Cercetarea științifică de pe la noi

Cercetarea științifică este un domeniu strategic de activitate pentru orice națiune. Cercetarea științifică este derulată de:

• oameni cu talent;
• oameni foarte bine pregătiși în domeniul lor;
• oameni care trebuie să aibă de finit un anumit context;
• oameni care cred în steaua lor;
• oameni curajoși;
• oameni viziionari.

Ca și în artă, în cercetarea științifică este absolut necesar să existe un cadru instituțional care să permită:

• dezvoltarea de proiecte;
• ierarhizarea valorilor;
• schimbul de idei;
• existența de școli și de lideri;
• existența unei competiții reale;
• generarea de probleme reale de rezolvat;
• finanțarea proiectelor de cercetare.

Cercetarea științifică nu este domeniul în care se supraviețuiște, ci este domeniul unde gândirea liberă, crează, dezvoltă, validează și implementează.

Am văzut în viața mea nenumărați cercetători științifici autentici, pe care i-am apreciat pentru că:

• aveau un nivel de documentare de excepție în domeniul lor;
• știau să deruleze un ciclu complet de cercetare științifică;
• lucrau excelent în cadrul echipelor din care făceau parte;
• erau de o modestie exemplară;
• comparau tot timpul ceea ce făceau cu ceea ce era deja făcut;
• cunoșteau com tot ce se lucrează în laboratoare;
• participau la conferințe și schimbau idei cu alții;
• excludeu abordările formale cu o exigență proverbială;
• ierarhizau propriile rezultate;
• construiau și nu acceptau pe demolatori.

A existat cercetare științifică înainte de comunism, dovadă fiind numele ilustre de savanți interbelici care au avut descoperiri recunoscute atât la noi cât și în lumea întreagă. 

Comunismul a adus cercetarea științifică de tip sovietic în care cercetătorii erau concentrați în mari institute de cercetare, devenind un fel de funcționari, activitatea lor era o activitate ca oricare alta de opt ore pe zi, cu program, cu condică, cu ierarhizări stricte, ca în orice întreprindere. Au existat și atunci rezultate notabile, mai ales în medicină, chimie și matematică.

Noua democrație nu s-a împăcat cu lipsa elementului concurențial de piață din cercetare și ușor-ușor institutele de cercetare s-au destrămat, cercetătorii valoroți plecând în mediul academic sau în străinătate. Ceilalți s-au dus spre producție, s-au privatizat sau au continuat să rămână în vechile locuri de muncă așteptând pensionarea. Mai sunt câteva institute de cercetare precum ICI, ICECHIM dar și unele de pe lângă Academia Română pentru literatură, matematică, arheologie sau alte domenii mai puțin frecventate de industrie.

În momentul de față, nefiind industrie și nici agricultură care să genereze probleme deosebite, adică să ceară soluții noi, nu există nici bani, nu există nici cercetare științifică foarte consistent finanțată. Bugetul de stat alocă sume infime, iar UE are condiții draconice pentru a finanța cercetarea. Nimeni nu vrea să se riște de nicio sămânță. 

Ceea ce este foarte clar, este faptul că nu s-a găsit încă modul de a gândi cercetarea și statutul cercetătorului, oricum altfel decât acela de a fi un banal funcționar public.

Goama după cantitate nu duce la performanță în cercetare. Dacă la noi a avea articole ISI este un scop, în America nici nu se știe ce este ISI, dar se știu adevăratele conferințe cu factor de respingere pe bune și se știu valorile autentice, care se cern prin rezultate obținute cu nădușeală, evaluate pe baza unor criterii stricte și validate de practica exigentă.

(16 iunie 2016)