

Se limpezesc apele în USR? ;

S-au încheiat alegerile pentru funcția de președinte al partidului în USR.
Elena LASCONI a câștigat alegeriloe cu 68% devenind președinta USR cu 7.701 voturi din totalul celor  11.333 de voturi. Cristian SEIDLER a obținut 1.873 voturi. Radu HOSSU a obținut 1.471  voturi. Gabriel Filip  a obținut 310 voturi.
Scorul fantastic obținut de Elena LASCONI mă îndreptățesc să spun că apele se limpezesc în USR, căci Elena LASCONI vine de pe poziția de primar de oraș confirmat în alegerile din 9 iunie cu scorul de 71%, ceea ce arată că ea deține arta managementului eficient.
Să ne reamintim că Elena LASCONI âa zis imediat după anunțarea rezultatelor de la locale că cinci grei ai partidului trebuie să facă un pas în spate și că biroul național al USR trebuie să-și schimbe componența, pentru a se produce o reformă reală în USR. Sâmbătă vor avea loc alegerile și dacă Elena LASCONI va reuși să impună cu oameni noi o nouă linie a partidului, USR se va reforma și suc cesul acestui partid va fi sigur căci LASCONI joacă rolul unei locomotive adevărate pentru USR.

(28 iunie 2024)

Data alegerilor prezidențiale din 2024

În primăvara anului 2024, când se credea că președintele Klaus IOHANNIS va prinde un post de top fie la NATO, fie la UE, liberalii au venit cu propunerea ca tururile alegerilor prezidențiale să se desfășoare în septembrie, ca în acest fel, președintele IOHANNIS să meargă la noul post ți țara să aibă un președinte ales, iar lucrurile să meargă pe făgașul lor.
Viața a arătat că socoteala de acasă nu se potrivește deloc cu socoteala din târg și ar fi ciudat ca alegerile să se desfășoare în septembrie și de la al II-lea tur de scrutin să existe un președinte ales, nu știm cine și președintele în funcție, pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie. De aceea, liberalii doresc să se revină cumva la vechiul calendar al alegerilor prezidențiale, pentru a nu crea disconfort actualului președinte, pe care funcțiiole de top din structurile europene l-au ocolit, datorită unor erori de management politic.
Ironiile la care se dedau liderii PNL și PSD, precum și trepădușii lor, evidențiază imaturitatea acestora, căci lucrurile simple și clare, devin în mințile lor inundate de suficiență și mediocritate, evenimente cruciale, de care depinde evoluția națiunii pe următorii o mie de ani, deși trenul face 20 de ore de la Timișoara pânăla Mangalia pe 800 de kilometri, deși în Japonia, exact aceeași distanță se parcurge în cel mult două ore și jumătate în cele mai pesimiste scenarii.
În plus, limba de lemn din televiziuni cu ruperea coaliției, cu scandalurile din coaliție și tot tacâmul, accentuează micimea și penibilul situației în care politicienii mioritici băltesc aiurea și ineficient, într-o societate unde nu se întâmplă nimic notabil, deși PNRR-ul impune ca lucrurile să stea altcumva.

(28 iunie 2024) 

Wednesday, June 26, 2024

Ieri, Dumnezeu ne-a arătat că este român! -cpt. Selecționer: Edward Iordănescu

Ieri 26 iunie 2024, la partida de fotbal România - Slovacia de la EURO 2024 care s-a desfășurat la Frankfurt, Dumnezeu ne-a arătat că este român. Minunile pe care le-a făptuit au dus echipa noastră de fotbal  în etapa următoare a campionatului și nu oricum, ci de pe poziția a I-a în cadrul grupei E, urmată de Belgia, Slovacia și Ucraina. Am comparat cum a jucat echipa noastră față de alte echipe și mi-am dat seama că numai o minune dumnezeiască a făcut să ne calificăm și să mergem mai departe.
Echipa noastră a avut în componență pe:  Niță, Rațiu,  Drăgușin, M. Marin,  Ianis Hagi, Bancu, Burcă, Coman, R. Marin, Drăguș, Stanciu, Sorescu, Man, Pușcaș, Rus. Fotbaliștii au fost buni, dar nu excepționali și Dumnezeu le-a călăuzit pașii să ducă scorul la 1:1 și să se producă mult dorita calificare, căci o altă explicație nu există, după cum se prezintă ei la coafuri, tatuaje și vocabular. 


(27 iunie 2024)

Scorul prognozat de șoferul de taxi

Când m-am întors spre casă din Piața Romană, am luat un taxi pentru că autobuzul electric al lui Nicușor nu venea și șoferul de la taxi vorbea fără întrerupere despre scorul echipei noastre de fotbal în meciul cu Slovacia. El a zis 2 la 1 pentru Slovacia și a venit și cu multe argumente, dintre care unele se refereau la forma sportivă pe care o prezentau fotbaliștii, în sensul că nu au corpuri de sportivi profesioniști, ci arată ca niște amatori de pe un teren de mahala, în loc să aibă fibră, mușchi bine conturați, așa cum zicea el.

Nu m-a convins șoferul de taxi, dar din clasamente se vede că Slovacia este o țară cu o suprafață de 49.035 km pătrați și o populație de 5.449.270 locuitori, iar România are o suprafață de 238.397  km pătrați, adică o suprafață mai mare de 4,86 ori decât a Slovaciei și o populație de 19.053.815, de 4,49 de ori mai mare decât a Slovaciei. În clasamentul mondial al echipelor de fotbal, echipa noastră este pe locul 47, iar echipa Slovaciei este pe locul 45, deci ca valoare ar fi cam la același nivel. Dacă Dumnezeu va vrea, scorul ne va fi favorabil, dar numai și numai dacă Dumnezeu va vrea. Balonul e rotund și despre valoarea jucătorilor este mult de vorbit căci elevii lui Edi IORDĂNESCU sunt buni, dar în fotbal există și jucători excepționali, nu însă în fotbalul din spațiul mioritic.


