Sunday, June 23, 2024

Cartea WEEKNDURI DE VIS ÎN ROMÂNIA

La Editura Litera a apărut în condiții grafice excepționale, în anul 2023 lucrarea WEEKNDURI DE VIS ÎN ROMÂNIA de 319 pagini, avându-i ca autori pe Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU  în care sunt prezentate 76 locații de vis unde cine dorește are posibilitatea să petreacă un weekend de neuitat. Lucrarea are ISBN: 978-630-319-081-5.
Conceptul definit de autori vine să identifice aspecte care definesc fiecare locație selectată, scoțând în evidență:
- activități care se desfășoară, 
- descrieri extrem de sugestive, 
- alegerile fiecăruia dintre autori, 
- elemente necesare a fi știute.
Construcția cărții este astfel realizată, încât sunt sintetizate caracteristicile esențiale ale fiecărei locații, particularitățile care definesc locațiile, iar textele sunt adevărate bijuterii literare, căci autorii sunt oameni de mare talent.
Pentru fiecare locație sunt date fotografii excelente. Comparativ cu ghidurile turistice clasice, lucrarea elaborată de Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU are ceva deosebit, căci i se adresează cititorului într-un mod direct, prietenos și mai ales, convingător.
Apreciez rigurozitatea autorilor și ceea ce este foarte important se leagă de faptul că ei dau dovadă de multă obiectivitate, fără a reduce nivelul de culoare și de sensibilitate al descrierilor. Cu ceva timp înainte am vizitat câteva, nu multe, din locațiile descrise în carte și ceea ce am găsit în paginile cărții referitoare la acele locații, coincide cu impresiile mele, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Sunt sigur că autorii cărții au selectat folosind criterii de înaltă exigență cele 76 de locații, pentru că o carte nu se scrie pentru a suferi uzură morală instantanee, ci se scrie pentru ca informația din paginile ei să reziste în timp ani buni. Alexandra Elena MARCU și pe Răzvan MARCU sunt oameni tineri, absolvenți de învățământ superior, cu vastă experiență în domeniul turismului, ceea ce-i recomandă cu căldură în realizarea acestui demers, dar și pentru alte lucrări de promovare a României, căci locațiile alese pentru această carte acoperă 18 județe, ceea ce mă duce cu gândul că va exista o continuare a sa, în viitor.



(24 iunie 2024)






No comments:

Post a Comment