Saturday, June 1, 2024

Cuplul DELIA - LIVIU de la showul MIREASA sezonul 9, Antena 1

În cuplul DELIA - LIVIU de la showul MIREASA sezonul 9, Antena 1, fiecare partener vine cu trecutul său apropiat. DELIA vine cu incertitudinile lui DEDIȘ, iar LIVIU vine cu răutățile IULIANEI, fiecare lingându-și rănile în fel și chip, din dorința de a forma un cuplu, căci numai cuplurile intră în competiția pentru cei 40.000 de euro.

DELIA este o femeie de 28 de ani, care a acumulat nenumărate frustrări, deși pare fetița răsfățată și se comportă prin superficialitatea celor 800 de euro pentru închirierea unei rochii, ca un om imatur, care prețuiește sclipliciul, aparențele și tot ce este superficial și nesemnificativ. DELIA mi-a arătat că este o femeie rea, cu puține resurse de autocontrol, dar cu dorința de a controla pe alții. 

Deși a fost votată în câteva rânduri mireasa fără mire a săptămânii, DELIA a dat măsura lipsei calităților de lider, căci nu a reușit altceva decât să semene zâzanie și confuzie în rândul colegelor ei de competiție. Când a fost vorba de a-și argumenta votul dat în legătură cu solicitarea lui VLAD de a dormi împreună cu IULIANA, DELIA a arătat că nu are umbră de empatie și nici înțelegere, mai ales că resursa oferită nu o afecta pe ea în niciun fel.

Deși DELIA mimează îndrăgosteala, ea joacă teatru fără niciun pic de talent, căci nu este fire de artistă, deși știe să-și aplice tot felul de măști și de aranjări ale părului pentru a o crede lumea fie zeiță, fie păpușă, fie sirenă, fie muză, fie ce-o fi.

Cuplul DELIA - LIVIU de la showul MIREASA sezonul 9, Antena 1, este departe de premiul de 40.000 oricât s-ar strădui ei cu pupăciunile lor, oricât ar chiui DELIA, mimând spaima, când CRISTIAN avea ieșirile violente, căci publicul nu are cum să fie indus în eroare când este vorba de a pune în corespondență banii cu sentimentele autentice, sentimente care au manifestări pe care convenționala DELIA le anulează, deși LIVIU se zbuciumă în felul lui să-și arate dragostea, deși eu nu cred în salturile în gol imediate.



(02 iunie 2024)

No comments:

Post a Comment