(26 iunie 2024)

Relația echipei noastre de fotbal cu Dumnezeu la EURO 2024

Presa dâmbovițeană a scris mult despre relația cu Dumnezeu a echipei noastre de fotbal, care a efectuat deplasarea în Germania la EURO 2024, numind-o echipa de suflet. Presa a vorbit de faptul că la meciul cu Ucraina, fotbaliștii au primit binecuvântarea de la un preot, drept care la finalul meciului rezultattul a fost de 3 la 0 pentru noi, ceea ce arăta cu claritate că divinitatea i-a ajutat pe fotbaliști.
Tot  presa dâmbovițeană a arătat că elanul jucătorilor noștri a scăzut semnificativ la meciul cu Belgia datorită faptului că la Koln a lipsit aportul preotului, iar jucătorii au pierdut din smerenie și din elanul necesar.
Revenind la presa dâmbovițeană, aceasta a arătat că la Frankfurt a sosit preotul care a oficiat o slujbă, astfel încât fotbaliștii să primească din ceruri puterea și înțelepciunea de a face un joc mare.
Îmi aduc aminte cum cu ani în urmă, Anghel IORDĂNESCU pupa iconițe pe marginea de stadion și cum Cel de Sus se pogora asupra echipei, făcând-o mai bună și mai vrednică de rezultate dătătoare de speranțe și de bucurie pentru poporul obidit. Acum este rândul fiului, Edi IORDĂNESCU să ridice rugi către cer și să-l roage pe Dumnezeu să-și întoarcă fața spre noi, căci meciul cu Slovacia este cel care ne va izbăvi de vom fi învingători, chiar dacă unul dintre jucători este cu părul gri, iar ceilalți și-au tatuat semne rele. Contează munca, dar importantă este credința!

(26 iunie 2026) 

Tuesday, June 25, 2024

Limba de lemn din televiziuni

Televiziunile mioritice sunt bântuite de o mediocritate de excepție ca nivel, structură, profunzime, dinamică și extindere, căci în televiziuni s-au cuibărit indivizi fără cultură, inteligență, dorința de a munci și perseverența de autodepășire. Toate carențele din televiziuni apar nu prin imaginile prezentate, ci prin textele debitate, texte în care se vede clar că:
- vocabularul este extrem de restrâns,
- șabloanele sunt evidente și supărătoare,
- termenii sunt folosiți neadecvat,
- cacofoniile au devenit abundente,
- tonalitatea și accentele dezvăluie prostia,
- subiectele sunt purtate de colo-colo fără jenă,
- manipularea se face fără perdea.
În televiziuni totul este exclusivitate, deși nu este așa, la tot pasul apar catastrofe, echipajele intervin de urgență, ploaia lovește, banalitățile devin evenimente de excepție, frigul este năpraznic, accidentele devin carnagii, iar reporterii oferă, desigur, toate detaliile, deși nu spun nimic, pentru că nu au ce spune, din moment ce decidenții nu au decis nimic.
Comunismul a avut limba lui de lemn, dar aspectele erau tratate cu respect. Numai că repetitivitatea a generat și aprofundat limba de lemn, care limbă de lemn era suficient de curată și realizată în respect cu niște norme ale limbii române. Limba de lemn din televiziuni este rezultatul suficienței și imposturii, a lăcomiei și nemuncii, ceea ce a dus la un conglomerat supărător de construcții fără sens și fără noimă.


(26 iunie 2024)

Aria Cortigiani,vil razza dannata din opera RIGOLETTO de VERDI și interpreții ei . ieskau

Fischer DIESKAU

(25 iunie 2024)

Duetul Figlia! Mio padre! din opera RIGOLETTO de VERDI și interpreții lui

Monday, June 24, 2024

Aria O don fatale din opera Don Carlo: de VERDI și interpretele ei

Aria  O don fatale din opera Don Carlo: de Giuseppe VERDI este în repertoriul multor mezzo-soprane și aici enumer pe următoarele interprete:
Maria CALLAS
Deși vorbim de mari mezzo-soprane, ascultând interpretările vom vedea mari diferențe de amplitudine, de profunzime și de dramatism.




(24 iunie 2024)

Nea Fănel nu mai este

Pe nea Fănel l-am cunoscut la începutul anilor  '70 pe când eu eram proaspăt absolvent de facultate și asistent universitar stagiar, iar el tot un tânăr operator care lucra la dispeceratul calculatoarelor IBM 360 și FELIX C-256 de la Centrul de Calcul al ASE.
Am apreciat la nea Fănel faptul că atunci când apărea o problemă, el o rezolva și întotdeauna soluția era de partea celui care venea cu problema. În acele vremuri se lucra cu cartele perforate și studenții aveau nenumărate pachete de cartele, iar obținerea de rezultate de la calculator era condiție de promovare. Multe situații au avut rezolvări favorabile datorită contribuției decisive a lui nea Fănel, care preklua rapid cutiile cu cartele, mergea în sala calculatorului și după nici o jumătate de oră venea cu cartelele, cu imprimante și de cele mai multe ori acolo se aflau probleme rezolvate corect.
Cu trecerea anilor, nea Fănel a venit tehnician în Catedra de Informatică Economică unde a făcut o demonstrație formidabilă a calităților sale manageriale, căci avea în subordine multe persoane care se ocupau de laboratorele cu zeci și zeci de calculatoare, care trebuiau să fie operaționale, la dispoziția studenților la seminariile de informatică. Nea Fănel a avut contribuții decisive la dezvoltarea laboratoarelor, la menținerea în funcțiune a calculatoarelor și la instruirea personalui din subordine pentru a folosi corect produsele software pentru care existau licențe de utilizare.
Multe dintre volumele de început ale Conferinței Internaționale de Informatică Economică au fost realizate de echipa care a fost coordonată cu talent de mare maestru, de nea Fănel.
Nea Fănel a fost pentru o perioadă de timp secretar șef al ASE, prilej cu care am avut ocazia să primesc soluții excelente la o serie de probleme care au apărut, ceea ce mi-a dovedit că rămăsese același om extrem de eficient. Imaginea pe care eu o am în minte este aceea cu nea Fănel, omul cu voce blândă, cu capacitatea de a te asculta, cu zâmbetul blajin și cu vorba măsurată, care te îndemna să aștepți o secundă până vine el cu hârtia de care aveai nevoie, hârtie care în alte cazuri, altul te-ar fi lăsat s-o aștepți mult și bine, ceea ce lui nu i s-a întâmplat niciodată. Nu cred că există vreun om care să fi avut nevoie de ajutorul lui nea Fănel și să nu-l fi primit.
Nea Fănel este printre puținii care m-au făcut să-mi plec fruntea și să am gândurile bune despre omul care a fost și așa va rămâne în sufletul meu.




