Tuesday, September 16, 2025

Învățământul bazat pe logică și rațiune

Pe vremea mea nu existau rezumate la limba și literatura română. În mintea mea, rezumatele sunt cele mai stupide construcții ale minții omenești, bazate pe minciunile cele mai sfruntate, din moment ce în rezumate se spune ce a vrut să zică autorul operei literare, ca și cum autorul rezumatului ar fi stat de vorbă cu scriitorul și acesta i s-ar fi destăinuit lui ce și cum. Autorii rezumatelor, în loc să fie onești și să spună, în opinia mea, autorul cred că a vrut să spună cutare și cutare lucru, se lansează și-i atribuie scriitorului tot felul de gogomănii, care sunt de fapt presupuneri absurde al minților bolnave avide după bani, căci rezumatele sunt sursă de bani, nimic altceva.
Pe vremea mea, nu existau meditații decât pentru cei care dădeau admitere la medicină și la arhitectură, care veneau duminica la București să se mediteze cu profesori universitari care predau la respectivele facultăți, și acești elevi erau foarte puțini căci lumea era săracă și ambițiile nu-i dominau pe cei mediocri să acceadă la facultăți care le depășeau cu mult lungul nasului.
Pe vremea mea, citeai cartea, o povesteau și răspundeai la întrebări normale pe care profesoara ți le punea, care în niciun caz nu te forțau să dai interpretări aberante ca în rezumatele din ziua de azi, când bietul elev recită un text pe care l-a memorat, dar din care nu a înțeles nimic, elevul fiind transformat în analfabet funcțional.
Pe vremea mea, elevul știind definițiile lui sinus,  lui cosinus și că se lucrează cu triunghiul dreptunghic, elevul reușea să traverseze toată trigonometria, fără a memora formulele, așa cum se face acum, mai ales că bietul elev de azi știe totul o zi sau două, după acre uită ce a memorat.
Îmi aduc aminte că am freușit cu un calculator de buzunar să închid un acoperiș la o casă sofisticată, folosint formule de trigonometrie pe care le-am dedus din aproape în aproape, din ceea ce învățasem cu 15 de ani în urmă, folosind raționamente simple și construcții logice.
În clipa în care va dispare memorarea din învățământ și totul se va baza pe logică, rațiune și creativitate, vor dispare și analfabeții funcționali. Omul nu este robot, ci ființă rațională, cu logică și are capacitatea de a crea, capacitate pe acre sistemul educațional nu are dreptul să i-o anihileze. 



(17 septembrie 2025)

No comments:

Post a Comment