Cine crede că în spațiul nostru carpato-danubiano-pontic spiritul comunist a dispărut, face cea mai mare eroare a vieții lui. Chiar comuniștii erau conștienți că spiritul burghez nu a dispărut și făurirea omului nou, cu conștiință revoluționară este un proces complex, dificil și îndelungat. Dovada eșecului este faptul că pe 22 Decembrie 1989 ziarul Scânteia tineretului a devenit rapid Tineretul liber, iar comuniștii cei mai săltăreți, convinși, îndoctrinați, militanți și epici, au devenit democrații ei mai aprigi, consecvenți, combativi, convinși și metaforici.
Cu alte cuvinte, în mediul academic toți cei care au acum peste 55 de ani și au rămas direct cadre universitare au fost membri ai pcr, au educația comunistă, au în sânge spiritul comunist, iar mentalitatea lor, oricât de mult s-ar sceme să pozeze în democrați sunt doar niște comuniști vopsiți, nimic altceva.
Dacă luăm în considerare pe cei care au acum între 44 și 50 de ani, cu siguranță vom vedea că toți au tost utciști, adică niște comuniști mai tineri, care au semnat un angajament de credință pcr-ului și au participat la ședințe și la cenacluri, căci erau niște atei convinși care n-ar fi recunoscut niciodată că ciocneau ouă roșii de Paști. Acești foști utciști au în conștiința lor toate trăsăturile omului nou din vremurile comuniste, căci se pregăteau să devină membri ai partidului comunist ca singura cale de a accede la facultăți importante, la funcții de conducere și la resurse de care numai și numai aparatul de partid se bucura.
Cei care au acum vârste între 39 și 43 de ani au fost pionieri. Și ei au jurat credință partidului. Ei au purtat la gât cu mândrie cravata de pionier și au participat la acțiuni prin care, cu inimile lor curate își arătau atașamentul față de valorile socialismului care se construia în scumpa lor patrie republica Socialistă România și mai ales față de partid în frunte cu iubiții lui conducători tovarășul Nicolae CEAUȘESCU și tovarășa Elema CEAUȘESCU. Oricât s-ar zice că erau prea cruzi pentru a-și deforma conștiința, valorile comuniste le-au rămas întipărite în memorie, în conștiințe și în suflete, pentru că zicala că orce învăț are și dezvăț nu li se aplică, orice s-ar zice.
Cei care au acum între 35 și 38 de ani au fost șoimi ai patriei, cu uniforme cu bleumarin și portocaliu, care cu olița după ei recitau versuri înflăcărate adresatei mămicii lor, care nu era altcineva decât tovarășa Elena CEAUȘESCU. Și în cântecelele lor de copii drăgălași erau proslăvite valorile comunismului, dragostea față de socialism, față de iubiții lor conducători.
Cu astfel de oameni este extrem de greu de crezut că la noi ideile comuniste au murit și brusc, oameniio s-au transformat în niște democrați, care acceptă principiile societăților democratice avansate. Numai faptul că la noi funcționează cu brio principiul stalinist, cine nu e cu noi este împotriva noastră, dovedește că ne trebuie nu 20 de ani până a deveni democrați, ci 200, căci BRUCAN a greșit cu o cifră ordinul de mărime când a emanat zicerea care a enervat pe toată lumea, el comunist hârșit, nu a vrut să-și sperie tovarășii de drum, ca aceștia să se demobilizeze și să rămână înțepeniți în istorie, fără să-i reușească.
Comuniștii autentici erau activiști de regulă mediocrii, care dădeau din gură, crezând că însuflețesc masele. dacă ne uităm în jur, în ministere, în agențiile statului unde nu se face mai nimic au fost instalați tot membri de partide, suficient de mediocrii, fără calificări corespunzătoare, agramați notorii, lingăi verificați pentru autenticitate, care glăsuiessc și ei cu ardoare pentru a face pe plac stăpânilor lor, exact ca în comunismul de început al epocii lui GHEORGHIU-Dej. Să nu creadă cineva că spiritul caricatural comunist mioritic este concentrat într-un singur partid, ci este dispersat uniform în toate partidele, căci societatea funcționează după principiul vaselor comunicante, spre neșansa ei.
(02 octombrie 2020)
No comments:
Post a Comment