(24 iunie 2024)

Folosirea aiurea a seriilor de date și interpretarea aberantă a rezultatelor

Se știe de ani și ani că seriile de date ne ajută foarte mult să studiem dinamica fenomenelor, mai ales dacă tabelele conțin:
- momente de timp,
- inregistrări ale factorilor exogeni,
- înregistrări ale variabilelor endogene,
cu condiția de a respecta o serie de cerințe care asigură omogenitatea datelor, comparabilitatea și dacă este cazul repetitivitatea procesului de culegere a datelor.
Dacă vrem să înregistrăm temperaturile zilnice stabilim:
- instrumentul cu care facem măsurătorile,
- locul unde facem măsurătorilor,
- momentul din zi când facem măsurătorilor,
- condițiile ca să construim seriile de date.
Se zice că este un proverb al machedonilor, care zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Tot așa, în cazul în care un termen al seriei de date este cules altfel decât în condițiile stabilite, seria de date își pierde calitatea de reprezentativitate și rezultatele sunt la rândul lor niște gunoaie.
Dacă stăm și analizăm ceea ce spun diferiți așa-ziși oameni de știință referitor la încălzirea globală, folosind serii de date pe 100 de ani, fără a avea nicio informație legată de procedura prin care au fost culese datele, ceea ce am numi serie de date, este un conglomerat de cifre, iar orci prelucrări ale conglomeratului, nu face altceva decât să ducă la niște cifre pe care le interpretăm oricum vrem noi, pentru că nu au nicio valoare științifică și nu se pun în corespondență cu nicio realitate de niciunde.
Toate prelucrările pe care le efectuăm sunt pe serii de date care nu sunt supuse unei analize prealabile, pentru a avea certitudinea că rezultatele ne vor spune ceva. De cele mai multe ori, sunt necesare testele statistice, pe care în 99,99 % din cazuri nimeni nu le efectuează și se merge de-a valma călcând în gropi din ce în ce mai adânci cu riscul de a ne afunda în concluzii de-a dreptul aberante. Atât timp cât nu punem la dispozițiile seriile de date primare, nu prezentăm modul în care am analizat aceste date pentru a vedea că chiar sunt bune pentru a continua prelucrărle și nu am formulat ipotezele noastre de lucru, tot ceea ce vom prezenta drept concluzii, nu sunt altceva decât o succesiune de aberații drăgălașe cu care ne îmbătăm doar de dragul de a părea interesanți în ochii celor care așteaptă un semn de la noi, să pară și ei măreți și deștepți în fața altora unde au auditoriu permanent.




(24 iunie 2024)

Transfer neinspirat de notorietate pe călduri toride

Politicienii fac ei ce fac și-și dau cu stângul în dreptu, încât în loc de ceea ce și-au propus să obțină, se aleg cu efecte adverse. Acum se desfășoară în Germania EURO 2024, iar fotbalul este un magnet care atrage zeci de mii de suporteri pe stadioane, dar și pe străzi. De aceea, politicienii nu pierd prilejul de a face băi de mulțime cu suporterii echipei naționale de fotbal, dar dacă au și un dram de noroc, se fotografiază și cu componenții echipei naționale de fotbal sau vorbesc pe la televiziuni despre rezultatele echipei, având în spate fie străzi inundate de tricouri galbene, fie o imagine generală cu stadionul cu partea în care sunt suporterii echipei naționale, îmbrăcați cu tricouri galbene și care flutură tricolorul.
I-am văzut în astfel de ipostaze pe:
Marcel CIOLACU
Mircea GEOANĂ
Sorin GRINDEANU
Laura Codruța KOVESI
George SIMION
și cu siguranță că vor mai apare și alții, căci lista rămâne deschisă, iar echipa României de fotbal mai are încă de spus destul de multe la acest campionat european, unde s-a calificat după 24 de ani. Nu am explicație cum Diana ȘOȘOACĂ nu a participat la o baie de mulțime cu suporterii echipei de fotbal, știut fiind faptul că ea a beneficiat de voturile diasporei. Mi se pare un gest neinspirat al celor care vor să facă transfer de notorietate acum la EURO 2024, căci lumea nu percepe nimic din acest efort, emoțiile fiind canalizate în cu totul alte direcții decât cele pe care mizează politicienii noștri.

(24 iunie 2024)

Sunday, June 23, 2024

Cartea WEEKNDURI DE VIS ÎN ROMÂNIA

La Editura Litera a apărut în condiții grafice excepționale, în anul 2023 lucrarea WEEKNDURI DE VIS ÎN ROMÂNIA de 319 pagini, avându-i ca autori pe Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU  în care sunt prezentate 76 locații de vis unde cine dorește are posibilitatea să petreacă un weekend de neuitat. Lucrarea are ISBN: 978-630-319-081-5.
Conceptul definit de autori vine să identifice aspecte care definesc fiecare locație selectată, scoțând în evidență:
- activități care se desfășoară, 
- descrieri extrem de sugestive, 
- alegerile fiecăruia dintre autori, 
- elemente necesare a fi știute.
Construcția cărții este astfel realizată, încât sunt sintetizate caracteristicile esențiale ale fiecărei locații, particularitățile care definesc locațiile, iar textele sunt adevărate bijuterii literare, căci autorii sunt oameni de mare talent.
Pentru fiecare locație sunt date fotografii excelente. Comparativ cu ghidurile turistice clasice, lucrarea elaborată de Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU are ceva deosebit, căci i se adresează cititorului într-un mod direct, prietenos și mai ales, convingător.
Apreciez rigurozitatea autorilor și ceea ce este foarte important se leagă de faptul că ei dau dovadă de multă obiectivitate, fără a reduce nivelul de culoare și de sensibilitate al descrierilor. Cu ceva timp înainte am vizitat câteva, nu multe, din locațiile descrise în carte și ceea ce am găsit în paginile cărții referitoare la acele locații, coincide cu impresiile mele, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Sunt sigur că autorii cărții au selectat folosind criterii de înaltă exigență cele 76 de locații, pentru că o carte nu se scrie pentru a suferi uzură morală instantanee, ci se scrie pentru ca informația din paginile ei să reziste în timp ani buni. Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU sunt oameni tineri, absolvenți de învățământ superior, cu vastă experiență în domeniul turismului, ceea ce-i recomandă cu căldură în realizarea acestui demers, dar și pentru alte lucrări de promovare a României, căci locațiile alese pentru această carte acoperă 18 județe, ceea ce mă duce cu gândul că va exista o continuare a sa, în viitor.



