Opusul centralismului exceșiv este descentralizarea deșănțată, în care fiecare face ce-i bubuie capul în plan local, pe banii primiți ca o pomană nemeritată, întotdeauna insuficienți, oricât de mulți ar fi, oricum ar fi obținuți, inclusiv prin curvăsăreala traseismului politic în preajma alegerilor locale.
Toți politicienii vor descentralizarea pentru:
- a se degreva centrul de sarcini,
- a crea noi tipologii de dependențe,
- a satisface nevoi locale particulare,
- a avea o nouă categorie sclaveți,
- a asigura o dezvoltare aplicată,
- a aplca lejer strategii globale.
A descentraliza înseamnă:
- a defalca din programul centralizat indicatorii la nivel județean,
- a da resurse la nivel de județ pentru a realiza obiective majore,
- a lăsa organele locale să gândească concret folosirea resurselor,
- a-i face responsabili pe cei din județ pentru deciziile luate,
- a-i lăsa pe cei din județ să se descurce în muncă,
- a urmări doar modul în care la județ se realizează obiectivele,
- a aduce corecții ferme pentru a se obține rămânerea în parametri.
Așa ar trebui să fie. Numai că în realitate, nu există decât un program al partidului, oameni puși în funcții la județ de partidul la putere, iar aceștia nu vor să-și supere deloc șefii de la centru. La centru, orice inițiativă, oricât de bună ar fi, ea trebuie validată de șefi și aceștia trebuie să aibă ceva cu care să se împăuneze, iar independența celor din județ, îi deranjează enorm pe șefii de la centru.
La județe să nu se creadă că toți oamenii care ocupă oareșce funcții, chiar sunt pe felie. Unii sunt slugi care s-au remarcat pe poziția de preș pe care cei de la centru ori de câte ori au vizitat județul și-au șters ciubotele pline de noroaie sau dacă au călcat într-un noroc de câine, tot pe preș s-au șters, spre bucuria sclavetului. Un astfel de ins pus în vârf, nu va avea capacitatea să hotărască ceva și nici nu-și va asuma vreo responsabilitate. El știe să facă cafele, să se zgâiască tălâmb și să facă plecăciuni. Nici măcar inițiativa de a da un telefon și de a obține o aprobare nu are un astfel de individ.
Descentralizarea este văzută ca partea plină a paharului când de la centru vine banul pentru a începe desmățul financiar cu salarii babane, cu licitații trucate, cu bani nemunciți pentru a fi creați milionarii bugetari de succes. Nu există o lege a descentralizării din care să rezulte clar ce înseamnă acest proces, cu ce se mănâncă și mai ales care sunt cerințele și consecințele descentralizării. dacă ar fi fost o astfel de lege, în plan local nu ar fi existat 8 manageri la spitalul județean din Piata Neamț, nu s-ar fi așteptat ca indicele de infectare la Sibiu să ajungă la peste 10, iar prefectul de București nu s-ar fi considerat persoană privată la cumpărături mai neinformat ca Dorel, cel care fisurează conducte cu cupa escavatorului.
Descentralizarea e ca o monedă. Are două fețe. Pe o față scrie resurse de utilizat, iar pe cealaltă scrie responsabilitatea de a face lucruri bune. Ar mai trebui să existe și o a treia față a monedei care ar spune că trebuie și raportat la centru cum stau lucrurile. Acum există videoconferința și legătura dintre centru și județe nu mai este o problemă. Există legi sau ar trebui să existe, care să stabilească riguros limitele celor din județe în relațiile cu centrul, dar și în ceea ce privește comportamentul celor de la centru. Noi avem un proverb: peștele de la cap se-mpute, dar de la coadă se curăță. Nu este corect. În momentul în care s-a făcut descentralizarea, nu înseamnă că la centru tuți se spală pe mâini. De fiecare problemă există și la centru un responsabil, care dacă la județ ceva nu e în regulă, responsabilul de la centru răspunde, că e în parohia lui și plătește cu funcția pentru orice derapaj din teritoriu. Descentralizarea nu înseamnă o rupere a legăturilor dintre centru și județe. Există acea legătură și fluxurile sunt în ambele sensuri.
(18 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment