Din 23 iunie 2016 de când Marea Britanie a ales să iasă din UE, a început un dans cu ritmuri interesante. Nu este sârbă, nu este horă, nu este jienească. Este tango. Se joacă în perechi, iar dacă doamnele sunt rând pe rând altele, partenerul este același. Înceaqrcă sărăcuțul să tragă de timp. Spune niște chestii din care nu se înțelege nimic. Este asemenea unui bețivan care-și bate muierea dar care se jură că o iubește ca un nebun. Nu-l crede nimeni, pentru că a dat foc la casă. Și că focul mistuie tot, degeaba l-a apucat regretele. Ceea ce este curios și mă miră este legat de doamnele partenere pentru câteva minute, care chiar cred cele șoptite de ins la urechiușele lor delicate în timpul dansului, pe ritmuri de tango. Deși tangoul este un dans simpluț, insul știe să-l complice, să introducă mișcări noi, iar doamnele nu prea au la ele ceea ce se numește coordonare.
Am auzit ceva despre faptul că partenerul i-a șoptit uneia ceva despre niște scuze, care oricum nu țin de cald. Este clar că acolo în insulă lumea este în degringoladă și totul nefiind studiat în niște laboratoare este scăpat de sub control. Dacă în precampanie era chiar ca la propaganda din decembrie 1989 când se vorbea de zeci de mii de morți la Timișoara, să se creeze emoție, a venit momentul 23 iunie 2016 și s-a produs marele salt. Numai că asemeni lui 22 decembrie, una s-a vrut și alții au realizat confiscarea, căci și revoluțiile se confiscă, pentru că istoria zice că unde dai și unde crapă este un mare adevăr.
BREXIT tango este ceea ce se va tărăgăna până în toamnă când Anglia își va lua bocceluța și va porni pe drumul prăfuit al singurătății, căci este greu de crezut că cineva se va apropia de altcineva care iese destul de jerpelit dintr-o casă arătoasă spre a lua o direcție aleatoare unde probabilitatea este 1/3 destul de mică pentru cineva care crede că deține secretul succesului financiar.
După război am văzut filme cu un popor rușinat, în care oamenii simplii stăteau cu privirea în pământ și nu scoteau o vorbă, pentru că nu aveau o explicație la tot ceea ce se întâmplase, decât eroarea de a da puterea prin vot popular cui nu trebuie. Și în 2009, am văzut cum un lagăr de concentrare era ascuns privirii curioșilor ca mine, pentru că deși localnicii erau obligați să-l mențină ca mărturie a atrocităților patronate de înaintași, de rușine îl doreau uitat. Din 10 oameni pe care i-am întrebat cum se ajunge la muzeul lagărului, toți 10 au ridicat din umeri. Noroc cu internetul, cu GPS-ul că numai așa l-am dibuit. Cu siguranță că peste ani și ani, poporul britanic va purta și el jena zilei de 23 iunie 2016 și va detesta ritmurile de tangou ale unui premier care el însuși a declanșat un referendum prea sigur pe el că va duce spre pierzanie pe acei adversari care îl sâcâiau din cauza contraperformanțelor în negocieri. Nefăcând o analiză corectă, ceea ce credea că este armă secretă, s-a întors împotrivă-i și ghiuleaua l-a lovit în moalele capului. BREXIT tango este noul dans care îmi aduce aminte de filmele de război în care generalul Charles André Joseph Marie de Gaulle vorbea francezilor de la Radio Londra insuflându-le curaj, căci ani mai târziu avea să viziteze Craiova pentru a-și întâlni un fost coleg de școală militară, căruia în grabă comuniștii i-au zugrăvit casa.
(30 iunie 2016)
No comments:
Post a Comment