(24 iunie 2024)






Șefii de promoții, ca parte a scării de valori pentru proaspeții absolvenți

Se știe cu exactitate că diploma de licență, dar și alte diplome, au scrise pe spate medii obținute de student în anii de studii, precum și media generală. Orice angajator ceva mai interesat pentru afacerea lui, ar cam trebui să-și arunce un ochi pe diplomă să vadă:
- ce universitate a terminat candidatul la o funcție în compania sa,
- care este media cu care a absolvit facultatea,
- în câți ani a terminat studiile,
- ce rezultate a avut la discipline care au legătură cu postul vizat.
Șeful de promoție este studentul care:
- are note foarte mari,
- a învățat constant,
- este cu un bagaj mare de cunoștințe,
- se comportă exemplar.
În scara de valori a absolvenților, șeful de promoție este acela care ocupă primul loc în lista absolvenților, căci el are media cea mai mare. Mulți nu dau doi bani pe media aritmetică și le dau dreptate, numai că aici lucrurile stau cu totul diferit comparativ cu alte situații. În cazul șefului de promoție de la o facultate, media aritmetică este reprezentativă pentru că:
- se calculează cu o serie de termeni de aceeași lungine ca la toți studenții,
- se referă la colectivitatea omogenă de absolvenți,
- notele au fost acordate pentru aceleași discipline la toți studenții,
- cei care au acordat notele au folosit aceleași cursuri și seminarii,
- profesorii care au făcut evaluarea au fost cam aceiași.
Într-o listă a absolvenților unei promoții, ordonați după media generală cu care au terminat facultatea, șeful de promoție este cu adevărat cel mai bun absolvent, chiar dacă cel care ocupă poziția a II-a are o medie generală cu două sutimi mai mică decât a șefului de promoție. El este un absolvent foarte bun, dar nu este cel mai bun, pentru că nu este șeful de promoție.
Se fabulează foarte mult despre note, se fabulează și mai mult despre medii, dar odată și odată trebuie să punem piciorul în prag și să recunoaștem că studentul care a absolvit o facultate cu media 10(zece) curat este un student de excepție și să lăsăm la poartă ideea că respectivul este un tocilar, un om care n-a făcut altceva decât să învețe. Avem o șansă rarisimă de a avea în față pe absolventul de zece și noi, dacă avem creier, trebuie să știm să ne purtăm cu el, cum tot așa trebuie să știm să ne purtăm cu eful de promoție, căci nu plouă la noi la firmă zi de zi cu șefi de promoție. Numai micimea din noi ne face să disprețuim rezultatele de excepție, căci și vulpea care nu ajunge la struguri, zice că sunt acri.



(23 iunie 2024)

Ce este o scară a valorilor?

Există valori, dar există și pseudo-valori.
Există o scară a valorilor, dar există și o scară a pseudo-valorilor.
Este important să definim ce este un om valoros și să construim o scară reală a valorilor.
Există o scară de valori pentru matematicienii români.
Există o scară de valori pentru economiștii români.
Există o scară de valori pentru arhitecții români.
Există o scară de valori pentru compozitorii de muzică ușoară români.
Există o scară de valori pentru designerii de modă români.
Există o scară de valori pentru maneliștii români.
Există o scară de valori pentru fotbaliștii români.
Există o scară de valori pentru înotătorii români.
Să mă opresc un pic la înotătorii români.
La categoria cel mai bun înotător român din acest an îl trec pe David POPOVICI.
La categoria cel mai bun înotător român al tuturor timpurilor o trec pe Diana MOCANU care a câștigat în anul 2000 două medalii de aur la Olimpiada de la Sydney, urmată de Camelia POTEC medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena din anul 2004.
Când vorbim despre o scară a valorilor trebuie:
- să stabilim domeniul,
- să definim perioada,
- să specificăm criteriile considerate,
- să precizăm acuratețea,
- să definim colectivitatea.
Tot timpul este loc pentru mai bine, dar trebuie să avem o scară a valorilor cu care operăm și care ne ghidează în munca noastră, pentru a ști cum ne poziționăm noi înșine, pentru a trage concluzii care ne folosesc pentru fundamentarea acțiunilor și deciziilor noastre curente sau viitoare. Dacă scara valorilor este una falsă, rezultatele vor fi catastrofale, căci vom selecta persoane care nu au nicio legătură cu valorile autentice, iar soluțiile și comportamentul acestor persoane selectate greșit ne vor duce spre fundături de unde cu greu vom ieși, iar costurile și pierderea de timp, vor fi inimaginabil de mari.


(23 iunie 2024)

O privire realistă nu strică nimănui pentru EURO 2024 . Marin, Mihăilă – Drăguș

Eu aș zice că o privire realistă a echipelor care joacă în grupa E la EURO 2024 din care face parte și echipa noastră de fotbal este absolut necesară.
Echipa națională de fotbal a Belgiei este pe locul al 3-lea cu 1797,98 puncte.
Echipa națională de fotbal a  Ucrainei este pe locul al 24-lea cu 1565,37 puncte.
Echipa națională de fotbal a Slovaciei este pe locul al 45-lea cu 1467,77 puncte.
Echipa națională de fotbal a României este pe locul al 47-lea cu 1462,35 puncte.
Diferența de 44 de poziții dintre echipa Belgiei și echipa noastră națională de fotbal s-a văzut foarte clar, iar comentariile făcute de  Ion ALEXANDRUl și Cristi PETRE la PROTV au fost de un penibil strălucitor, care nu a avut nicio legătură cu ceea ce se întâmpla pe teren. Gafe elementare de anatori au fost prezentate ca mișcări geniale ale unor maeștri, deși se vedea cu ochiul liber că nu este așa. dacă echipei îi dau nota 5 (cinci), celor doi comentatori  Ion ALEXANDRUl, Cristi PETRE le dau nota 3 (trei) căci nu vedeau esența și se pierdeau în detalii nesemnificative, mai ales despre fotbaliști, nu despre jocul lor de pe teren, așa cum ar fi fost normal.
este foarte bine că fotbaliștii au jucat dând tot ceea ce au avut ei mai bun, dar diferența de valoare a belgienilor s-a văzut din primele pase, iar golul din minutul al doilea al partidei dat de belgieni a arătat exact cum stă treaba. Chestia cu jucatul de la egal la egal este doar o vorbă-n vânt de adormit copiii șturlubatici, care nu aveau somn după miezul nopții.
Echipa de fotbal a țării noastre, care a evoluat la Köln a avut în componență pe Florin NIȚĂ, Andrei RAȚIU, Radu DRĂGUȘIN, Andrei BURCĂ, Nicușor BANCU, Marius MARIN, Nicolae STANCIU, Răzvan MARIN, Valentin MIHĂILĂ, Denis DRĂGUȘ, Dennis MAN, Darius OLARU, Ianis HAGI, Denis ALIBEC. este ceva nou pentru fotbalul românesc o astfel de participare  la un campionat european și entuziasmul spectatorilor este necesar și normal, căci fotbalul se trăiește atât timp cât mingea de pe teren are forma unei sfere și echipele marchează sau încasează goluri. Altfel viața ar fi fără emoții, bucurii, trăiri, patimi, speranțe, entuziasm și mai ales, fără viitor.



