Monday, June 24, 2024

Folosirea aiurea a seriilor de date și interpretarea aberantă a rezultatelor

Se știe de ani și ani că seriile de date ne ajută foarte mult să studiem dinamica fenomenelor, mai ales dacă tabelele conțin:
- momente de timp,
- inregistrări ale factorilor exogeni,
- înregistrări ale variabilelor endogene,
cu condiția de a respecta o serie de cerințe care asigură omogenitatea datelor, comparabilitatea și dacă este cazul repetitivitatea procesului de culegere a datelor.
Dacă vrem să înregistrăm temperaturile zilnice stabilim:
- instrumentul cu care facem măsurătorile,
- locul unde facem măsurătorilor,
- momentul din zi când facem măsurătorilor,
- condițiile ca să construim seriile de date.
Se zice că este un proverb al machedonilor, care zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Tot așa, în cazul în care un termen al seriei de date este cules altfel decât în condițiile stabilite, seria de date își pierde calitatea de reprezentativitate și rezultatele sunt la rândul lor niște gunoaie.
Dacă stăm și analizăm ceea ce spun diferiți așa-ziși oameni de știință referitor la încălzirea globală, folosind serii de date pe 100 de ani, fără a avea nicio informație legată de procedura prin care au fost culese datele, ceea ce am numi serie de date, este un conglomerat de cifre, iar orci prelucrări ale conglomeratului, nu face altceva decât să ducă la niște cifre pe care le interpretăm oricum vrem noi, pentru că nu au nicio valoare științifică și nu se pun în corespondență cu nicio realitate de niciunde.
Toate prelucrările pe care le efectuăm sunt pe serii de date care nu sunt supuse unei analize prealabile, pentru a avea certitudinea că rezultatele ne vor spune ceva. De cele mai multe ori, sunt necesare testele statistice, pe care în 99,99 % din cazuri nimeni nu le efectuează și se merge de-a valma călcând în gropi din ce în ce mai adânci cu riscul de a ne afunda în concluzii de-a dreptul aberante. Atât timp cât nu punem la dispozițiile seriile de date primare, nu prezentăm modul în care am analizat aceste date pentru a vedea că chiar sunt bune pentru a continua prelucrărle și nu am formulat ipotezele noastre de lucru, tot ceea ce vom prezenta drept concluzii, nu sunt altceva decât o succesiune de aberații drăgălașe cu care ne îmbătăm doar de dragul de a părea interesanți în ochii celor care așteaptă un semn de la noi, să pară și ei măreți și deștepți în fața altora unde au auditoriu permanent.




(24 iunie 2024)

No comments:

Post a Comment