Monday, June 10, 2024

A trecut ziua Ț

Ziua de 09 iunie 2024 am numit-o ziua Ț, așa cum a fost ziua Z în al II-lea Război Mondial. Unii au făcut greșeli impardonabile, crezând că meseria de candidat la primarie de crează instantaneu, ceea ce nu este adevărat. Pentru meseria de candidat la primărie trebuie timp și eu zic că un an nu este suficient. Eșecul alianței PNL + PSD la a propune un candidat unic la primăria capitalei, arată că tărăgănarea nu este o soluție și ignoranța față de managementul politic are efecte catastrofale. Lucru în afara științei este gafa pe care politicienii au făcut-o, deși se știe că știința este singura cale spre succes în norice domeniu.
Există o știință a profilurilor și a nu ține seama de ea, în condițiile informatizării și utilizării bazelor de date de dimensiuni foarte mari, arată că lumea vrea ceva, iar politicienii oferă cxetățenilor, cu totul altceva. O dovedește succesul zdrobitor al lui Nicușor DAN, al cărui profil coincide în foarte mare măsură cu profilul virtual asociat candidatului văzut de cetățeni. Tot așa se explică eșecul lui Gheorghe FLUTUR, eternul Gheorghe FLUTUR de la Suceava, al cărui profil real este la mare distanță de ceea ce este profilul mediu conturat de către cetățenii suceveni. 
Trebuie să spun că în ziua Ț nu a avut loc nicio revoluție, ci a fost o zi predictibilă din toate punctele de vedere, erorile diind doar la a doua zecimală, din punctul de vedere al specialiștilor autentici, ceea ce noi nu avem, din moment ce sondajele au fost făcute după ureche.
Momentele de un penibil monumental de la ora 22:00 de pen Antena 3 din seara de 09 iunie, când nu apăreau rezultatele sondajului, au evidențiat festele pe care le joacă falsa siguranță, care nu are în spate niciun dram de profesionalism. Justificarea că au prelucrat în jur de 35.000 de formulare a fost și mai penibilă, mai ales că acum nu se mai lucrează cu cartele perforate, cu foi de programare, ci cu tablete și datele se introduc în timp real.



(10 iunie 2024)

No comments:

Post a Comment