(23 iunie 2024)

Ierarhizarea valorilor folosind testele grilă

Nevoia de a-l găsi pe cel mai bun sau pe cei mai buni și de a-i ierarhiza pe membri unei colectivități a fost dintotdeauna. Ideea de bază se referă la a găsi o modalitate acceptată de a realiza acest obiectiv și testul grilă este una dintre modalitățile cel mai puțin comentate.
Se propune o bibliografie accesibilă tuturor.
Se dă un interval de pregătire a concurenților.
Se construiesc grilele.
Se asociază punctaje fiecărei chestiuni din grilă.
Se împart foile cu grilele tituror celor care vor să fie evaluați.
Este lăsat un timp concurenților.
Concurenții predau foile cu rezultatele.
Se fac evaluările folosind un șablon.
Se dă pe loc rezultatul evaluării.
Se face ierarhizarea după punctaje în ordine descrescătoare.
Rezultă care sunt cei mai buni dintre cei care s-au evaluat.
Nu spun că testele grilă sunt infailibile. Am văzut cu ochii mei cum un tânăr a completat testul grilă folosind un zar și cum a obținut nota 6,50 fără să aibă vreo legătură cu materia care era analizată, pentru că grila fusese construită anapoda, căci și grilele se construiesc științific, nu iei un nene de pe stradă să-l pui să facă o grilă și să ai pretenție că este și reprezentativă.
În opinia mea, testul grilă este bun pentru a face o primă departajare a candidaților la un post, pentru a-i ierarhiza că au noțiunile de bază și că ai materia primă necesară continuării procesului de evaluare folosind o lucrare scrisă pe o temă de sinteză, după aceea o probă teoretică extinsă și în final o probă practică edificatoare, care va permite stabilirea celui mai bun dintre concurenți.

(23 iunie 2024)

Saturday, June 22, 2024

Cum se distruge scara valorilor?

Scara valorilor se distruge din mai multe direcții și începe foarte de timpuriu.  Părinții își trimit copiii la școală și își doresc să aibă copiii premianți și nu oricum, ci premianți cu coroniță. Sistemul educațional, în slăbiciunea lui, nu are capacitatea de a face o ierarhizare încât:
- să existe un singur elev premiant cu coroniță,
- colegii de clasă să-l recunoască pe el, ca fiind cel mai bun,
- să nu existe factori perturbatori, subiectivi care să deformeze realitatea,
- lumea să accepte realitatea și adevăratele diferențe dintre elevi.
Scara valorilor este distrusă încă din clasa pregătitoare, când învățătorii, stimulați de părinți caută modalități artificiale de a omogeniza rezultatele elevilor, introducând calificative sau modalități de evaluare nerealiste, în care subiectele grele sunt asociate cu punctaje mici, iar subiectele facile sunt asociate cu punctaje mari, astfel încât cei mai buni se pierd în mulțimea celor mediocri.
Am văzut serbări unde jumătate din elevii clasei erau pe scenă purtând coronițe, datorită unui mod defectuos de a face diferențierea dintre elevi.
În clipa în care vor exista tot felul de baraje, care să aibă drept obiectiv să-l scoată din mulțime pe cel mai bun și să-i ordoneze pe toți elevii, încât să vorbim de un singur elev cu coroniță și ceilalți să-și accepte poziția în colectivitate, atunci elevii vor avea capacitatea de a accepta diferențele și de a accepta o scară a valorilor. Este important ca acea scară a valorii elevilor din clasă să fie reală, să fie acceptată de toți elevii. Nu este deloc ușor să se întâmple un astfel de eveniment, dar până nu se va ști cine este cel mai bun, totul este pierdut, căci fără o scară a valorilor, societatea merge în derivă și regresează inevitabil. Competiția este motorul dezvoltării oricărei societăți, iar diferențierilor abuzive, arbitrare și ilogice nu fac alceva decât să demobilizeze colectivitățile și societatea va bate pasul pe loc. Când oferta este mai mare decât cererea, elementul calitativ este dominant. Când oferta este mai mare decât cererea, evident, calitatea suferă, transformându-se în non-calitate, ceea ce este dramatic pentru forța de muncă.


(22 iunie 2024)

Condițiile Elenei LASCONI

Încă de când Elena LASCONI a fost anunțată că a obținut în jur de 71% dintre voturile alegătorilor din Câmpulung Muscel, a cerut ca toți cei care au contribuit la rezultatul dezastruos al USR de la alegerile din 9 iunie 2024, să facă un aps în spate, căci nu numai Cătălin DRULĂ este acela care trebuie să-și asume eșecul.
Elena LASCONI vine pe cai mari la conducerea USR și există următoarele posibilități:
- prima posibilitate este de a fi satisfăcute cerințele lui Elena LASCONI și aunci USR are o șansă reală de a se restructura,
- a doua posibilitate este aceea de a nu fi satisfăcute cerințele, Elena LASCONI retrăgându-și candidatura și USR intră în derivă, căci se va perpetua situația de dinainte,
- a treia posibilitate constă în alegerea lui Elena LASCONI ca președintă a USR, iar în jurul ei vor roi exact personajele care i-au stat alături lui Cătălin DRULĂ și partidul va merge exact ca și până acum, cu mici schimbări specifice cosmetizării superficiale.
Pentru Elena LASCONI nu există cale de mijloc și cei din USR nu vor accepta să vină în picaj la alegerile parlamentare, căci mai există timp suficient ca având un management bun, în lunile noiembrie și decembrie, USR să reediteze rezultatul din anul 2020. Elena LASCONI este o femeie validată de viață, căci a fi primar în Câmpulung Muscel nu e treabă ușoară și numai munca ei de calitate și numai proiectele pe care le-a realizat cap-coadă au dus-o la 71% la voturile din 9 iunie 2024.
Sunt sigur că Elena LASCONI a văzut erorile făcute de conducerea USR de dinainte de 9 iunie 2024 și ca manager bun dovedit, a identificat cauzele și precizarea ei din 10 iunie 2024 de la Antena 3 că se impune ca 5 inși din conducerea USR să plece, era condiția de start pentru a discuta venirea sa la șefia USR. Eu sunt sigur că Elena LASCONI are în cap întreaga strategie de reformare a partidului și dacă partidul o vrea, o vrea cu strategie cu tot, ca singură șansă de a depăși situația în care partidul se află acum. Chestia cu candidatura lui Elena LASCONI la președinția țării, trebuie abordată într-o altă cheie, căci în niciun caz câmpulungenii nu i-au dat votul să-i lase baltă. Char dacă ea va candida și de câștigat președinția cu ceea ce este în USR e greu de crezut că se va produce ca eveniment probabilistic, cetățenii care au votat-o vor da dovadă de reticență în următorii patru ani, căci vor considera că votul și orașul lor a servit doar ca trambulină politică, ceea ce este un mare minus. Așa că, Elena LASCONI să se concentreze pe reformarea partidului și abia în ciclul electoral următor să se gândească serios să candideze cu șanse reale la președinție, căci altfel, totul miroase a aventură și cuiva cu 71% nu-i șade bine.


