Sunday, November 29, 2020

Spiritul ciocoiesc

De multe ori românul vrea lucruri noi și acestea apar ca din senin. Am văzut cât de nemulțumiți erau profesorii universitari pe PSD că le-a mărit salariile. Nici actorii nu erau mulțumiți că PSD le-a dublat salariile. Ciuma roșie a adus numai nenorociri, căci creșterea salariilor, creșterea pensiilor și creșterea economică sunt cele mai oribile întâmplări din existența unui popor care-și dorește altceva, precum:
- fericire,
- dreptate,
- bunăstare,
- adevăr,
- cinste,
ceea ce PSD nu a fost în stare să ofere, ba mai mult a făcut pe dos. 
Acum la guvernare este PNL și mulți se așteptau ca liberalii să dea dovadă de spirit ciocoiesc, adică să fie:
- aroganți,
- distanți,
- grosolani,
- îmbuibați,
- mincinoși,
- lăudăroși,
- ciocoi.
Din contră, toate aparițiile liberalilor arată:
- muncă,
- umilință,
- răbdare,
- compasiune,
- iubire,
- înțelegere,
reușind în acest fel să arate că înțeleg nevoile poporului, credința poporului, aspirațiile poporului și mai ales încrederea că totul este dirijat spre binele națiunii care așteaptă acum în perioada aceasta de pandemie când eforturile tuturor sunt îndreptate spre implementarea strategiei atât de eficiente definită sub conducerea prezidentului, când dușmanii poporului vorbesc despre testarea în masă, în timp ce vaccinarea este soluția. Singurul lucru nepotrivit este dat de comunicatorii liberalilor care dau impresia că știu totul, iar spiritul ciocoiesc apare din poziția unora care stau pe scaune într-o anumită poziție, specifică numai celor care se dau superiori, a toate știutori și care sunt plini de ei deși sunt 100% bugetari la viața lor.








(29 noiembrie 2020) 

No comments:

Post a Comment