(22 iunie 2024)

Cine s-aseamănă, s-adună!

Cine s-aseamănă, s-adună! Zice un proverb bătrânesc și mare adevăr este încorporat în el. Zilele aceste vedem lucruri care se leagă de cea mai neagră pagină din istoria poporului român și aici mă refer la perioada cuprinsă între 20 decembrie 2004 și 21 decembrie 2014.
Nu mă voi apuca acum să enumer defectele multe și nici calitățile puține ale lui Traian BĂSESCU, pentru că nu sunt interesante nici unele și nici celelalte, ci doar voi enumera persoanele din anturajul său și concluziile le trageți fiecare dintre voi.
Emil BOC, premier, care vorbea despre a treia alternativă.
Iulian FOTA, consilier care s-a făcut de râs cu engleza sa.
Elena UDREA, ministreasă care făcea sarmale, împletea și dădea cu mopul. Acum face pușcărie.
Florian COLDEA care la 43 de ani a devenit general locotenent.
Laura Codruța KOVESI care la 33 de ani a devenit procuror general.
Alina BICA a ocupat de 39 de ani funcția de procuror șef la DIICOT. Este condamnată definitiv.
Cătălin AVRAMESCU la făcut zero la tv pe filosoful Andrei MARGA.
Mircea BĂSESCU a fost condamnat la 4 ani de pușcărie pentru trafic de influență.
Horia GEORGESCU, șeful ANI, arestat preventiv pentru corupție.
Monica IACOB RIDZI a făcut pușcărie pentru abuz în serviciu.
Se observă că Traian BĂSESCU nu a reușit să constituie colectivități omogene, filtrate după criterii riguroase și a operat ca un manager de proiect, fără experiență, condus de simțuri și de instincte care nu au avut nicio legătură cu evaluările științifice ale persoanelor pe care le-a inclus în cercul său de interes. A considerat că experiența, că baza pregătirii profesionale stau undeva pe un plan oarecare, ceea ce a condus la constituirea unui conglomerat neomogen din toate punctele de vedere. 
Întotdeauna noi trebuie să analizăm calitatea oamenilor. Îmi amintesc cum Manea MĂNESCU, în vremurile de demult, a reușit să capaciteze minți luminate ale învățământului și a fosmat astfel o puternică echipă cu care a pornit la drum când a clădit facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică și aici voi numi pe profesorii Edmond NICOLAU, Nicolae RACOVEANU, Mihai BOTEZ, Dragoș VAIDA, Gheorghe VASILESCI, Constantin IONESCU. Sune-mi cu cine te întovărășești, ca să spun cine ești.



(22 iunie 2024)

Thursday, June 20, 2024

Nu dați nici bani și nici putere proștilor!

Noi vehiculăm tot felul de concepte, unele dintre ele fiind asociate jignirilor, dar nu ne deranjează foarte tare, decât în clipa în care apar consecințe dintre cele mai neplăcute pentru colectivități mari,, căci în cazul colectivităților restrânse oamenii se resemnează repede și nu acționează.
Românul are o vorbă: omul prost, după fapte se cunoaște. Este un mare adevăr, de care ar trebui să ținem seama și dacă vedem petrecându-se lucruri nepotrivite, colectivitățile mici sau mari, ar trebui să găsească modalități să se protejeze, pentru a nu fi repetate acele fapte care le aduc numai și numai necazuri.
Omul prost, după fapte se cunoaște.
În niciun caz nu un om plin de inteligență aduce televiziunile pentru a fi imortalizat momentul tăierii panglicii unui closet banal construit într-o școală, unde așa ceva trebuia să existe de acum 30 de ani.
Omul prost, după fapte se cunoaște.
În niciun caz, nu un om plin de inteligență își construiește pe bani publici propriul bust pe care îl plasează într-un loc circulat din localitatea unde el trăiește.
Omul prost, după fapte se cunoaște.
În niciun caz, nu un om plin de inteligență se apucă să realizeze o construcție de dimensiuni faraonice pentru a avea un sediu propriu, fără a dispune de resursele necesare plății utilităților pe timpul iernii.
Omul prost, după fapte se cunoaște.
În niciun caz, nu un om plin de inteligență se apucă și scoate lespezile de piatră vechi de sute de ani, pentru a le înlocui cu gresie, în dorința stranie de a moderniza un monument istoric dintr-o cetate de scaun și de a continua cu înlocuirea tocăriei vechi, încă foarte bună, cu elemente noi care permit montarea de termopane, fiind convins că tot ceea ce face este nu bine, ci foarte bine, pentru comunitate.
Omul prost, după fapte se cunoaște.
În niciun caz, nu un om plin de inteligență trece la repetarea discursului pe care-și imaginează că-l va ține în fața concetățenilor săi în noaptea trecerii dintre ani, ca și cum el ar fi buricul pământului, deși realitatea îl contrazice, căci este un banal edil, care nici nu a avut resursele de a depăși stadiul de roșu al construcției unde dorește să-și ducă și alte proiecte la fel de stupide mai departe.
Omul prost, după fapte se cunoaște și de aceea este absolut obligatorie cunoașterea limitelor pe care fiecare dintre noi le avem, pentru ca semenii noștri să elimine din start posibilitatea de a ne da putere și bani, cu care să nu știm ce să facem, iar în micimea noastră să trecem la fapte care înseamnă risipă, distrugere și mai ales pierderi, cu efecte dramatice a semenilor noștri, pierderi de care noi, îmbătați de propriile limite și de putere, nu ne dăm seama și mergem mai departe în pas de defilare.


(20 iunie 2024) 

Wednesday, June 19, 2024

Ce înseamnă un proiect prost?

Toți care propun proiecte, din dorința de a avea succes în obținerea finanțării, se gândesc la soluțiile cele mai ieftine, fără să se gândească la faptul că soluțiile cele mai ieftine niu sunt și cele mai bune. Noi avem o vorbă: suntem prea săraci pentru a ne cumpăra țoale de proastă calitate. În acest context, este bine ca atunci când facem o ofertă de proiect, să ne gândim că evaluatorii nu caută soluțiile cele mai ieftine în orice condiții, ci caută soluțiile cele mai ieftine, care îndeplinesc anumite standarde de calitate.
Proiectele proaste sunt proiectele care au la bază soluții proaste, datorate faptului că au fost propuse de persoane:
- necalificate,
- fără experiență,
- cu spirit de aventură,
- ca să se afle în treabă,
- lipsite de inteligență.
Numai așa se explică acele canalizări din comune, făcute pe mijlocul străzii, fără a fi realizate legăturile pe laterale cu gospodăriile, bifându-se doar canalizarea comunei, fără ca locuitorii acesteia să beneficieze în vreun fel de binefacerile canalizării. 
Numai așa se explică apariția conductelor aeriene la termoficarea a cărei eficiență va fi îndoielnică din toate punctele de vedere, inclusiv din punctul de vedere a pierderii eficienței prin schimbul de temperatură, mai ales iarna, când învelișul protector al conductelor este deteriorat. Numai așa se explică apariția instalației de gaze în comune, cu conductele aeriene, nu îngropate, cu riscuri enorme de deteriorare a acestora la orice lovire mai puternică.
Numai așa se explică trecerea în așa-zisa conservare a unor obiective, știut fiind faptul că procesul de conservare este relativ și nu asigură în niciun fel protecția față de uzura morală a obiectivului și cu atât mai puțin protecția față de uzura fizică a acestuia.
Un proiect prost, este un proiect prost.
Un proiect prost are la bază o soluție proastă.
Un proiect prost este implementat de o echipă managerială sub-mediocră, căci o echipă managerială excelentă are capacitatea de a face corecții din mers, pentru a modifica soluția și pentru a transforma proiectul într-un proiect bun.
un proiuect prost atrage costuri cu mult mai mari pentru remedierea situației, căci a remedia înseamnă a munci cu mult mai mult, după principiul, leneșul mai mult aleargă.
Este decent ca în caietul de definire a programului de finanțare, să apară acel set de restricții care să excludă din start soluțiile idioate, precum conductele aeriene, temeliile sub-dimensionarte, adăugările de niveluri suplimentare la construcții și multe alte aiureli care le-ar trăzni prin cap unor indivizi certați cu logica, pentru că a gace un centru de informate turistică într-o comună unde nu există niciun obiectiv de niciun fel, echivalează cu sfidarea legii atracției universale, dar pentru proști asta nu contează, căci în mintea lor puțină, este un proiect de succes, deși fundamentul succesului lipsește cu desăvârșire.


(20 iulie 2024) 

USR se restructurează! .

După ce Cătălin DRULĂ și-a dat demisia, au fost create premisele unei restructurări profunde, iar cei 10 care s-au înscris pentru a intra în cursa pentru alegeri la președinițai partidului arată clar că este vorba de un partid dinamic, democratic și dornic să se restructureze. Cei 10 înscriși pentru a concura la puncția de președinte al USR sunt:
Elena LASCONI
Cristian SEIDLER
Radu HOSSU
Vasile DINCĂ
Luiza OANCEA
Vasile Gabriel FILIP
Adrian Ștefan DUDU
Eduard ENE
Doru Valentin ILIE
Gabriel Mugur DUMITRESCU.
Desigur, fiecare dintre candidați are un program cu care se prezintă și cu care trebuie să-și convingă colegii că merită să conducă USR.
Trebuie punctat faptul că politica USR de dinainte de alegeri a avut unele laturi neconvingătoare, laturi care s-au concretizat prin rezultatul catastrofal de la alegeri. Nu numai Cătălin DRULĂ trebuie să-și asume acest rezultat, ci toți cei nenumărați membri ai biroului național. Dacă tot au zis că ei fac o altă politică și dacă tot au țopăit cu demisiile din guvernul CÎȚU, consider că ar trebui ca în noua structură de conducere să nu mai apară nicio figură de tristă amintire, care a făcut atât de rău partidului. Partea dificilă este legată de faptul că noua conducere a USR are la dispoziție prea puțin timp pentru a face o operație de îndepărtare a cangrenei din partid, căci este impardonabil să ai primărie pe mână și să nu fi în stare să faci lucruri importante, astfel încât acum să aștepți pomana a 500 de voturi, în loc să fi spulberat psd și PNL cu peste 45% așa cum a făcut-o Nicușor DAN sau Elena LASCONI sau Dominic FRITZ. 
Îmi doresc ca la începutul lui iulie 2024, să am în față un USR restructurat, cu o strategie nouă, cu o viziune nouă, care să impună acel stil de lucru convingător, care să tragă preșul de sun=b picioarele PSD și PNL și AUR,  prin soluțiile propuse, soluții de excepție, căci scenele în care deputații se m ușcă de nas, sunt cele care au menirea de a face diferența dinyte derbedei și oameni politici responsabili, așa cum cei din USR trebuie să fie în fața poporului.



(19 iunie 2024)

Tuesday, June 18, 2024

Iată, unde duce necunoașterea managementului politic!

Nu credeam că acum în secolul al XXI-lea, la nivelurile superioare, unde știința credeam eu, este la ea acasă, se adeverește că folosirea metodelor empirice, pun oamenii în situații de-a dreptul stânjenitoare. Eu am discutat cu diferiți tineri care au lucrat după ureche și s-au pus singuri în situații delicate, dacă uitându-se în oglindă s-au văzut Brad PITT, dacă ei erau bărbați sau dacă s-au văzut în oglindă Angelina JOLIE, dacă respectivele persoane erau femei. În cazul în care oglinda i-a indus în eroare, poziționările greșite erau scuzabile, dar dacă îmsă oglinda îl arăta exact pe Gigel, pe Ionel, pe Alex sau pe oricare dintre tinerii cu care discuram, respectiv, pe Lenuța, pe Gicuța, pe Ionela sau pe oricare dintre tinerele cu care discutam, lucrurile nu mai erau în regulă, ci intervenea necunoașterea managementului politic.
Cine crede că a obține o anumită funcție, oricare ar fi ea, este nevoie doar să pocnești din dește, este o mare eroare. 
Trebuie o mare pregătire, pentru:
- a defini contextul,
- a ieși în evidență,
- a obține acceptarea,
- a studia profilul cerut,
- a încadra profilul propriu.
Orice poziție se obține prin muncă direcționată conștient și prin orientarea tuturor activităților în vederea atingerii obiectivului bine definit, dar, nedeclarat ostentativ, pentru a cei din jur să compare profilul poziției, cu profilul tău și în final să conchidă că ești omul providențial. Numai că această concluzie nu vine din neant, ci, managementul politic, are etapele bine definite, prin care pornind de la ceva nedefinit, se ajunge la o concluzie, unanim acceptată.
Eu aș da exemplu ceea ce face marea noastră campioană olimpică Elisabeta LIPĂ cu pregătirea tinerilor. Obiectivul este medalia olimpică la proba X. Ea alege Ț tineri. Îi antrenează. Îi selectează. Are criterii clare. Ea știe cât durează un ciclu de pregătire. După filtre consecutive, Elisabeta LIPĂ stabilește cine este sportivul Y care intră în competiție. Nimic nu este întâmplător. Totul este matematică, pentru că marea campioană aplică teoriile de management politic și atât.
Nu spun mai multe, dar mă gândesc la situațiile neplăcute în care este pus acum prezidentul căruia i se încheie mandatul și pentru care s-au vehiculat diferite poziții deosebit de importante în plan internațional, dar ignorarea managementului politic de acum 4 sau 5 ani până acum, au dus la rezultatele care se văd.
Toată lumea știe explicația pentru faptul că noi nu avem niciun laureat al premiului NOBEL, care a muncit în România și care trăiește în România. Aceeași explicație este și pentru problema în discuție.



(18 iunie 2024)

Mănăstirea GHIGHIU

 


























(18 iunie 2024)

Monday, June 17, 2024

Soluții idioate din capete pătrate

Uniunea Europeană aruncă cu banii spre noi și noi dezvoltăm proiecte, iar de foarte multe ori DOREL este cel care derulează proiecte, iar cum DOREL are capul pătrat, evident soluțiile adoptate sunt idioate. Numai așa se explică faptul că la nivelul anului 2024, când se instalează conducte pentru gaz în comune, în loc să se adopte soluția conductelor îngropate, pentru a se obține soluții ieftine, DOREL care este un nepriceput, adoptă o soluție idioată, adică face introducerea gazelor în comună cu conducte aeriene, ceea ce este extrem de periculos și inestetic. Dacă în 99,99% din cazuri se adoptă introducerea de gaze în orașe și în alte localități folosind conducte îngropate, numai DOREL-cap-pătrat este acela care face altcumva și totul este groaznic și riscant. Totuși, sunt instituții care au datoria să-l corecteze pe DOREL, dar n-o fac pentru că au acolo niște decidenți care sunt și ei tot un DOREL și un alt DOREL, un alt DOREL, iar ceea ce se avizează și se finanțează, se vede că este de foarte proastă calitate. Dumnezeu le dă, dar nu le bagă și în traistă zice un proverb.

Mergând zilele trecute pe strada Nicolae CARANFIL din București, am avut surpriza să văd implementată o soluție proastă la conductele de termoficare, o soliție abandonată în Pitești în anul 1964, când elev de liceu în vacanța spre clasa a XI-a fiind m-am angajat să fac și eu un ban. Eram muncitor necalificat și se construia caseta  din beton și cărămidă, unde se monta conducta. Au trecut fix 60 de ani și pe strada Nicolae CARANFIL este montată o conductă aeriană, căci este mai ieftină, dar noi suntem prea săraci să cumpărăm lucruri proaste sau să adoptăm soluții proaste. Conductele aeriene de termoficare sunt soluția păguboasă, căci pierderile de căldură sunt imense din varii motive, unul fiind acela că izolație e deficitară. În plus, orașul arată mizerabil.









(18 iunie 2024)

Sunday, June 16, 2024

Generalul negru și buna tradiție mioritică

Așa cum ne stă nouă bine, vina este la alții în curte. Fiecare dintre noi este imaculat, gata să arunce cu piatra în cel pe care îl consideră răul absolut, adică răul din cauza căruia nu avem:
- autostrăzi,
- spitale, 
- valori,
- fotbal,
- bunăstare.
De câteva săptămâni se vehiculează sintagma de generalul negru. Nu există zi să nu apară documente care sunt prezentate ca fulminante, dar care analizate mai atent arată că ete vorba de contracte de consultanță și toată lumea trebuie să accepte ideea că activitatea de consultanță este foarte bine plătită. Acum 15 ani se vorbea de o companie de consultanță celebră unde tariful era de 5.000 USD pe oră, dar toată lumea accepta ideea că merita.
Să nu uităm că într-un service spălat, unde vin oameni cu oarece dare de mână, ora de consultanță este de 200 EURO, în care intră să zicem în termeni mai vulgari, diagnosticarea cauzei din care autoturismul nu funcționează cum trebuie.
Acum vreo 15 ani, un profesor din Spania care dădea consultanță în chestiun de managementul calității, spunea că firma unde lucra, cerea clienților 5.000 EURO pe zi de consultanță, dar nici pe departe consultanța nu este ceea ce credem noi, adică o șușă, ci este o activitate făcută de oameni super-calificați, super-eficienți și super-căutați pentru ceea ce știu să facă. Numai pe dâmbovița, activitatea de consultanță se crede că e făcută de toți ageamii,, de toți neica-nimeni, veniți de pe stradă și care se și cred mari specialiști. Pe aici nici nu există noțiunea de calificare înaltă, de experiență validată și de eficiență dovedită, în domenii bine delimitate, unde cei ce oferă consultanță sunt la ei acasă, adică maeștri adevărați, incontestabili și acceptați datorită rezultatelor lor.
Dar să revenim la generalul negru. Noi aven nevoie de o persoană în cârca căreia să punem toate frustrările noastre, toate neîmplinirile noastre, toate eșecurile noastre, căci nu aplicăm deloc proverbul cu a ne vedea bârnele din ochii noștri, ca mai apoi să vedem paiele din ochii altora. Este bine că acum ies la iveală tot felul de chestii, tot felul de victime, tot felul de nereguli, dar tot atât de bine este că ar trebui să mergem mai adânc să vedem unde este adevărata cauză a răului, căci Golden Gate Bridge de Brăila este în halul în care este nu din cauza generalului negru, cu tot așa mizeria din București nu i se datorează lui. Atât timp cât nu se va face o transformare radicală în societate și nu se va pune corect degetul pe rană, pentru a arăta că nu suntem chiar atât de frumoși, de deștepți, de șmecheri pe cât ne dăm, oricâți de generali negri vom scoate la înaintare, vom bate pasul pe loc și răul identificat este doar o fumigenă, cu care se acoperă alte chestii mult mai profunde și mai grave, care de fapt ne țin cu adevărat pe loc.



(17 iunie 2024)